Bugetul parintilor in pregatirea copiilor pentru noul an scolar – minim 400 de lei
Cumparaturile pentru începerea noului an scolar, în toi zilele acestea, îi lasa pe parinti cu minimum 400 de lei mai putin în portofele, banii fiind dati pe uniforma, ghiozdan si rechizitele de baza, urmând sa apara noi cheltuieli dupa începerea scolii.
Pentru copiii care încep anul acesta clasa pregatitoare, „pachetul de baza” al pregatirii celor mici pentru scoala include: uniforma – accesorizata cu bluze, tricouri, dresuri si sosete albe, la care mai trebuie si pantofi -, ghiozdanul si câteva rechizite – penar, stilou, creioane colorate, carioci, caiete de româna, matematica si cu foaie velina, bloc de desen, pensule si acuarele, hârtie glasata, hârtie creponata, foarfeca, lipici si o carte de colorat, spune Madalina, învatatoare si mama a unei fetite care luni începe scoala.
Uniforma pentru fete costa 80-100 de lei, iar bluzele, dresurile si pantofii care o completeaza, înca aproximativ 100 de lei. Pentru ghiozdanul echipat cu materialele de baza este nevoie de aproximativ 200 de lei, mai spune aceasta.
Pretul ghiozdanelor variaza între 30 si 120 de lei în hipermarketuri, un penar costa 15 lei, un stilou poate costa 10, dar si peste 20 de lei, setul de creioane – între patru si sapte lei, trusa de creioane colorate, ca si cea de carioci – între patru si 16 lei, caietele A5 cu 80 de file – de la doi la peste 4,5 lei, iar cele studentesti, de la trei la peste 10 lei, în functie si de ilustratiile de pe coperte.
Designul poate creste pretul si în cazul foarfecelor pentru lucru manual, de la trei la 19 lei. Hârtia glasata în set de 12 coli costa patru lei, fiind mai avantajos setul de 100 de coli, la 15 lei. Trusele de acuarele pot costa si opt, dar si 18 lei, în functie de numarul de culori, iar cea mai subtire carte de colorat, cu sase file, costa peste sapte lei.
O alta mama aflata într-un magazin, cu un teanc mare de caiete în cos, estimeaza ca numai pe acestea va da 50-70 de lei. Însa nu cheltuiala aceasta o sperie, ci „partea de birotica”, unde „deja sunt pretentii”. „Respectam cerintele utilizatorului”, glumeste ea, referindu-se la baiatul ei, care trece în clasa V-a. „Astea, pe care punem coperte, le alegem noi”, adauga femeia, luând alte caiete de pe rafturile pe jumatate golite.
Doi parinti ai unei fetite spun ca au dat deja 500 de lei pe „bluzite, fustite, cravate” si nici n-au început sa cumpere rechizite.
Oricare ar fi bugetul alocat pentru pregatirea copilului pentru un nou an scolar, parintii se asteapta sa aiba cheltuieli si dupa începerea scolii. Astfel, ei stiu ca vor avea de completat setul de manuale necesar, daca nu chiar de cumparat pe de-a întregul, urmând ca elevii sa aiba nevoie si de caiete auxiliare, care, fara a fi „oficiale”, sunt necesare la clasa.
La clasa I, copiii primesc manualele noi, de româna, matematica si cunoasterea mediului, dar trebuie sa îl cumpere pe cel de religie, iar de la clasa a II-a vin manuale de la generatiile anterioare, însa în stare destul de proasta, explica Madalina. „Din vreo 20 de manuale, abia poti sa alegi 10. Încep sa împart matematica, mai întâi cartile în stare buna si termin cu cele în stare proasta. Apoi, când împart limba româna, încep cu copiii la care am terminat de împartit matematica si ma întorc la ceilalti, ca sa aiba fiecare ceva ca lumea”, arata învatatoarea.
Întrebata despre fondul clasei si fondul scolii, ea spune ca acestea constau în donatii al caror cuantum îl stabilesc parintii.
Despre starea scolii unde preda în cartierul Rahova, învatatoare spune ca aceasta nu este una buna, ultima reabilitare având loc în urma cu sapte ani. „N-avem nici mecanic, ca a iesit la pensie, iar postul a fost blocat. Mai rugam un parinte sa vina sa bata doua cuie. Daca se strâng bani, se zugraveste o clasa…”, spune ea.
Parintii mai au la dispozitie un weekend pentru cumparaturile pregatitoare, pâna când va suna clopotelul pe 2013. Apoi, îi asteapta mai multi ani de investitii continue în educatia copiilor, de fiecare data când se apropie 15 septembrie, dar si în timpul anului scolar care, invariabil, obliga la cheltuieli. Laura Mitran, mediafax.ro
Niciun comentariu
Adaugă părerea ta!