Reprezentantii industriei aeronautice vor comasarea companiilor din domeniu intr-o singura structura, care sa fie ulterior privatizata

 

Reprezentantii industriei aeronautice au propus Ministerului Economiei înfiintarea unei structuri economice integrate, prin comasarea firmelor de profil, si privatizarea acesteia, dar si întocmirea unui program pe 10 ani în vederea achizitiei de elicoptere si avioane de catre institutiile bugetare.

industria aeronauticaLa consultarile de la sediul Ministerului Economiei au participat reprezentati ai companiilor cu capital de stat si private, institute de cercetare, asociatii patronale din domeniu.

„Modificarea TVA la 15%, însotita de masuri coercitive fata de evaziunea fiscala, îmbunatatirea Legii nr. 354/2003 privind offset-ul, sprijinirea de catre Eximbank a industriei românesti, precum si suplimentarea bugetului alocat cercetarii la minim 1% din PIB, se afla, totodata, pe lista de solicitari. De asemenea, stabilirea unei strategii nationale privind privatizarea agentilor economici din sectorul industriei aviatice care nu au fost înca privatizati se afla pe agenda industriasilor din aviatie“, se arata într-un comunicat al institutiei, potrivit Mediafax.

Totodata, reprezentantii industriei au solicitat unificarea tuturor organismelor de verificare în vederea eliminarii controalelor dublate sau repetate, precum si conversia datoriilor la bugetul de stat în actiuni.

Ministrul Economiei, Varujan Vosganian, declara la începutul lunii iunie ca institutia pe care o conduce va începe procedurile pentru privatizarea IAR Ghimbav, Întreprinderea de Avioane Craiova si Romaero Baneasa.

El preciza ca acestea sunt companii valoroase, cu o „expertiza extraordinara“ în domeniu, dar Avioane Craiova este într-o situatie extrem de critica, Romaero are datorii, iar IAR se confrunta cu o reducere dramatica a productiei.

La nivel anului 2011, în România activau un numar de 18 firme de profil, cu aproximativ 3.400 de angajati si o cifra de afaceri totala de 537 de milioane de lei. Adina Vlad, adevarul.ro

Cuvinte cheie: , , , , , , , , , ,

 

Niciun comentariu

Adaugă părerea ta!

Adaugă părerea ta


 

Distribuie