Incadrarea in activitatea de creatie de programe pentru calculator

 

Ordinul ministrului muncii, familiei, protectiei sociale si persoanelor varstnice, al ministrului pentru societatea informationala si al viceprim-ministrului, ministrul finantelor publice nr. 539/225/1479/2013 privind incadrarea in activitatea de creatie de programe pentru calculator a fost publicat in Monitorul Oficial, Partea I, nr. 575 din 10 septembrie 2013.

laptopuri si mainiAvand in vedere prevederile:
– Hotararii Guvernului nr. 10/2013 privind organizarea si functionarea Ministerului Muncii, Familiei, Protectiei Sociale si Persoanelor Varstnice;
– Hotararii Guvernului nr. 12/2009 privind organizarea si functionarea Ministerului pentru Societatea Informationala, cu modificarile si completarile ulterioare;
– Hotararii Guvernului nr. 34/2009 privind organizarea si functionarea Ministerului Finantelor Publice, cu modificarile si completarile ulterioare;
– art. 55 alin. (4) lit. l) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificarile si completarile ulterioare;
– Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 96/2012*) privind stabilirea unor masuri de reorganizare in cadrul administratiei publice centrale si pentru modificarea unor acte normative,

ministrul muncii, familiei, protectiei sociale si persoanelor varstnice, ministrul pentru societatea informationala si viceprim-ministrul, ministrul finantelor publice, emit prezentul ordin.

Art. 1. – Angajatii operatorilor economici care isi desfasoara activitatea pe teritoriul Romaniei in conformitate cu legislatia in vigoare, al caror obiect de activitate include crearea de programe pentru calculator (cod CAEN 5821, 5829, 6201, 6202, 6209), precum si angajatii persoanelor juridice romane de drept public beneficiaza de scutirea de impozit pe venit, in conformitate cu prevederile art. 55 alin. (4) lit. l) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificarile si completarile ulterioare, daca sunt indeplinite cumulativ urmatoarele conditii:
a) posturile pe care sunt angajati corespund listei cuprinzand ocupatiile mentionate in anexa nr. 1;
b) postul face parte dintr-un compartiment specializat de informatica, evidentiat in organigrama angajatorului, cum ar fi: centru de calcul, directie, departament, oficiu, serviciu, birou, compartiment sau altele similare;
c) au diploma acordata dupa finalizarea unei forme de invatamant superior de lunga durata sau detin o diploma acordata dupa finalizarea ciclului I de studii universitare de licenta, eliberata de o institutie de invatamant superior acreditata, avand inscrisa una dintre specializarile cuprinse in anexa nr. 2, si presteaza efectiv una dintre activitatile prezentate in anexa nr. 1;
d) angajatorul a realizat in anul fiscal precedent si a inregistrat distinct in balantele analitice, ca urmare a activitatii de creare de programe pentru calculator destinate comercializarii pe baza de contract, un venit anual de cel putin echivalentul in lei a 10.000 dolari S.U.A. (calculat la cursul de schimb valutar mediu lunar comunicat de Banca Nationala a Romaniei, aferent fiecarei luni in care s-a inregistrat venitul) pentru fiecare angajat care beneficiaza de scutirea de impozit pe venit.

Art. 2. – Activitatea de creatie de programe pentru calculator in sensul art. 55 alin. (4) lit. l) din Legea nr. 571/2003, cu modificarile si completarile ulterioare, reprezinta prestarea efectiva a uneia din activitatile de creare de programe pentru calculator corespunzatoare ocupatiilor specifice mentionate in anexa nr. 1.

Art. 3. – (1) Documentele justificative care se au in vedere la incadrarea persoanelor in prevederile art. 55 alin. (4) lit. l) din Legea nr. 571/2003, cu modificarile si completarile ulterioare, conform ocupatiilor specifice prezentate in anexa nr. 1, sunt:
a) actul constitutiv, in cazul societatilor comerciale;
b) organigrama angajatorului;
c) fisa postului;
d) copia legalizata a diplomei acordate dupa finalizarea studiilor in invatamantul universitar de lunga durata, insotita de copia legalizata de pe foaia matricola, respectiv copia legalizata a diplomei acordate dupa finalizarea ciclului I de studii universitare de licenta, insotita de copia legalizata a suplimentului la diploma;
e) contractul individual de munca sau copia legalizata a contractului individual de munca;
f) statul de plata intocmit separat pentru angajatii care beneficiaza de prevederile art. 55 alin. (4) lit. l) din Legea nr. 571/2003, cu modificarile si completarile ulterioare;
g) comanda interna, aprobata de organul de conducere abilitat al angajatorului, care sa ateste procesul de creare de programe pentru calculator;
h) balanta analitica in care sa fie reflectate distinct veniturile din activitatea de creare de programe pentru calculator
(2) Dosarul cuprinzand documentele justificative se va pastra la sediul angajatorului in vederea controlului
(3) Angajatorul va intocmi separat statul de plata pentru angajatii care beneficiaza de scutirea de impozit pe venit
(4) incadrarea unei persoane in categoriile de activitati sau de ocupatii, in scopul beneficierii de scutirea de impozit pe venit prevazuta de art. 55 alin. (4) lit. l) din Legea nr. 571/2003, cu modificarile si completarile ulterioare, constituie responsabilitatea angajatorului.

Art. 4. – Scutirea de impozit pe venit prevazuta de art. 55 alin. (4) lit. l) din Legea nr. 571/2003, cu modificarile si completarile ulterioare, se aplica lunar numai pentru veniturile de natura salariala obtinute in baza unui contract individual de munca, indiferent de momentul angajarii persoanei care beneficiaza de scutire, si fara a fi conditionata de contributia acesteia la realizarea plafonului minim de venit prevazut la art. 1 lit. d).

Art. 5. – (1) Se actualizeaza periodic anexa nr 2 – Lista specializarilor, in conformitate cu modificarile intervenite in Nomenclatorul domeniilor si al programelor de studii universitare, domeniile si programele de studii universitare acreditate sau autorizate sa functioneze provizoriu, aprobat prin hotarare a Guvernului
(2) Anexele nr. 1 si 2 fac parte integranta din prezentul ordin.

Art. 6. – Prevederile prezentului ordin vor fi duse la indeplinire de Ministerul Muncii, Familiei, Protectiei Sociale si Persoanelor Varstnice, Ministerul pentru Societatea Informationala si de Ministerul Finantelor Publice.

Art. 7. – La data intrarii in vigoare a prezentului ordin se abroga prevederile Ordinului ministrului muncii, solidaritatii sociale si familiei, al ministrului comunicatiilor si tehnologiei informatiei si al ministrului finantelor publice nr. 250/189/748/2004 privind incadrarea in activitatea de creatie de programe pentru calculator, publicat in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 573 din 29 iunie 2004.

Art. 8. – Prezentul ordin se publica in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I.

Ministrul muncii, familiei, protectiei sociale si persoanelor varstnice, Mariana Campeanu
Ministrul pentru societatea informationala, Dan Nica
Viceprim-ministru, ministrul finantelor publice, Daniel Chitoiu
Ministrul delegat pentru buget, Liviu Voinea

Note de subsol

*) Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 96/2012 a fost aprobata cu modificari si completari prin Legea nr. 71/2013, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 171 din 29 martie 2013, si ulterior aprobarii a suferit modificari si completari.

Citeste anexele pe avocatnet.ro

Cuvinte cheie: , , , ,

 

Niciun comentariu

Adaugă părerea ta!

Adaugă părerea ta


 

Distribuie