Creditul Prima Casa in lei – Avantaje si dezavantaje
Programul Prima Casa va continua si in a doua jumatate a lui 2013, insa intr-o forma diferita fata de anii trecuti, intrucat garantiile se vor acorda si se vor plati doar in moneda nationala. Aceasta in conditiile in care, pana acum, clientii aveau posibilitatea de a opta intre un credit in lei si unul in euro. Avand in vedere, insa, ca in piata exista credite standard mai ieftine decat Prima Casa, programul nu mai este la fel de atractiv ca inainte.
Hotararea Guvernului nr. 565/2013 pentru modificarea si completarea Anexelor nr.1 si nr.2 ale Hotararii Guvernului nr.717/2009 privind aprobarea normelor de implementare a programului „Prima casa” a fost publicata in Monitorul Oficial, Partea I, nr. 498, din 7 august 2013 si a intrat in vigoare la data publicarii.
Prin actul normativ s-a alocat un plafon suplimentar de garantii de 1 miliard lei, asigurandu-se, in acest fel, continuarea programului cel putin pana la finalul anului 2013. „Pentru anul 2013 se aloca un plafon suplimentar al garantiilor care pot fi emise (…) de 1 miliard RON, din care 300 milioane RON sunt destinate pentru achizitia locuintelor construite de Agentia Nationala pentru Locuinte (ANL)”, se arata in documentul citat.
HG nr. 565/2013 stabileste, in plus, ca garantiile se vor acorda si se vor plati numai in moneda nationala.
Prima Casa in lei: avantaje si dezavantaje
Pana in prezent, bancile aveau posibilitatea de a prezenta ofertele de creditare pentru Prima Casa atat in euro, cat si in moneda nationala. In acelasi timp, clientul putea opta fie pentru un credit in lei, fie pentru unul in euro in cadrul acestui program. Totusi, noile reguli introduse la inceputul lunii august stabilesc ca toate creditele Prima Casa se acorda doar in moneda nationala. Ceea ce inseamna atat avantaje, cat si dezavantaje pentru clienti.
Astfel, in ceea ce priveste punctele tari, acestea sunt reprezentate de nivelul foarte mic al avansului si de lipsa pe termen lung a riscului valutar, dupa cum a explicat, pentru AvocatNet.ro, Anca Bidian, CEO Kiwi Finance.
Pe de alta parte, exista si dezavantaje, iar aici trebuie mentionate rata initiala mai mare cu 20% fata de programul anterior si costul suplimentar reprezentat de diferenta de curs valutar.
Atentie! Costul suplimentar apare doar in cazul in care pretul de achizitie se achita in euro si este nevoie de un schimb valutar.
Concret, dupa cum a exemplificat Anca Bidian, la o suma de 57.000 euro, rata la creditul in lei Prima Casa 6 este echivalentul a 350 de Euro, in conditiile in care la un credit Prima Casa 5 in euro rata era de 291 euro.
In ceea ce priveste evolutia dobanzilor, trebuie mentionat ca dobanda in acest moment este mai mare decat la programul anterior cu aproximativ 1,75% (de la aprox. 4.25% la aprox. 6%). „Este, insa, corect sa precizam ca dobanzile sunt variabile in functie de indicele Robor in cazul creditului in lei, respectiv Euribor in cazul creditului in Euro”, a explicat Bidian, adaugand ca, in timp, diferentele de dobanda pot creste sau pot scadea in functie de evolutia acestor indici.
De asemenea, inca de la intrarea in vigoare a noilor dispozitii, au aparut diverse pareri potrivit carora preturile practicate de agentii imobiliari vor fi influentate semnificativ, iar locuintele vor fi mai scumpe.
Totusi, acest lucru este putin probabil, opineaza Bidian, iar aceasta deoarece oferta pietei imobiliare este relativ limitata, atat ca numar, cat si ca diversitate.
„Avem clienti cu credite aprobate care isi cauta 6-8 luni un imobil, iar anul acesta, pentru prima data dupa 2008, am avut clienti care au pierdut tranzactii pentru ca au aparut cumparatori care au oferit un pret mai mare decat solicita vanzatorul”, sustine CEO-ul Kiwi Finance.
Credit clasic sau credit Prima Casa?
Potrivit Ancai Bidian, cei mai multi clienti au optat pana acum pentru varianta de Euro a creditului, iar acest lucru s-a intamplat desi exista si varianta pe lei in aceleasi conditii de cost ca la nou lansata Prima Casa 6 (Robor 3M plus 2,5%). Avand in vedere ca, mai nou, a disparut posibilitatea creditarii in euro, se poate spune ca atractivitatea programului este in scadere constanta.
Mai mult, subliniaza CEO-ul, un aspect important de mentionat este acela ca, in cadrul programelor anterioare, multi dintre clienti au ales Prima Casa desi aveau un avans consistent, doar pentru faptul ca era cel mai ieftin credit de achizitie din piata. Acest lucru nu mai este de actualitate acum, intrucat in piata exista credite standard (atat pe lei cat si pe euro) mai ieftine decat Prima Casa 6.
„In aceste conditii, clientii care au un avans mai consistent mai mult ca sigur vor fi tentati sa aleaga un credit standard care le aduce beneficiul unui cost mai mic decat creditul Prima Casa 6 si fara restrictiile ulterioare pentru aceste achizitii”, este de parere Bidian.
Astfel, continua explicatia specialistul Kiwi Finance, sunt doua criterii principale in accesarea unui credit de achizitie: suma eligibila si rata. In consecinta, cat timp vor fi oferte in euro cu sume mai mari si rate semnificativ mai mici, avand o optiune, clientii le vor alege pe acestea.
„In acest moment, de exemplu, avem o oferta in euro cu o rata mai mica cu aproximativ 15% decat rata unui credit similar Prima Casa”, precizeaza sursa citata.
Prin urmare, conchide Anca Bidian, daca trendul de reducere a dobanzilor de politica monetara va continua si diferenta dintre cele doua tipuri de oferte va fi intr-o plaja de 2-3%, este probabil si posibil ca optiunile clientilor sa se schimbe in favoarea unui credit clasic, in euro.
Cum influenteaza reducerea dobanzii cheie creditarea in lei?
Consiliul de administratie al Bancii Nationale a Romaniei a redus rata dobanzii de politica monetara la nivelul de 4,5% pe an, de la 5%, incepand cu data de 6 august 2013.
Este pentru a doua oara in acest an cand Banca Centrala reduce dobanda cheie, ultima modificare in acest sens operandu-se in luna iulie, cand dobanda de politica monetara a coborat de la 5,25%, la 5%. Anterior deciziilor din acest an de scadere a dobanzii cheie, BNR a mai modificat dobanda cheie in luna martie 2012, cand a efectuat o diminuare de 0,25 puncte procentuale, de la 5,5%.
Guvernatorul BNR, Mugur Isarescu, a precizat, in cadrul unui briefing de presa organizat in 5 august, ca decizia de reducere a ratei dobanzii de politica monetara a fost una „normala” si spera ca aceasta sa se reflecte in scaderea ratelor la creditele in lei intr-o perioada cat mai scurta de timp.
Isarescu a punctat, de asemenea, ca reducerea dobanzii cheie la creditarea in lei este importanta pentru programul Prima Casa. „Cred ca va ajuta foarte mult, pentru ca si in acordul cu FMI si in cel cu UE, bazate pe ultimele recomandari ale Bancii Centrale Europene, recomandari care au plecat si de la experienta noastra in ceea ce priveste creditul in valuta, programul <<Noua Casa>> este prevazut sa se deruleze numai in moneda nationala”, a declarat guvernatorul BNR.
BNR a avut initiativa de a reduce costurile creditarii in dobanda nationala, in conditiile in care, comparand un credit imobiliar in lei cu unul in euro, se poate observa o diferenta de 30% in detrimentul celui in moneda nationala. Intrebat de jurnalistii prezenti la briefing cum vor primi bancile aceasta masura si daca se va vedea in costul creditarii, guvernatorul Bancii Centrale a mentionat ca spera ca bancile sa vada pozitiva decizia reducerii dobanzii cheie si sa actioneze.
„Cand spuneti cu 30%, nu introduceti in calcul riscul de curs. Daca l-ati introduce si ati avea in vedere ca el apare anual, nu din cand in cand (…), as spune ca, in prezent, costul unui credit in lei se apropie destul de mult in costul unui credit in valuta”, a afirmat oficialul BNR, adaugand ca mai este camp foarte mare de reducere costurilor la creditarea in lei.
Potrivit lui Isarescu, bancile au de unde sa reduca creditarea in lei si este in interesul lor sa o faca cat mai repede. „Bancile trebuie sa se apropie de clienti, sa-i inteleaga mai bine, sa conlucreze cu ei in ceea ce priveste creditele”, a mai declarat oficialul. Mirela Oprea, avocatnet.ro
Niciun comentariu
Adaugă părerea ta!