Primaria Capitalei a falimentat Uzina RATB

 

Primaria Capitalei a falimentat Uzina RATB. Muncitorii de la Uzina de Reparatii – Ateliere Centrale au demosntrat ca pot produce tramvaie conforme cu cerintele actuale, însa Sorin Oprescu nu vrea ca Primaria sa mai cumpere mijloacele de transport fabricate de RATB. Edilul-sef prefera tramvaiele din strainatate, aproape de doua ori mai scumpe. Între timp, bucurestenii circula în tramvaie ce trebuiau retrase de mai bine de zece ani.

uzina ratbÎn ultimii 20 de ani, primarii Capitalei au lasat balta Uzina de Reparatii – Ateliere Centrale (URAC) a Regiei Autonome de Transport Bucuresti (RATB). Astfel, uzina ce trebuia sa reînnoiasca flota de tramvaie a RATB a ajuns sa nu mai aiba activitate.

Actualul primar general al Capitalei, Sorin Oprescu, a pus bomoboana pe coliva URAC, refuzând sa mai achizitioneze tramvaie de la uzina RATB, cu toate ca aceasta a demonstrat ca poate produce mijloace de transport conforme cu standardele actuale. „Uzina nu mai produce nimic, în momentul de fata. Doar asigura reparatii. Putem produce tramvaie la URAC, dar este nevoie ca Primaria Capitalei sa le cumpere. Au fost produse cele patru tramvaie noi pentru inaugurarea Pasajului Basarab si atât. Uzina a produs doar patru tramvaie în 11 ani. Primarul general nu vrea sa cumpere tramvaie noi pentru RATB. Aceasta cu toate ca avem tramvaie ce si-au depasit de opt ani si mai mult durata maxima de viata”, a declarat pentru PUTEREA presedintele executiv al sindicatului RATB, Vasile Petrariu.

Una dintre putinele initiative bune pe care le-a avut controversatul fost director general al RATB, Adrian Crit, a fost aceea de a încheia o întelegere prin care URAC sa produca tramvaie pentru Viena. Dar contractul nu a mai fost semnat, dupa înlaturarea lui Crit de la sefia Regiei. „Era o idee buna. Aveam de lucru pentru uzina si exportam. Dar, cum se întâmpla la noi, cu numirile pe criterii politice, când pleaca un director, cel care vine nu mai continua proiectele începute de predecesorul sau, chiar daca unele au fost bune. A mai existat o întelegere cu cei de la Astra Arad pentru un proiect comun, dar suma platita era prea mare. Nu stiu ce a fost acolo. Cert este ca nu s-a mai semnat”, ne-a mai declarat Petrariu. Potrivit sindicalistului, daca RATB ar cumpara tramvaie din Franta, cum vrea Primaria Generala, ar plati semnificativ mai mult. „La URAC producem un tramvai pentru 1,2 – 1,7 milioane de lei, în timp ce în Franta costa între 2,5 si 2,7 milioane de lei. În plus, pentru tramvaiele noastre putem asigura noi service-ul. La autobuze, avem un contract cu EvoBus pentru asigurarea de service, în perioada de garantie, dar s-ar putea sa doreasca ei sa se ocupe în continuare. Si autobuzele au iesit din perioada lor maxima de viata. Este o problema”, ne-a mai declarat Petrariu.

Taiata si dusa la fier vechi dupa privatizare?

În mai bine de 20 de ani, la Uzina RATB nu a mai fost realizata nici o investitie în linia de productie sau pentru îmbunatatirea conditiilor de munca. Liderul sindicalistilor din RATB atrage atentia ca transformarea regiei de transport public în societate comerciala ar putea conduce la desfiintarea URAC. „Uzina functioneaza în cadrul Regiei. Daca va fi transformata RATB în societate comerciala, cum vrea domnul primar Oprescu, nu stiu daca mai poate prelua si uzina. Este posibil sa fie separata si privatizata. Va fi foarte greu pentru uzina sa-si gaseasca singura de lucru. Cât exista RATB si uzina are de lucru”, ne-a mai spus Petrariu. În acest moment, la URAC lucreaza 1.100 de oameni, dintre care 800 muncesc la partea de productie.

Istoric

Uzina de Reparatii „Atelierele Centrale” din cadrul Regiei Autonome de Transport Bucuresti a fost înfiintata la putin timp dupa constituirea în anul 1909 a Societatii Comunale a Tramvaielor Bucuresti. Având o experienta de aproape un secol în repararea, reconditionarea, transformarea si modernizarea vehiculelor de transport urban si a utilitarelor, Uzina de Reparatii din cadrul RATB pastreaza vechile traditii, fiind în acelasi timp pregatita sa faca fata noilor confruntari pe plan tehnologic. Laurentiu Musoiu, puterea.ro

Cuvinte cheie: , , , , , ,

 

Niciun comentariu

Adaugă părerea ta!

Adaugă părerea ta


 

Distribuie