Orange vrea sa intre si pe segmentul telefoniei fixe din Romania
Orange va încerca sa-si consolideze pozitia în tari ca Spania si Italia si ia în considerare achizitii pe segmentul telefoniei fixe în Belgia si România, unde opereaza numai servicii mobile, a afirmat, luni, directorul general al companiei franceze de telecomunicatii, Stephane Richard.
De asemenea, Stephane Richard a avertizat ca decizia autoritatilor de reglementare de a aproba combinarea activelor din Germania ale Telefonica (Spania) si Royal KPN (Olanda) ar provoca un soc în industria telecomunicatiilor din Europa.
„Daca Germania accepta sa ajunga la patru operatori de la trei, decizia va duce la un cutremur în Europa, va forta alte state sa-si reconsidere pozitiile privind consolidarea”, sustine Stephane Richard.
Grupul olandez de telecomunicatii KPN a anuntat recent vânzarea diviziei sale din Germania, E-Plus, catre compania Telefonica Deutschland, pentru 5 miliarde de euro în numerar si o participatie de 17,6% în noua companie.
Noua companie va concura pentru locul trei în cea mai mare piata de telefonie mobila din Europa si se va confrunta cu o concurenta dura din partea rivalelor mai mari Vodafone si Deutsche Telecom, ambele prezente pe piata din România.
Tranzactia urmeaza sa fie supusa aprobarii autoritatilor de reglementare si a actionarilor si va genera sinergii între 5 si 5,5 miliarde de euro, a anuntat KPN, care este controlata de miliardarul mexican Carlos Slim.
Antoine Colombani, purtator de cuvânt al comisarului european pentru concurenta, Joaquin Almunia, a declarat, saptamâna trecuta, ca nu exista un numar magic pentru operatorii de telecomunicatii din regiune.
KPN si Telefonica înca nu au trimis o notificare Comisiei Europene privind propunerea lor oficiala, iar companiile ar putea fi nevoite sa ofere concesii, cum ar fi renuntarea la unele active, pentru a obtine aprobarea autoritatilor de reglementare.
În timp ce profiturile sunt sub presiune din cauza scaderii tarifelor si a investitiilor necesare pentru modernizarea retelelor, operatorii de telefonie, de la EE (o societate mixta între Orange si Deutsche Telekom) în Marea Britanie, SFR 9 detinuta de Vivendi SA) în Franta, Telecom Italia SpA si Yoigo din Spania iau în considerare realizarea de parteneriate sau vânzarea de actiuni.
„Tranzactiile înregistrate recent în sectorul telecomunicatiilor au aratat ca politicienii au subestimat uneori realitatea din industria de profil, care impune investitii semnificative. Nivelul optim pentru concurenta pare sa fie mai degraba existenta a trei operatori de telecomunicatii decât patru”, a explicat Richard.
Pe plan intern, Orange se confrunta cu dificultati, dupa ce Iliad a devenit, în 2012, al patrulea operator de telefonie mobila din Franta, ceea ce a dus la scaderea preturilor si plecarea abonatilor de la companiile rivale.
Almunia a indicat ca ar putea fi util procesul de consolidare din sectorul telecomunicatiilor, a carui fragmentare îl preocupa.
Orange România avea, la sfârsitul lunii iunie, 10.200.144 de clienti, cu aproximativ 154.000 mai multi decât în perioada similara din 2012. În prima jumatate a acestui an, compania a raportat venituri totale de 449 milioane de euro, în scadere cu 0,6% fata de primele sase luni din anul anterior. capital.ro
Niciun comentariu
Adaugă părerea ta!