Neplata amenzilor ar putea lasa soferii fara permis
Neplata amenzilor s-ar putea numara printre greselile care pot lasa soferii fara permis, conform unei propuneri prezentate la inceputul acestui an.
Mai exact, propunerea, inclusa intr-un proiect de lege pentru modificarea si completarea Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 195/2002 privind circulatia pe drumurile publice, presupune ca:
„suspendarea exercitarii dreptului de a conduce autovehicule intervine de drept in situatia in care conducatorul de autovehicul sau tramvai sau, dupa caz, proprietarul vehiculului ori detinatorul mandatat nu face dovada achitarii amenzii contraventionale aplicate ca urmare a nerespectarii prevederilor prezentei ordonante de urgenta, in termen de 90 de zile de la data comunicarii procesului verbal”.
In ce stadiu e proiectul?
Contactati de Ziare.com, reprezentantii Politiei Romane au informat ca, in prezent, proiectul de lege se afla la Ministerul Afacerilor Interne, urmand ca, in perioada urmatoare, sa fie inaintat Guvernului Romaniei.
Noile reglementari vor intra in vigoare dupa publicarea in Monitorul Oficial, ni s-a transmis de la Inspectoratul General al Politiei Romane.
La mii de kilometri distanta…
In statul american New York, cetatenii care au impozite restante in cuantum de peste 10.000 de dolari risca sa li se suspende permisul pana cand isi vor achita datoriile.
Masura, aprobata de legiuitori in luna martie a acestui an, are ca scop majorarea veniturilor la bugetul de stat, scrie Forbes.
„Mesajul nostru este simplu: cei care nu traiesc dupa aceleasi reguli ca ceilalti, nu au dreptul la aceleasi privilegii ca ceilalti. Introducand aceste consecinte suplimentare, oferim stimulente suplimentare pentru ca statul sa primeasca banii care ii sunt datorati si ii tinem departe pe cei care incalca legea de pe drumurile pentru care refuza sa plateasca partea ce le revine pentru intretinerea lor”, a motivat guvernatorul Andrew M. Cuomo.
Cum multi americani se deplaseaza la serviciu cu masina, acestia vor putea aplica pentru un permis de conducere „limitat”, care va putea fi folosit exclusiv in acest scop.
Comparatii
„Sanctiunea in statul New York este prevazuta in niste limite si o anume suma ce reprezinta un cumul de impozite pe mai multi ani. Astfel, cetateanul nu este sanctionat de la prima abatere cu ingradirea dreptului de a conduce un autoturism, ci este considerat de buna-credinta pana atinge pragul de 10.000 de dolari.
In schimb, masura din proiectul de modificare a Codului Rutier, in forma ei actuala, reprezinta o transpunere gresita ce incalca drepturile cetatenilor”, au comentat avocatii Decalex pentru Ziare.com.
In primul rand, masura nu prevede limite, explica acestia.
„Astfel, un cetatean care a primit o amenda de 50 de lei si o lasa neplatita timp de 90 de zile risca sa i se interzica dreptul de a conduce. Masura este evident abuziva comparativ cu prejudiciul adus statului, ba mai mult, este abuziva comparata cu contraventia pentru care a fost amendat”.
Nu intelegem care ar fi baza legala pentru suspendarea exercitarii dreptului de a conduce. Scopul dreptului contraventional este, in principal, de a educa cetatenii in spiritul civic, si doar atunci cand acestia savarsesc anumite fapte deosebit de grave se aplica masuri drastice. In cazul de fata pedeapsa este extrema prin comparatie cu fapta”, considera avocatii.
Consecinte: procese, noi locuri de munca
Potrivit acestora, intrarea in vigoare a Codului Rutier cu aceste modificari ar avea multiple consecinte asupra cetateanului si asupra celor indreptatiti sa aplice legea. Daca unii dintre cetateni isi vor achita amenzile, cei mai multi dintre ei vor contesta in instanta procesele-verbale si, astfel, vor putea sa amane plata acestor amenzi si se va ajunge din nou la situatia de dinaintea intrarii in vigoare a noului Cod Rutier, considera acestia.
„Pe de alta parte, banuiesc ca vor trebui create locuri de munca noi la organele de stat, intrucat cineva va trebui sa verifice in fiecare zi care dintre amenzi trec de termenul de 90 de zile si sa transmita notificarile catre contribuabilii rau-platnici.
Cum se produce suspendarea? Cetateanul trebuie sa mearga sa isi depuna permisul la organele de politie rutiera? Sau ramane cu permisul in buzunar, dar figureaza in baza de date ca il are suspendat? – se intreaba reprezentantii Decalex.
„O astfel de modificare in codul rutier atrage dupa sine o modificare a multor acte legislative incidente si modifica si modul in care functioneaza institutiile de stat implicate in procesul contraventional.
Nu credem ca este o solutie optima pentru statul nostru in acest momemt, care ar putea uza de alte metode mai practice si mai mai putin costisitoare. De exemplu, cei are nu-si platesc amenzile rutiere timp de 90 de zile pot fi scosi la munca in folosul comunitatii”, propun avocatii. ziare.com
Niciun comentariu
Adaugă părerea ta!