Despre devalizarea Postei Romane
Trei contracte încheiate de Compania Nasionala Posta Româna (CNPR), în perioada 2006-2009, cu firmele Smart Telecom Solutions, Posh Telecom Solutions si G4S Solutions, i-au adus companiei de stat pierderi de câteva milioane de euro, se arata într-un raport realizat de Corpul de Control al primului-ministru.
Inspectorii corpului de control estimeaza paguba creata CNPR prin contractul cu Smart Telecom Solutions la aproape 6,3 milioane de lei. Parteneriatul, încheiat în 2006, între cele doua firme prevedea prestarea de servicii de intermediere a plasilor effectuate în regim electronic prin POS.
În raport se mentioneaza ca motivul pentru care a fost încheiat acordul – Posta nu detinea echipament tehnic si adecvat si know-how necesar operarii, gestionarii si urmaririi platilor în regim electronic- este neadevarat. Mai mult, Smart Telecom Solutions nu detinea dispozitivele necesare la data încheierii contractului.
Descarca aici RAPORTUL Corpului de Control al primului-ministru.
Mai mult, în 2009, directori din conducerea companiei de stat au reziliat unilateral contractul cu Smart Telecom, chiar daca stiau ca o astfel de reziliere prevedea achitarea unei sume de 4,59 milioane de euro firmei private.
Un alt caz îl reprezinta contractul încheiat cu POSH Telecom, acord prin care patrimoniul CNPR a fost pagubit cu peste 1,123 milioane lei.
‘La data de 23.04.2009, între Compania Nationala Posta Româna, reprezentata legal de Vatafu Marius, în calitate de director general si S.C. Posh Telecom Solutions S.R.L., reprezentata legal de Sapatinas Christos (cetatean grec), în calitate de director general, a fost încheiat contractul de asociere în participatiune având ca obiect intermedierea de plati în regim electronic între furnizorii de utilitati sau prestatorii de servicii si beneficiarii acestora’, se arata în document.
Potrivit acestuia, Posh Telecom Solutions nu a detinut personal calificat pentru exploatarea si întretinerea echipamentelor electronice POS aferente contractului întrucât a avut un singur angajat.
Între Posh Telecom Solutions si Smart Telecom Solutions care au încheiat contractele de asociere în participatiune cu CNPR a existat un element comun, respectiv cetateanul grec Sapatinas Christos care a detinut functia de ‘managing director’ la Smart Telecom Solutions si asociat la Posh Telecom Solutions.
‘Pentru serviciile de intermediere a platilor efectuate în regim electronic, Compania Nationala Posta Româna S.A. a platit suma totala de 3.235.816,93 RON catre S.C. Posh Telecom Solutions S.R.L. care, la rândul sau, a platit catre Payzone S.A. (companie care detinea echipament si personal calificat n.r.) suma totala de 2.111.958,42 RON, obtinând astfel un avantaj patrimonial în suma de 1.123.858,52 RON’, se arata în document, informeaza Agerpres.
Începând cu data de 21.08.2012 a fost încheiat un contract de asociere în participatiune în Compania Nationala Posta Româna si Payzone, eliminându-se intermediarii. capital.ro capital.ro
Niciun comentariu
Adaugă părerea ta!