Proiectele depuse in ultimii doi ani, in cadrul POSCCE, se finanteaza abia acum

 

Aproape 40 de contracte de finantare in cadrul Programului Operational Cresterea Competitivitatii Economice (POSCCE), Axa prioritara 1 „Un sistem productiv inovativ si eco-eficient”, au fost semnate, joi, la Agentia de Dezvoltare Regionala Sud Muntenia, anunta Ministerul Fondurilor Europene pe site-ul propriu. Valoarea totala a celor 40 de contracte semnate se ridica la aproape 72 milioane de lei.

finantare ueAproximativ 40 de contracte de finantare in cadrul Axei prioritare 1 „Un sistem productiv inovativ si eco-eficient” POSCCE au fost semnate joi in prezenta premierului Victor Ponta si a ministrului fondurilor europene, Eugen Teodorovici, urmand ca vineri sa fie semnate, la nivelul intregii tari, alte 160.

Potrivit MFE, proiectele semnate in aceste zile au fost depuse incepand cu anul 2011, insa evaluarea tehnico-financiara a fost realizata abia in luna august a acestui an.

„Pentru evaluarea cererilor de finantare mentionate, Ministerul Fondurilor Europene a pus la dispozitia Autoritatii de Management POSCCE un numar de aproximativ 170 de experti din mediul privat”, mentioneaza institutia, care adauga ca evaluarea cererilor de finantare intr-un timp cat mai scurt a permis semnarea contractelor de finantare in aceste zile si, ca urmare, beneficiarii vor primi finantarile alocate si vor putea incepe implementarea proiectelor.

In cadrul Axei 1 „Un sistem productiv inovativ si eco-eficient” POSCCE au fost depuse incepand cu anul 2011 aproximativ 4.000 cereri de finantare pentru care nu a fost facuta evaluarea tehnico-financiara pana la inceputul lunii august 2013. Aceste cereri de finantare au fost depuse in cadrul unor apeluri in valoare de aproape 360 milioane de euro, iar valoarea totala a proiectelor depuse a fost de 1,2 miliarde de euro.

In luna august 2013, expertii din mediul privat au inceput evaluarea tehnico-financiara a aproape 2.000 de cereri de finantare, cele care au fost depuse in cadrul operatiunilor cu cele mai mari alocari financiare. Din acestea, au fost deja evaluate 1.029 de cereri de finantare, circa 940 au fost admise, iar contractele de finantare aferente urmeaza sa fie semnate in luna septembrie.

Valoarea cererilor de finantare declarate deja eligibile este de aproximativ 160 milioane de euro. Procesul de evaluare a cererilor de finantare urmeaza sa fie finalizat pana la data de 15 septembrie 2013.

In paralel, pentru a fi finantate toate proiectele depuse in cadrul Axei prioritare 1 POSCCE si care vor primi punctajul minim prevazut in „Ghidul solicitantului” publicat in cazul fiecarui apel in parte, Guvernul a decis realocarea de fonduri in valoare de aproximativ 110 milioane de euro de la Axa prioritara 4 „Cresterea eficientei energetice si a securitatii furnizarii in contextul combaterii schimbarilor climatice” POSCCE. avocatnet.ro

Cuvinte cheie: , , , ,

 

Niciun comentariu

Adaugă părerea ta!

Adaugă părerea ta


 

Distribuie