Modificarea Normelor metodologice de aplicare a Legii privind azilul in Romania – HG nr. 653/2013

 

Hotararea Guvernului nr. 653/2013 pentru modificarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 122/2006 privind azilul in Romania, aprobate prin Hotararea Guvernului nr. 1.251/2006 a fost publicata in Monitorul Oficial, Partea I, nr. 559, din 3 septembrie 2013.

monitorul oficial al romanieiIn temeiul art. 108 din Constitutia Romaniei, republicata, si al art. III din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 16/2013 pentru modificarea si completarea Legii nr. 122/2006 privind azilul in Romania, aprobata prin Legea nr. 209/2013,

Guvernul Romaniei adopta prezenta hotarare.

Art. I. — Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 122/2006 privind azilul in Romania, aprobate prin Hotararea Guvernului nr. 1.251/2006, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 805 din 25 septembrie 2006, cu modificarile si completarile ulterioare, se modifica dupa cum urmeaza:

1. Articolul 60 va avea urmatorul cuprins:

„Acordarea ajutorului nerambursabil

Art. 60. — (1) Cererea pentru acordarea ajutorului nerambursabil prevazut la art. 20 alin. (1) lit. m) din lege se intocmeste de catre fiecare persoana care a dobandit o forma de protectie si care indeplineste conditiile prevazute de lege sau, dupa caz, de catre reprezentantul legal ori curator, conform modelului stabilit prin dispozitie a inspectorului general al Inspectoratului General pentru Imigrari.
(2) Cererile pentru acordarea ajutorului nerambursabil se depun, in maximum 3 luni de la acordarea formei de protectie, la Inspectoratul General pentru Imigrari, care le trimite spre solutionare, pana la data de 5 a fiecarei luni, la agentiile pentru plati si inspectie sociala judetene, respectiv a municipiului Bucuresti, denumite in continuare agentii teritoriale. Cererile vor fi insotite de copii ale hotararii privind acordarea unei forme de protectie si ale documentului de sedere temporara.
(3) Acordarea ajutorului nerambursabil se aproba prin decizie a directorului executiv al agentiei teritoriale, incepand cu luna urmatoare celei in care cererea a fost inregistrata la agentia teritoriala, pe baza documentelor transmise de Inspectoratul General pentru Imigrari.
(4) In vederea stabilirii dreptului la ajutorul nerambursabil, directorul executiv al agentiei teritoriale dispune efectuarea anchetei sociale, in termen de maximum 10 zile de la primirea cererii, care sa confirme ca solicitantul este lipsit de mijloacele de existenta necesare. Pentru intocmirea anchetei sociale poate fi utilizat si modelul prevazut in anexa nr. 2 la Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, aprobate prin Hotararea Guvernului nr. 50/2011, cu modificarile si completarile ulterioare.”

2. Articolul 61 va avea urmatorul cuprins:

„Plata ajutorului nerambursabil

Art. 61. — (1) Ajutorul nerambursabil se acorda lunar, pentru fiecare persoana care a dobandit o forma de protectie. Pentru minorii care au primit o forma de protectie si care nu au implinit varsta de 14 ani, ajutorul se acorda reprezentantului lor legal.
(2) Pentru copiii pentru care s-a stabilit masura de protectie speciala prevazuta la art. 58 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 272/2004, cu modificarile ulterioare, ajutorul nerambursabil se acorda pe baza de cerere completata si semnata de conducatorul directiei generale de asistenta sociala si protectia copilului din subordinea consiliului judetean, respectiv din subordinea consiliilor locale ale sectoarelor municipiului Bucuresti, denumita in continuare directie generala, inclusiv pentru copiii incredintati organismului privat acreditat si licentiat in conditiile legii. Sumele reprezentand ajutor nerambursabil se platesc in contul deschis in numele copilului de catre directia generala pentru plata alocatiei de stat pentru copii, aplicandu-se in mod corespunzator dispozitiile art. 6, 13 si 14 din Normele metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 61/1993 privind alocatia de stat pentru copii, precum si pentru reglementarea modalitatilor de stabilire si plata a alocatiei de stat pentru copii, aprobate prin Hotararea Guvernului nr. 577/2008, cu modificarile ulterioare.
(3) Pentru copiii prevazuti la alin. (2) pentru care nu este deschis cont pentru plata alocatiei de stat, directia generala are obligatia sa deschida un cont respectand prevederile art. 6 din Normele metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 61/1993 privind alocatia de stat pentru copii, precum si pentru reglementarea modalitatilor de stabilire si plata a alocatiei de stat pentru copii, aprobate prin Hotararea Guvernului nr. 577/2008, cu modificarile ulterioare.
(4) Plata ajutorului nerambursabil pentru persoanele care au dobandit o forma de protectie in Romania, altele decat cele prevazute la alin. (2), se efectueaza de catre agentiile teritoriale pe baza de stat de plata.
(5) In vederea asigurarii platii ajutorului nerambursabil, agentiile teritoriale intocmesc lunar fundamentarea creditelor bugetare necesare, pe care o transmit Agentiei Nationale pentru Plati si Inspectie Sociala. Necesarul lunar de credite bugetare este centralizat de Agentia Nationala pentru Plati si Inspectie Sociala si transmis Ministerului Muncii, Familiei, Protectiei Sociale si Persoanelor Varstnice pentru efectuarea deschiderii de credite bugetare.
(6) In situatia suspendarii ajutorului, beneficiarul este obligat sa solicite in scris agentiei teritoriale reluarea platii acestuia.”

3. Articolul 62 va avea urmatorul cuprins:

„Prelungirea perioadei initiale de acordare a ajutorului nerambursabil

Art. 62. — (1) Prelungirea perioadei initiale de acordare a ajutorului nerambursabil se poate face cu cel mult 3 luni, in conditiile stabilite de lege, daca persoanele apte de munca care au primit o forma de protectie fac dovada ca s-au prezentat la agentiile pentru ocuparea fortei de munca judetene, respectiv a municipiului Bucuresti, pentru solicitarea unui loc de munca si nu au refuzat un loc de munca oferit de acestea.
(2) Fac exceptie de la prevederile alin. (1) privind conditiile pe care trebuie sa le indeplineasca pentru prelungirea perioadei initiale de acordare a ajutorului nerambursabil persoanele aflate in una dintre urmatoarele situatii:
a) au in ingrijire cel putin un copil in varsta de pana la 7 ani;
b) sunt inapte de munca, dovedind aceasta cu certificat medical;
c) urmeaza una dintre formele de invatamant de zi, prevazute de lege, pana la implinirea varstei de 25 de ani sau, respectiv, 26 de ani in cazul celor care urmeaza studii superioare cu o durata mai mare de 5 ani;
d) indeplinesc conditiile legale pentru pensionare la cerere, potrivit legii romane;
e) fac parte din categoria minorilor neinsotiti care au obtinut o forma de protectie.
(3) Prelungirea perioadei initiale de acordare a ajutorului nerambursabil se face prin decizia directorului executiv al agentiei teritoriale, doar la cererea scrisa a beneficiarului, care se inregistreaza la agentia teritoriala.
(4) Pentru stabilirea prelungirii perioadei de acordare a ajutorului, agentia teritoriala poate solicita orice documente justificative din partea beneficiarului sau poate solicita informatii din partea institutiilor competente.”

4. Articolul 63 se abroga.

5. In tot cuprinsul hotararii, denumirea „directiile de munca, solidaritate sociala si familie judetene” se inlocuieste cu denumirea „agentiile pentru plati si inspectie sociala judetene”.

Art. II. — (1) Drepturile restante de ajutor acordate in baza art. 20 alin. (1) lit. m) din Legea nr. 122/2006 privind azilul in Romania, cu modificarile si completarile ulterioare, inainte de modificarea acesteia prin Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 16/2013, se vor acorda cu titlu de ajutor nerambursabil la cererea scrisa a beneficiarului.
(2) Drepturile de ajutor acordate in baza art. 20 alin. (1) lit. m) din Legea nr. 122/2006, cu modificarile si completarile ulterioare, stabilite inainte de intrarea in vigoare a Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 16/2013, se transforma din oficiu in drepturi nerambursabile.

Prim-Ministru Victor-Viorel Ponta

Contrasemneaza:
Ministrul muncii, familiei, protectiei sociale si persoanelor varstnice, Mariana Campeanu
p. Viceprim-ministru, ministrul dezvoltarii regionale si administratiei publice, Shhaideh Sevil, secretar de stat
p. Viceprim-ministru, ministrul finantelor publice, Dan Manolescu, secretar de stat
Ministrul delegat pentru buget, Liviu Voinea
Ministrul afacerilor interne, Radu Stroe

Bucuresti, 27 august 2013.
Nr. 653.
avocatnet.ro

Cuvinte cheie: , , , , , , , ,

 

Niciun comentariu

Adaugă părerea ta!

Adaugă părerea ta


 

Distribuie