Care sunt problemele cele mai des intalnite in relatia banci-IMM?
Peste 90% din companiile mici si mijlociii din Romania se autofinanteaza, in conditiile in care managerii nu gasesc „sprijin” in banci. Oamenii de afaceri se plang de faptul ca ofertele bancilor nu se adapteaza nevoilor reale.
Pe lista problemelor se mai numara si: lipsa personalului calificat pentru a intermedia relatia banci-IMM-uri, cerintele tot mai stricte din partea bancilor, evaluare standard sau lipsa transparentei.
„Bancile vor sa traiasca intr-o lume a garantiilor ideale, si cer luna de pe cer” a declarat pentru Business24 Florin Pogonaru, presedintele Asociatiei Oamenilor de Afaceri din Romania.
Un alt vinovat pentru situatia dificila in care se afla bancile este, potrivit reprezentantilor din piata, chiar statul roman, un client mult mai bun pentru institutiile financiare.
„Statul este cel mai mare concurent al IMM-urilor. Orice banca descurajeaza creditele pentru intreprinderi pentru ca e mai simplu sa dea statului un imprumut, a declarat Lucretia Voinescu, vicepresedinte UGIR 1903 pentru Business24.
In urma unei anchete realizate de Consiliul National al Intreprinderilor Private Mici si Mijlocii din Romania (CNIPMMR), cuprinzand IMM-uri din toate clasele de marime, din toate regiunile si ramurile de activitate, s-a evidentiat preponderenta autofinantarii in afaceri in 91,27% din IMM-urile din Romania, cu crestere de 16,37% comparativ cu valoarea din anul precedent.
Care sunt problemele cele mai des intalnite in relatia banci-IMM
– cerinte tot mai stricte, care includ garantiile personale, in vederea obtinerii de finantare de la institutiile de credit;
-ratele crescute ale dobanzii, care duc la un grad mai mare de strictete a termenilor si conditiilor care nu privesc pretul, inclusiv a garantiilor personale;
-utilizarea de catre banci a unor evaluarii cantitative standard pentru bonitate, fara ratingurilor calitative ca un instrument de completare.
– lipsa personalului calificat care face legatura intre banca si IMM – „Bonitatea nu conteaza pentru banca”, a declarat Lucretia Voinescu, vicepresedinte UGIR 1903 pentru Business24;
– lipsa transparentei dificultatile intampinate IMM-uri relatia cu bancile vizeaza si lipsa transparentei privind criteriile specifice bancare privind cererile de finantare, lipsa de informatii privind costurile totale ale creditarii, nemotivarea adecvata si constructiva a respingerii cererilor de creditare, birocratie excesiva, nepublicarea pe site-urile bancilor a informatiilor complete privind creditarea sau imposibilitatea de a compara usor costurile creditelor disponibile la diferite banci.
Propunerile CNIPMMR
CNIPMMR vine cu un set de propuneri pentru a imbunatati relatia banci-IMM-uri:
Abordare bancara si intreprenoriala echilibrata a componentelor esentiale de natura cantitativa si calitativa, cu promovarea utilizarii ratingurilor calitative ca un instrument de completare a evaluarii cantitative standard a bonitatii IMM-urilor.
Cresterea transparentei si competitiei in sectorul bancar, prin asigurarea publicarii pe site-urile fiecarei banci a unor indicatori cheie la nivel individual, a grilelor de evaluare a cererilor de creditare si a tuturor costurilor creditarii, cu efect direct privind intensificarea concurentei, compararea ofertelor de creditare si reducerea costurilor de finantare a IMM-urilor.
Simplificarea sarcinii administrative: eliminarea obligatiilor declarative aditionale prin limitarea documentelor si informatiilor solicitate intreprinderilor de catre banca la cele esentiale, care fac nemijlocit obiectul evaluarii acordarii sau respingerii creditului.
Sprijinirea accesului la consultanta adaptata nevoilor specifice ale IMM-urilor si dezvoltarea unor programe de „pregatire pentru investitii” pentru IMM-uri, inclusiv cu finantarea Uniunii Europene, in stransa cooperare cu organizatiile reprezentative ale acestora.
Dezvoltarea unui produs comparativ privind ofertele bancare, pentru informarea IMM-urilor, furnizat gratuit, la dispozitia tuturor IMM-urilor.
Colaborarea si comunicarea intre organizatiile mediului bancar si confederatiile patronale reprezentative in vederea imbunatatirii climatului de finantare a economiei.
Valorificarea intr-o masura mai mare a garantiilor acordate prin intermediul Fondului National de Garantare a Creditelor pentru Intreprinderile Mici si Mijlocii si a Fondului Roman de Contragarantare.
Valorificarea bunelor practici existente privind solutii specifice pentru dialogul, cooperarea si schimbul de informatii dintre creditori si IMM-uri (similare cu cele din Italia si Belgia).
„Propunerile sunt toate foarte bune si sunt necesare. Exista insa o ordine de prioritati si intrebarea este cine le finanteaza pentru ca toate costa bani”, a declarat Florin Pogonaru, presedintele Asociatiei Oamenilor de Afaceri din Romania. Larisa Nicolae, business24.ro
Niciun comentariu
Adaugă părerea ta!