Tortionarul Alexandru Visinescu, a fost pus sub acuzare pentru genocid

 

Pe numele lui Alexandru Visinescu, fostul comandant al Penitenciarului Râmnicu Sarat în perioada 1956 – 1963, procurori ai Sectiei de urmarire penala si criminalistica din cadrul Parchetului de pe lânga Înalta Curte au dispus începerea urmaririi penale sub aspectul savârsirii infractiunii de genocid.

alexandru visinescuFostul comandant al Penitenciarului Râmnicu Sarat în perioada 1956 – 1963, Alexandru Visinescu, s-a prezentat marti la Parchetul General pentru a fi audiat în legatura cu denuntul formulat împotriva lui de Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului si Memoria Exilului Românesc.

La intrarea în sediul Parchetului, Visinescu nu a declarat nimic, el fiind „protejat” de doua persoane, care le-au reprosat jurnalistilor ca „si-au batut joc de el trei saptamâni pe posturile de televiziune”. Cei doi le-au distribuit ziaristilor o copie a talonului de pensie al lui Visinescu, conform careia acesta are o pensie de „doar” 3.296 lei, si nu de peste 6.000 de lei, cum s-a vehiculat în mass media.

Alexandru Visinescu este unul dintre cei 35 de tortionari identificati de Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului. Împotriva sa a fost depusa o sesizare penala pentru omor deosebit de grav, el fiind descris de fostii detinuti politici drept „un individ extrem de crud”.

Visinescu a negat orice vina pe care ar fi putut sa o aiba, acuzând sistemul comunist si conducerea de la acea vreme.

În urma investigatiilor desfasurate, IICCMER a identificat o serie de probe care indica faptul ca, în perioada în care lt. col. (r) Alexandru Visinescu a îndeplinit functia de comandant al penitenciarului Râmnicu Sarat, 1956-1963, detinutii politici au fost supusi unui regim de detentie extrem de dur.

Potrivit IICCMER, acesta poate fi calificat drept unul de exterminare, prin raportare la conditiile inumane de detentie, care au dus în final la decesul unor detinuti politici aflati în executarea pedepselor privative de libertate în aceasta închisoare.

Parchetul de pe lânga Înalta Curte de Casatie si Justitie a preluat la începutul lunii august cauza privindu-l pe Alexandru Visinescu de la Parchetul de pe lânga Tribunalul Bucuresti, în vederea efectuarii urmaririi penale de catre procurori din cadrul Sectiei de urmarire penala si criminalistica.

„În temeiul dispozitiilor art. 209 alin. 41 din Codul de procedura penala, s-a dispus, azi, 9 august, preluarea cauzei privind pe Visinescu Alexandru, de la Parchetul de pe lânga Tribunalul Bucuresti la Parchetul de pe lânga Înalta Curte de Casatie si Justitie, în vederea efectuarii urmaririi penale de catre procurori din cadrul Sectiei de urmarire penala si criminalistica. Motivele care au stat la baza deciziei de preluare vizeaza complexitatea cauzei, volumul mare de activitati procesuale si procedurale ce urmeaza a fi efectuate în vederea solutionarii cu celeritate a acesteia”, se arata într-un comunicat al PÎCCJ transmis AGERPRES.

Parchetul General a solicitat Parchetului de pe lânga Tribunalul Bucuresti dosarul având ca obiect denuntul formulat de Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului si Memoria Exilului Românesc împotriva lui Alexandru Visinescu.

Pe 7 august, Parchetul Militar de pe lânga Tribunalul Militar Teritorial Bucuresti a dispus declinarea competentei de solutionare a cauzei în favoarea Parchetului de pe lânga Tribunalul Bucuresti.

„În ceea ce priveste încadrarea juridica a faptelor si eventuala incidenta a normelor privind prescriptia, acestea pot fi analizate numai dupa efectuarea de cercetari în cauza”, sustinea Parchetul General.

Alexandru Visinescu are 88 de ani si traieste în Bucuresti, chiar în apropierea sediului IICCMER.

În penitenciarul de la Râmnicu Sarat au fost închisi liderii taranisti Ion Mihalache, Corneliu Coposu, Ion Diaconescu, precum si alte personalitatii politice. (AS – autor: Eusebi Manolache, editor: Antonia Nita), agerpres.ro

 

 

Cuvinte cheie: , , , , ,

 

Niciun comentariu

Adaugă părerea ta!

Adaugă părerea ta


 

Distribuie