Ministrul Economiei, Varujan Vosganian, de acord cu audierile DIIOT, dar impruna cu Emil Boc si Traian Basescu
Vicepresedintele PNL Varujan Vosganian a afirmat luni, ca, în ianuarie 2012, dupa ce mai multi colegi de-ai sai fusesera acuzati deja de subminarea economiei nationale, i-a trimis procurorului-sef al DIICOT o scrisoare deschisa în care i-a comunicat ca doreste sa fie audiat.
„Am trimis (scrisoarea deschisa – n.r.) procurorului-sef al DIICOT în 7 ianuarie 2012, în care i-am spus atunci, dupa ce 40 dintre colegii mei fusesera acuzati deja de subminarea economiei nationale, ca doresc sa fiu audiat si ca doresc ca, împreuna cu mine, sa fie audiati cel putin Emil Boc si Traian Basescu, daca nu si sefii serviciilor secrete si ca doresc ca Emil Boc si Traian Basescu sa fie audiati si chemati într-o calitate cel putin egala cu a mea, pentru ca în ceea ce-i priveste circumstantele sunt agravante, pentru ca, spre deosebire de mine, ei mi-au urmat si ar fi trebuit sa stie ca exista un complot si ar fi trebuit sa-l opreasca, si nu sa-l încurajeze prin emiterea unor OUG si prin promulgarea unor legi fara sa clipeasca”, a spus Vosganian, într-o conferinta de presa.
În context, el a relatat ca în 2006 a fost acuzat ca ar fi fost spion, dar ca aceasta acuzatie a fost uitata imediat ce si-a retras mandatul de candidatura la Comisia Europeana.
„Eu nu ma aflu pentru prima data în fata unei astfel de situatii. În anul 2006 am fost acuzat ca sunt spion si ca am facut parte din centrul de informatii externe al securitatii statului. Acuzatia a durat o singura zi – atât cât mi-am retras mandatul de candidatura la Comisia Europeana. Si atunci a fost un adevarat carnagiu împotriva mea. Sunt obisnuit cu astfel de situatii. Îmi voi face si acum datoria pâna la capat”, a aratat Vosganian.
Procurorul-sef al DIICOT, Alina Bica, a solicitat luni procurorului general Tiberiu Nitu sa sesizeze Senatul si pe presedintele Traian Basescu pentru formularea cererii de începere a urmaririi penale fata de ministrul Economiei, Varujan Vosganian, si fata de fostul ministru Adriean Videanu, pentru savârsirea infractiunilor de complot si subminarea economiei nationale, în legatura cu facilitarea livrarilor de gaze naturale de Romgaz catre SC Interagro, companie detinuta de omul de afaceri Ioan Niculae. (AS – autor: Victoria Vioara, editor: Mihai Simionescu), agerpres.ro
Niciun comentariu
Adaugă părerea ta!