Dan Voiculescu, nemultumit de presiunile presei in privinta dosarului sau privind privatizarea Institutului de Cercetari Alimentare
Liderul conservator Dan Voiculescu a declarat joi, la intrarea în sediul Tribunalului Bucuresti, ca exista o presiune din partea mass-media în ceea ce priveste dosarul sau privind privatizarea Institutului de Cercetari Alimentare (ICA).
„N-ar fi trebuit sa venim, pentru ca organele doamnei Udrea si ale domnului Basescu au dat verdictul. Daca va uitati în presa de astazi, scrie cuvânt cu cuvânt: ‘instanta trebuie sa…’. Când un ziar spune asta, nu cred ca e vreo imixtiune în justitie”, a declarat Voiculescu.
Presedintele fondator al Partidului Conservator, Dan Voiculescu, s-a prezentat joi la sediul Tribunalului Bucuresti, unde are loc ultimul termen al dosarului privind privatizarea Institutului de Cercetari Alimentare.
Tribunalul Bucuresti l-a audiat pe 27 iunie pe un inculpat din acest dosar, Nicolae Vlad Savulescu, fost director al Directiei Privatizare din cadrul Agentiei Domeniilor Statului în perioada 2002-2005.
El a spus ca nu l-a cunoscut pe Dan Voiculescu înainte de a-l vedea la instanta suprema si ca nu a existat nicio presiune asupra sa când s-a decis privatizarea ICA.
De asemenea, a fost audiata si Elena Sorina Constanda, angajata la SC „Grivco” SA. Ea a vorbit despre privatizarea ICA, mentionând ca toti actionarii Grivco au fost de acord cu achizitionarea caietului de sarcini, inclusiv Dan Voiculescu.
Presedintele fondator al PC, Dan Voiculescu, a fost trimis în judecata în decembrie 2008 de procurorii DNA, în calitate de actionar majoritar al SC Grupul Industrial Voiculescu si Compania (Grivco) SA Bucuresti, de membru al Adunarii Generale a Actionarilor si al Consiliului de Administratie ale ICA si de membru al AGA si director general al SC „Bioprod” SA Bucuresti.
Procurorii anticoruptie au retinut în sarcina acestuia infractiunile de folosire de catre o persoana care îndeplineste o functie de conducere într-un partid a influentei si autoritatii date de aceasta calitate în scopul de a obtine, pentru sine sau pentru altul, bani, bunuri sau alte foloase necuvenite, precum si de spalare de bani, ambele infractiuni savârsite în forma continuata.
În acest dosar a mai fost trimis în judecata fostul administrator al SC „Benefica” SA Bucuresti (firma din grupul Grivco) Jean-Catalin Sandu, pentru complicitate la infractiunea de stabilire, cu intentie, a unei valori diminuate fata de valoarea comerciala reala a bunurilor apartinând agentilor economici la care statul este actionar.
De asemenea, Gheorghe Mencinicopschi, directorul general si membru al AGA si, ulterior, al CA al ICA SA Bucuresti, a fost trimis în judecata pentru abuz în serviciu contra intereselor publice si fals în înscrisuri sub semnatura privata.(A- operator: Angela Capdefier, autor: Daniel Alexandru Florea, editor: Florin Marin), agerpres.ro
Niciun comentariu
Adaugă părerea ta!