Un subprogram special, va sprijini fermele de vaci de lapte in perioada 2014-2020

 

Fermele de vaci de lapte ar putea fi sprijinite financiar în perioada 2014-2020 printr-un subprogram special, potrivit ministrului Agriculturii, Daniel Constantin, care considera ca acest sector ar putea fi o provocare pentru România.

ferma vaci lapte‘În anul 2015, vor fi eliminate cotele de lapte, iar provocarea pe care o are România ar putea fi chiar pe acest sector, pentru ca va fi o competitie foarte puternica pe importurile de lapte. Si în momentul de fata, foarte multe întreprinderi din Transilvania, din pacate, importa lapte din Ungaria pentru ca nu exista suficient lapte care sa corespunda calitativ. Si cred ca ar trebui sa intervenim cu un subprogram pe acest sector’, a declarat marti, la Tulcea, ministrul Agriculturii, Daniel Constantin.

Acesta a mai spus ca deocamdata nu s-a stabilit cum se va aloca acest sprijin, dar a mentionat ca în toamna acestui an vor fi prezentate toate schemele de finantare pentru 2014-2020 în acord cu Politica Agricola Comuna.

”Cred ca în urma negocierilor care au avut loc la nivelul Consiliului, unde comisarul european Dacian Ciolos a fost extrem de activ, am putut obtine câteva lucruri bune. Am reusit sa mentinem suplimentarea cu fondurile de tranzitie pentru fermieri, altfel acestia ramâneau la un nivel mult mai mic decât cel din alte state membre. De asemenea, am obtinut avantaje pe componenta tinerilor fermieri pe care-i vom ajuta sa-si deschida afaceri în mediul rural’, a mentionat ministrul Agriculturii.

El a declarat ca anul viitor agricultorii din România vor beneficia de sprijinul la hectar similar cu cel din acest an si ca prin introducerea platii distributive se doreste stimularea fermelor de familie si a fermelor medii.

‘În anul 2015, daca aplicam o plata distributiva, pentru primele 30 de hectare se va achita 177 de euro, cei cu suprafete mai mari de 30 de hectare urmând sa primeasca o plata de 150 de euro pe hectar. Aceste plati vor creste pâna în 2020, când vor ajunge 197 de euro pentru primele 30 de hectare, iar ceilalti – la 165 de euro pe hectar. Mi s-a parut important sa aplicam aceasta plata distributiva pentru a încuraja fermele de familie si fermele medii cu suprafete cuprinse între 5 si 30 de hectare’, le-a explicat ministrul agricultorilor tulceni.

În timpul conferintei de presa sustinuta dupa dezbaterea cu fermierii din judet, Constantin a declarat ca exista solutii pentru principala problema a agricultorilor din judet, respectiv lipsa irigatiilor din cauza sistemului nefunctional.

‘Cea mai importanta masura vizata de minister este aceea de a obtine finantare europeana pentru a reabilita infrastructura principala, inclusiv cea din judetul Tulcea, si se discuta pe aceasta chestiune’, a mentionat ministrul Agriculturii, Daniel Constantin.

În acelasi context, el si-a exprimat deschiderea pentru orice observatie adusa pentru modificarea legii privind camerele agricole, astfel încât aceasta sa devina functionala si sa fie o structura a fermierilor si a mentionat ca este posibil ca anul viitor actualele directii agricole judetene sa treaca în subordinea consiliilor judetene, cu exceptia directiilor de control care vor ramâne ale Ministerului Agriculturii.

Daniel Constantin a participat marti la Tulcea, la sedinta Comisiei de Agricultura a Camerei Deputatilor, aceasta fiind a doua reuniune de la începutul anului care se desfasoara în tara. financiarul.ro

Cuvinte cheie: , , , , , ,

 

Niciun comentariu

Adaugă părerea ta!

Adaugă părerea ta


 

Distribuie