Persoanele disponibilizate din companiile de stat, nu vor mai beneficia de venitul lunar de completare, decat in anumite conditii

 

Venitul lunar de completare destinat sprijinirii angajatilor disponibilizati din companiile de stat pâna la gasirea unui nou loc de munca nu va mai fi acordat tuturor, ca pâna în prezent, ci doar acelor salariati care se vor încadra în anumite conditii.

Bani1Modificarea a fost introdusa de Guvern în sedinta de marti, prin ordonanta.

„Începând cu data intrarii în vigoare a ordonantei, venitul lunar de completare prevazut de OU 36/2013 se va acorda numai persoanelor disponibilizate în conditiile stabilite prin aceasta ordonanta de urgenta, din cadrul operatorilor economici reclasificati în sectorul administratiei publice conform listei publicate de INS”, se arata într-un comunicat al Guvernului.

În proiectul de ordonanta a fost prevazut ca persoanele disponibilizate din companii de stat vor beneficia de masuri de protectie sociala doar daca planul de disponibilizare prevede concedierea colectiva a unui numar mai mare de 1.000 salariati din acea unitate.

Conform legii aplicate pâna în prezent, persoanele disponibilizate primesc indemnizatie de somaj, venit lunar de completare si plati compensatorii acordate în conformitate cu prevederile contractelor de munca aplicabile la nivelul fiecarei societati. Venitul lunar de completare este stabilit odata cu indemnizatia de somaj si este egal cu diferenta dintre salariul individual mediu net pe ultimele 3 luni înainte de concediere, stabilit pe baza clauzelor din contractul individual de munca, dar nu mai mult decât salariul mediu net pe economie din luna ianuarie a anului în care s-a efectuat concedierea, comunicat de Institutul National de Statistica, si nivelul indemnizatiei de somaj.

Venitul de completare este acordat lunar, pe perioade stabilite diferentiat, în functie de vechimea în munca a persoanelor concediate în conditiile prezentei ordonante de urgenta, respectiv pe 12 luni, pentru persoanele care au o vechime în munca cuprinsa între 3 -10 ani, pe 20 de luni, pentru persoanele care au o vechime în munca cuprinsa între 10 si 15 ani, pe 22 de luni, pentru salariatii care au o vechime în munca cuprinsa între 15 si 25 de ani, si pe 24 de luni, pentru salariatii care au o vechime în munca de peste 25 de ani.mediafax.ro

Cuvinte cheie: , , , , , ,

 

Niciun comentariu

Adaugă părerea ta!

Adaugă părerea ta


 

Distribuie