Ajutoarele de incalzire. Cum se acorda si care e valoarea acordata?
Reglementarile privind ajutoarele sociale de incalzire vor fi modificate, dupa ce Ministerul Muncii a lansat in dezbatere publica un proiect de act normativ ce a fost aprobat marti de Guvern. Concret, cuantumul ajutoarelor sociale, precum si nivelul veniturilor nete lunare se vor raporta la Indicatorul Social de Referinta (ISR), desi in prezent sunt exprimate direct in lei. De asemenea, pentru a stabili dreptul la ajutorul de incalzire, se vor realiza anchete sociale de catre serviciul public de asistenta sociala.
Dispozitiile privind ajutoare de incalzire vor fi modificate, intrucat Ministerul Muncii a elaborat recent un proiect de act normativ in acest sens. Este vorba de proiectul de Ordonanta pentru modificarea si completarea Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 70/2011 privind masurile de protectie sociala in perioada sezonului rece, ce poate fi consultat AICI. Propunerea a fost deja aprobata in sedinta Executivului din 27 august, astfel ca pentru a intra in vigoare mai trebuie doar publicata in Monitorul Oficial.
Conform documentului citat, ajutorul pentru incalzirea locuintei se acorda numai familiilor si persoanelor singure care nu beneficiaza de alte forme de sprijin pentru incalzirea locuintei acordate in baza contractelor de munca sau altor reglementari specifice pentru diverse ramuri economice.
De asemenea, nu vor beneficia de ajutoare familiile si persoanele singure care beneficiaza deja de tarif social in conditiile prevazute de Ordinul presedintelui ANRE nr. 40/2013 pentru aprobarea tarifelor reglementate la energia electrica livrata de furnizorii de ultima instanta consumatorilor casnici si asimilati consumatorilor casnici.
Care va fi valoarea ajutoarelor sociale?
Potrivit proiectului elaborat de Ministerul Muncii si aprobat de Guvern, cuantumul ajutoarelor sociale, precum si nivelul veniturilor nu se modifica, insa acestea se vor raporta la Indicatorul Social de Referinta (ISR), desi momentan sunt exprimate direct in lei.
Astfel, noile dispozitii stabilesc ca ajutorul lunar pentru energie termica se va acorda doar in stiuatia in care venitul net mediu lunar pe membru de familie este de pana la 1,572 ISR in cazul familiilor si 2,164 ISR in cazul persoanei singure. Avand in vedere ca, in momentul de fata, valoarea ISR este de 500 lei, venitul net trebuie sa fie de 786 lei in cazul familiilor si de 1082 lei in cazul persoanei singure.
Ajutoarele sociale se vor acorda prin compensarea procentuala aplicata la factura pentru energie termica. Concret, in functie de veniturile medii nete lunare pe membru de familie sau al persoanei singure, compensarea procentuala va fi dupa cum urmeaza:
90% daca venitul mediu net lunar este de pana la 0,31 ISR (adica 155 lei)
80% daca venitul mediu net lunar este cuprins intre 0,31 ISR si 0,420 ISR (adica 155,1 lei si 210 lei)
70% daca venitul net mediu lunar este cuprins intre 0,42 ISR si 0,520 ISR (adica 210,1 lei si 260 lei)
60% daca venitul net mediu lunar este cuprins intre 0,52 ISR si 0,620 ISR (adica 260,1 lei si 310 lei)
50% daca venitul net mediu lunar este cuprins intre 0,62 ISR si 0,710 ISR (adica 310,1 lei si 355 lei)
40% daca venitul net mediu lunar este cuprins intre 0,71 ISR si 0,850 ISR (adica 355,1 lei si 425 lei)
30% daca venitul net mediu lunar este cuprins intre 0,85 ISR si 0,960 ISR (adica 425,1 lei si 480 lei)
20% daca venitul net mediu lunar este cuprins intre 0,96 ISR si 1,080 ISR (adica 480,1 lei si 540 lei)
10% daca venitul net mediu lunar este cuprins intre 1,08 ISR si 1,230 ISR (adica 540,1 lei si 615 lei)
5% daca venitul net mediu lunar este cuprins intre 1,23 ISR si 1,572 ISR (adica 615,1 lei si 786 lei)
Pentru persoanele singure ale caror venituri se situeaza intre 1,572 ISR si 2,164 ISR (intre 786,1 lei si 1.082 lei) compensarea procentuala este de 10%.
Ajutorul pentru gaze naturale
In cazul in care consumatorii utilizeaza pentru incalzirea locuintei cu gaze naturale, atunci ei ar putea beneficia de un ajutor lunar pentru incalzirea locuintei usor majorat.
Astfel, familiilor si persoanelor singure al caror venit net mediu lunar se situeaza pana la 0,31 ISR (155 lei) li se va acorda o suma de 0,524 ISR (262 lei). Familiile si persoanele singure al caror venit net mediu lunar se situeaza intre 0,31 ISR si 0,420 ISR (155 lei si 210 lei) vor primi o suma de 0,38 ISR, adica de 190 lei, desi in prezent suma este 162 lei.
In cazul in care venitul net mediu lunar se situeaza intre 0,42 ISR si 0,52 ISR (210 lei si 260 lei), atunci ajutorul va fi de 0,3 ISR, adica 150 lei, in loc de 137 cat este acum. Daca venitul va fi cuprins intre 0,52 ISR si 0,62 ISR (260 lei si 310 lei), suma acordata de stat va fi de 0,24 ISR, adica 120 lei, fata de 112 lei in prezent.
Familiile si persoanele singure cu un venit net ce se situeaza intre 0,62 ISR si 0,71 ISR (310 lei si 355 lei) vor primi o suma de 0,18 ISR, adica 90 lei, in loc de 87 lei cat primesc acum.
Cei cu un venit lunar cuprins intre 0,71 ISR si 0,85 ISR (355 lei si 425 lei) vor beneficia de ajutor in suma de 0,14 ISR – 70 lei, fata de 62 lei. In acelasi timp, cei cu salariu intre 0,85 ISR si 0,96 ISR (425 lei si 480 lei) primesc un ajutor in cuantum de 0,09 ISR, adica 45 lei.
In cazul unui venit lunar intre 0,96 ISR si 1,08 ISR (480 lei si 540 lei), ajutor social va fi de de 0,07 ISR, adica 35 lei, fata de 31 lei cat e acum. De asemenea, cand salariul lunar este intre 1,08 ISR si 1,23 ISR (540 lei si 615 lei), ajutor este de 20 lei, cu 1 leu mai mult decat in prezent.
Ajutorul pentru energie electrica
Conform proiectului de act normativ, consumatorii care utilizeaza pentru incalzirea locuintei energie electrica vor primi un ajutor social lunar in functie de venitul net mediu lunar pe membru de familie sau pe persoana singura, dupa cum urmeaza:
venit net mediu lunar pana la 0,31 ISR (155 lei): ajutor de 0,48 ISR – 240 lei
venit net mediu lunar intre 0,31 ISR si 0,42 ISR (155 si 210 lei): ajutor de 0,432 ISR – 216 lei
venit net mediu lunar intre 0,42 ISR si 0,52 ISR (210 si 260 lei): ajutor de 0,384 ISR – 192 lei
venit net mediu lunar intre 0,52 ISR si 0,62 ISR (260 si 310 lei): ajutor de 0,336 ISR – 168 lei
venit net mediu lunar intre 0,62 ISR si 0,71 ISR (310 lei si 355 lei): ajutor de 0,288 ISR – 144 lei
venit net mediu lunar intre 0,71 ISR si 0,85 ISR (355 lei si 425 lei): ajutor de 0,240 ISR – 120 lei
venit net mediu lunar intre 0,85 ISR si 0,96 ISR (425 lei si 480 lei): ajutor de 0,192 ISR – 96 lei
venit net mediu lunar intre 0,96 ISR si 1,08 ISR (480 lei si 540 lei): ajutor de 0,144 ISR – 72 lei
venit net mediu lunar intre 1,08 ISR si 1,23 ISR (540 lei si 615 lei): ajutor de 0,096 ISR – 48 lei
Atentie! Calculele se bazeaza pe valoarea actuala a indicatorului social de referinta: 500 lei.
Alte modificari
Conform legislatiei in vigoare, ajutorul pentru incalzirea locuintei se acorda pe baza de cerere si declaratie pe propria raspundere privind componenta familiei si veniturile acesteia. La completarea cererii, titularul are obligatia de a mentiona corect componenta familiei, veniturile membrilor acesteia, precum si bunurile mobile si imobile detinute.
Reglementarile adoptate marti de guvernanti stabilesc ca, in vederea stabilirii dreptului la ajutor, primarii pot solicita in plus acte doveditoare care atesta componenta familiei si veniturile realizate de membrii acesteia, precum si acte doveditoare privind locuinta sau bunurile detinute de acestia.
Mai mult, in situatia in care, pe baza documentelor doveditoare prezentate de solicitant sunt suspiciuni cu privire la acordarea dreptului, primarul poate stabili dreptul pe baza anchetei sociale efectuata de serviciul public de asistenta sociala.
Anchetele sociale se vor efectua obligatoriu pentru toate situatiile in vederea verificarii sistemului de incalzire utilizat in cazul solicitarii ajutoarelor pentru energie electrica. Anchetele sociale pot fi efectuate si pe parcursul sezonului rece la sesizarea tertilor sau la solicitarea agentiilor teritoriale.
De la aceasta regula vor fi exceptati beneficiarii de ajutor social acordat in baza Legii nr. 416/2001 privind venitul minim garantat si beneficiarii de alocatii pentru sustinerea familiei, pentru care au fost efectuate deja anchetele sociale.
In ceea ce priveste combustibili solizi sau petrolieri, proiectul de act normativ adoptata stabileste ca ajutorul se poate stabili si in natura, prin acordarea de lemne, carbuni sau combustibili petrolieri. Conform dispoztiilor, cantitatea trebuie sa fie cel putin echivalenta cu cea care ar fi putut sa fie achizitionata de beneficiar in baza ajutorului acordat in bani. Mirela Oprea, avocatnet.ro
Niciun comentariu
Adaugă părerea ta!