La zece ani de la obtinerea statutului de port liber, portul Constanta si-a dublat performantele economice

 

În urma cu zece ani, vineri, 23 august 2003, Portul Constanta a fost declarat operational, cu facilitati vamale speciale, de catre Ministerul Finantelor.

Portul ConstantaCu acel prilej, Gheorghe Moldoveanu, directorul general de atunci al Companiei Nationale Administratia Porturilor Maritime (CNAPM) Constanta, a declarat corespondentului AGERPRES ca momentul este „la fel de important ca acela când s-a pus piatra de temelie, de catre Anghel Saligny, a portului nou” si va marca „în mod cert” o relansare în lumea afacerilor acestui punct nodal pe ruta transportatorilor de marfuri între est si vest, nord si sud. În baza noului statut de port liber, transportatorii si operatorii comerciali beneficiaza de regim vamal special, ceea ce induce simplificarea formalitatilor vamale pentru marfurile aflate în tranzit.

Practic, transportatorii si operatorii sunt scutiti de acum de corvoada depunerii declaratiilor vamale pentru marfurile straine, aflate în tranzit prin port, iar pentru cele românesti destinate exportului, consumului sau utilizarii în incinta, se întocmesc formalitati simplificate de evidenta operativa, masuri ce vor duce la reducerea timpilor de stationare a marfurilor si navelor si implicit a tarifelor percepute.

Obtinerea statutului de port liber a conferit întregului perimetru ocupat si operat de Portul Constanta (cu cele doua zone Nord si Sud) atributul de zona scutita de taxe vamale si implicit de impunerea taxei pe valoare adaugata, pentru marfurile declarate si aflate în tranzit. Infrastructura perimetrala, de acces si tranzit în si dinspre exterior pe cai rutiere si maritime a trebuit securizata si adaptata pentru a monitoriza eficient orice sosiri si plecari de marfuri.

Portul Constanta ocupa o suprafata de peste 3.900 de hectare, dintre care 1.313 hectare uscat si 2.613 hectare apa, si o lungime desfasurata a zonei perimetrale externe de peste 30 de kilometri, între municipiul Constanta si sudul localitatii Agigea. Portul Constanta este cel mai mare port de la Marea Neagra si al patrulea din Europa, ca suprafata ocupata, dar fata de traficul existent în prezent aceasta platforma este supradimensionata. Din cele 156 de dane, doar o treime sunt imediat functionale.

Pentru realizarea acestui salt si intrarea în noua etapa moderna de operare a marfurilor în regim de scutire de taxe, CNAPM Constanta a investit, pâna la inaugurare, trei milioane euro pentru a asigura infrastructura si dotarile necesare securizarii gardului perimetral, a drumului de supraveghere, a portilor de acces etc.

În mod sintetic, date financiare puse la dispozitie indica o dublare a veniturilor totale obtinute de Compania Nationala Administratia Porturilor Maritime Constanta S.A. în ultimul deceniu, de la valoare de 31.336.136 lei în 2003 la 65.775.359 în anul 2012, precum si a profitului brut, de la 4.635.560 lei la 10.524.461 lei – în 2012. Saltul se observa si la simpla monitorizare a numarului de turisti sositi la bordul navelor de croaziera în Portul Constanta, care a crescut de la 8.968 în 2003 la 34.010 în 2012.

În acelasi timp, traficul total de marfuri în perioada 2003-2012 a crescut cu aproape 80% în urmatorii cinci ani, în anul de vârf economic 2008 ajungând la 61.837.716 tone, fata de 44.824.671 tone în 2003 si revenind pe o crestere accentuata din anul 2012, cu 50.584.662 tone.

Si traficul containerizat a crescut din 2003, de la un volum de 2.010.787 tone cu 135.386 TEU (containere) manipulate la 13.029.982 tone si 1.380.935 TEU operate în anul 2008 si revenind la o tendinta crescatoare în 2012, la 6.680.107 tone marfuri operate cu un numar de 684.059 TEU tranzitate.

Si frecventa sosirii navelor maritime în Portul Constanta a crescut de la 5.018 escale în 2003 la 5.950 în anul de crestere economica 2008 si revenind usor pe crestere în 2012 – la 5.057 unitati navale. Frecventa operarii navele fluviale în Portul Constanta, venite pe Canalul Dunare-Marea Neagra, a crescut însa anual si constant dupa 2003, odata cu adoptarea facilitatilor fiscale ce confera statutul de port liber, de la 6.629, în urma cu zece ani, la 9.314 în 2012.

Întrebat în pragul acestei aniversari despre beneficiile conferite de obtinerea statutului de port liber pentru comunitatea de afaceri de pe platforma Portului Constanta, ing. Viorel Panait, presedintele Asociatiei „Operatorul portuar” – organizatie care reuneste peste 30 de mari companii ce detin active si opereaza marfuri în Portul Constanta, dar si director general al companiei COMVEX S.A. ce ocupa si administreaza o platforma ce însumeaza 25% din suprafata operationala a portului, cel mai mare operator de marfuri si minereuri în vrac, a confirmat ca masura impusa de Ministerul Finantelor în urma cu zece ani a fost salvatoare pentru port.

Citeste articolul integral pe agerpres.ro

Cuvinte cheie: , , , , , , ,

 

Niciun comentariu

Adaugă părerea ta!

Adaugă părerea ta


 

Distribuie