Omar Hayssam a primit doua saptamani in plus de inchisoare, in dosarul Volvo
Omar Hayssam a primit doua saptamâni în plus de închisoare la condamnarea de 16 ani din dosarul „Volvo”, potrivit unei decizii de vineri a TB, prin care s-a emis un nou mandat de executare a pedepsei, arestul preventiv scazut din aceasta fiind de trei luni si jumatate, fata de patru luni initial.
În mai 2010, judecatorul Tribunalului Bucuresti (TB) care a decis, în prima instanta, condamnarea la 16 ani de închisoare pentru Hayssam a stabilit totodata ca, în cazul sirianului, sa se deduca perioada de arest preventiv, respectiv 6 aprilie 2005 – 2 august 2005 inclusiv. Astfel, s-a stabilit atunci sa fie scazute patru luni de închisoare din pedeapsa finala de 16 ani, mentinuta ulterior de instantele superioare.
Vineri, Tribunalul Bucuresti, în urma judecarii unei contestatii la executare facuta de Biroul de Executari al acestei instante, a stabilit sa micsoreze cu doar trei luni si jumatate perioada de arest a sirianului, ceea ce înseamna ca acesta va face doua saptamâni în plus de închisoare, fata de perioada stabilita anterior de aceeasi instanta.
Astfel, Tribunalul Bucuresti a admis contestatia la executare formulata de biroul executari penale din cadrul TB, sectia 1 penala.
„Dispune anularea MEPI nr. 987/2012 emis în baza sentintei Penale nr. 424/f/2010 si dispune emiterea unui nou mandat de executare a pedepsei de 16 ani de închisoare, din care urmeaza sa se deduca durata retinerii si arestului preventiv de la 6 aprilie 2005 la 18 iulie 2005”, a decis instanta.
Omar Hayssam a fost transferat, joi, de la Penitenciarul Rahova la Penitenciarul Margineni, fiindu-i stabilit un regim de maxima siguranta, a declarat pentru MEDIAFAX purtatorul de cuvânt al Administratiei Nationale a Penitenciarelor, Monica Pana. Catalin Lupasteanu, mediafax.ro
Niciun comentariu
Adaugă părerea ta!