Greselile autoritatilor in negocierile cu FMI, care au dus la scumpirea gazelor

 

Din cauza unor greseli ale autoritatilor în negocierile cu FMI, consumatorii români vor plati facturi tot mai mari la utilitati.

gazUrmatoarea majorare a pretului gazelor pentru populatie este programata la 1 octombrie

În timp ce majoritatea statelor europene continua sa îsi protejeze consumatorii si tin preturile la energie si gaze la un nivel redus pentru populatie, România va renunta la acest lucru.

De suferit va avea în primul rând populatia, care din 2018 va trebui sa îsi cumpere gazele si curentul la pretul pietei, fara niciun ajutor din partea statului. În prezent, populatia primeste preponderent gaze din productia interna, de doua ori mai ieftine decât cele importate. Pâna în 2018, pretul pe care îl vor plati românii va fi asadar de circa doua ori mai mare. Afectati vor fi cam toti consumatorii, în special cei care si-au montat centrale pe gaze.

Scumpirile vor fi si mai abrupte pentru industrie, unde majorarile de pret vor fi facute pâna în 2014.

Chiar daca autoritatile nu puteau evita la nesfârsit aceste scumpiri, din cauza directivelor europene care cer o piata libera, în care sa dicteze cererea si oferta, puteam macar sa negociem ca majorarea preturilor sa se faca pe o perioada mai îndelungata. Astfel, impactul scumpirilor nu ar fi fost atât de mare.

Nepregatiti la negocieri

Cum s-a ajuns aici? Potrivit surselor EVZ, de vina sunt cei care au negociat acum doi ani calendarul scumpirilor cu FMI, Banca Mondiala si Comisia Europeana. Greseala principala a fost facuta în mai 2011, când autoritatile au cazut de acord cu finantatorii externi asupra unui calendar aproape imposibil de urmat al cresterii preturilor.

Populatia ar fi trebuit sa suporte aceste scumpiri cu trei ani mai devreme decât calendarul din prezent (respectiv 2015), iar companiile cu doi ani mai devreme (2013). Negocierile au fost conduse de un fost dealer de masini, presedintele de atunci al Autoritatii Nationale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE), Dan Iulius Plaveti.

În plus, din cauza taierilor de cheltuieli la buget, ANRE a amânat foarte mult comandarea unor studii care sa arate care este orizontul optim de timp în care sa se faca liberalizarea. Studiile, realizate în cele din urma, au aratat, potrivit acelorasi surse, ca suportabil pentru populatie ar fi fost un calendar de scumpire care sa se întinda pâna în 2020 sau chiar mai tarziu. Teodora Cimpoi, evz.ro

Cuvinte cheie: , , , ,

 

Niciun comentariu

Adaugă părerea ta!

Adaugă părerea ta


 

Distribuie