Vanzari in scadere cu aproximativ 4% pe 2012, pentru producatorii europeni de componente auto

 

Cei mai puternici 30 de furnizori de componente pentru autovehicule care au uzine în Europa – multi dintre ei cu fabrici si în România – au realizat anul trecut vânzari cumulate de 172,5 miliarde de euro, în scadere cu 4% fata de valoarea de 179,9 mld. euro atinsa în 2011.

fabrica componente auto vcstConform ”Top 30 European OEM Parts Suppliers”, realizat de ANE, doar 12 dintre primii 30 de componentisti cu divizii pe piata europeana au raportat cresteri ale veniturilor realizate din vânzari. În vârful clasamentului, avansul grupului Robert Bosch GmbH fata de Continental AG s-a redus cu nu mai putin de 52% pâna la 2,9 mld. USD. În 2011, diferenta dintre veniturile obtinute din vânzari de cele doua companii era de 5,6 mld. USD, iar în 2010 de 4,9 mld. USD.

Pentru anul trecut germanii de la Bosch au raportat vânzari de 19,1 mld. USD, în scadere de la valoarea de 21,5 mld. USD înregistrata în 2011. În acelasi timp, conationalii de la Continental, aflati pe pozitia a doua a clasamentului european, au realizat în 2012 vânzari de 16,4 mld. USD, în crestere de la 15,9 mld. USD cu un an mai devreme. Locul trei în topul furnizorilor auto europeni este ocupat de Faurecia cu 12,6 mld. USD. Pe locurile urmatoare se afla, în ordine, Magna International Inc. (12,17 mld. USD), ZF Friedrichshafen AG (10,79 mld. USD), Johnson Controls Inc. (10,85 mld. USD), BASF SE (7,63 mld. USD), Valeo SA (6,53 mld. USD), Delphi Automotive PLC (6,011 mld. USD) si TRW Automotive Holdings Corp. (6,010 mld. USD).

Printre companiile care s-au remarcat gratie rezultatelor pozitive înregistrate împotriva curentului se numara britanicii de la GKN care au urcat pe locul 27 gratie achizitiei companiei germane Getrag. Veniturile din vânzari ale GKN au fost anul trecut de 2,44 mld. USD, în crestere de la 1,66 mld. USD în 2011. Alte companii din Top 30 care au reusit sa obtina venituri în crestere sunt Gestamp, Hella, BorgWarner, Schaeffler, Aisin Seiki, Mahle, Plastic Omnium, Draexlmaier, Eberspaecher si Hyundai Mobis.

Clasamentul este realizat în baza vânzarilor realizate în Europa, majoritatea datelor fiind furnizate chiar pe producatori. Valorile nu includ vânzarile de piese si componente non-auto. Robert Stan, capital.ro

Cuvinte cheie: , , , , , , , , , , , , , ,

 

Niciun comentariu

Adaugă părerea ta!

Adaugă părerea ta


 

Distribuie