Procesul privind furtul de tablouri din Olanda incepe la Judecatoria Sectorului 3
Procesul privind furtul de tablouri din Olanda începe marti la Judecatoria Sectorului 3, sase inculpati în acest dosar fiind trimisi în judecata de procurorii Directiei de Investigare a Infractiunilor de Criminalitate Organizata si Terorism – Structura Centrala, pentru furt calificat.
Pe data de 16 iulie, Judecatoria Sectorului 3 a constatat legalitatea masurii arestarii preventive pentru Radu Dogaru, Olga Dogaru, Eugen Darie si Mihai Alexandru Bitu.
Potrivit DIICOT, au fost trimisi în judecata Radu Dogaru, Adrian Procop (în lipsa), Darie Eugen, Bitu Alexandru Mihai, Olga Dogaru si Petre Condrat (ultimul în stare de libertate).
Valoarea prejudiciului cauzat prin activitatea infractionala a acestora este estimata la suma de 18 milioane de euro.
„Din probele administrate pe parcursul urmaririi penale exista suspiciunea rezonabila ca inculpatii Dogaru Radu si Procop Adrian, cu sprijinul inculpatului Darie Eugen, au constituit o grupare infractionala în scopul savârsirii infractiunii de furt calificat cu consecinte deosebit de grave, constând în aceea ca, la data de 15/16.10.2012, pe timp de noapte si prin efractie, au sustras sapte opere de arta (picturi în ulei si acuarele)”, precizeaza DIICOT.
Tablourile intitulate ‘Tete d´Arlequin’ de Pablo Picasso, ‘La Lisseuse en Blanc et Jaune’ de Henri Matisse, ‘Waterloo Bridge’ si ‘Charing Cross Bridge’ de Claude Monet, ‘Femme devant une fenetre ouverte dite la fiancee’ de Paul Gauguin, ‘Autoportrait’ de Meyer de Haan si ‘Woman with Eyes Closed’ de Lucian Freud erau expuse într-un muzeu din Rotterdam, Olanda.
„În sarcina inculpatului Bitu Alexandru Mihai s-a formulat acuzatia constând în aceea ca a aderat la grupul infractional si i-a sprijinit pe inculpatii Dogaru Radu, Darie Eugen si Procop Adrian, ajutându-i în încercarea de a valorifica bunurile sustrase si a intermediat comercializarea operelor de arta”, informeaza DIICOT.
Procurorii sustin ca în sarcina inculpatului Petre Condrat se retine savârsirea infractiunii de tainuire, „acesta fiind acuzat ca a înlesnit inculpatilor Dogaru Radu si Darie Eugen valorificarea a doua dintre operele de arta, cunoscând ca acestea provin din savârsirea unei infractiuni”.
„În privinta inculpatei Dogaru Olga exista suspiciunea rezonabila ca aceasta a aderat si sprijinit grupul infractional si a transportat si ascuns bunurile sustrase de catre inculpati”, se arata în rechizitoriu.
Directia de Investigare a Infractiunilor de Criminalitate Organizata si Terorism – Structura Centrala a transmis cauza, spre competenta solutionare Judecatoriei Sector 3.
Principalii suspecti în acest caz, Mihai-Alexandru Bitu, Eugen Darie si Radu Dogaru, au fost arestati preventiv pe 22 ianuarie, ei fiind acuzati ca au sustras sapte tablouri de mare valoare semnate, printre altii, de Henri Matisse, Paul Gauguin si Claude Monet, din Muzeul Kunsthal din Rotterdam.
De asemenea, pe 8 martie, Tribunalul Bucuresti a decis emiterea unui mandat de arestare preventiva de 29 de zile si pentru Olga Dogaru, mama lui Radu Dogaru.
În referatul procurorilor DIICOT s-a aratat ca, în cursul anului 2012, inculpatii, împreuna cu alte persoane, s-au asociat în vederea savârsirii de infractiuni si au sprijinit membrii gruparii sa sustraga în noaptea de 15/16 octombrie 2012 din Muzeul Kunsthal din Rotterdam, Olanda, sapte tablouri de mare valoare, prejudiciul cauzat partii vatamate – Fundatia Triton, la valoarea de asigurare, fiind de aproximativ 18 milioane euro. agerpres.ro
Niciun comentariu
Adaugă părerea ta!