Decizia de arestare din dosarul de inselaciune si delapidare, nu a fost contestata de Omar Hayssam

 

Omar Hayssam nu a contestat decizia de arestare preventiva din dosarul în care procurorii DIICOT îl acuza de înselaciune si delapidare, iar recursul fratelui sau Mohamad Omar a fost respins de Curtea de Apel Bucuresti.

omar hayssam1Tribunalul Bucuresti a dispus, în 2 august, emiterea unor mandate de arestare preventiva pentru Omar Hayssam si, în lipsa, pentru Mohamad Omar, la solicitarea procurorilor Directiei de Investigare a Infractiunilor de Criminalitate Organizata si Terorism, în dosarul în care sunt judecati pentru înselaciune si delapidare, alaturi de Mihai Nasture, Viorel Vasile Mafteuca si Doina Farladanschi.

Decizia nu a mai fost contestata de Omar Hayssam la Curtea de Apel Bucuresti, astfel ca se mentine mandatul de arestare preventiva emis de Tribunalul Bucuresti, urmând ca, la 30 august, sa se verifice legalitatea si temeinicia arestarii preventive a sirianului.

Avocatul lui Mohamad Omar a contestat la Curtea de Apel Bucuresti decizia de emitere a unui mandat de arestare preventiva în lipsa. Instanta a respins, luni, recursul lui Mohamad Omar pe motiv ca este nefondat si l-a obligat sa plateasca 200 de lei cheltuieli judiciare catre stat.

Judecatorul de la Tribunalul Bucuresti care a decis arestare preventiva a lui Omar Hayssam a aratat în motivare ca sirianul a parasit în mod fraudulos teritoriul României, iar prin atitudinea adoptata si actiunile întreprinse „a vizat sustragerea de la urmarire penala si chiar de la judecata, prezenta la acest moment nefiind voluntara”.

Magistratul a notat ca daca sirianul ar fi lasat în libertate, exista riscul ca acesta sa îi influenteze pe ceilalti inculpati.

„Instanta apreciaza ca actele dosarului releva si riscul ca inculpatul sa încerce sa îi determine pe ceilalti inculpati sa dea declaratii de natura a-l disculpa. Astfel, inculpatul Nasture Mihai (cumnatul lui Hayssam-n.r.) a declarat în cursul urmaririi penale ca a fost influentat în depozitiile anterioare de (…) inculpatul Omar Hayssam, care i-a cerut sa nu dea declaratii pâna nu discuta cu el, spunându-i totodata ce anume sa declare anchetatorilor”, a aratat instanta în motivare.

Judecatorul a mai retinut ca lasarea în libertate a lui Omar Hayssam reprezinta un pericol pentru ordinea publica.

„Faptele inculpatului, ca de altfel atitudinea sa de desconsiderare a valorilor sociale ocrotite, cu urmari nefaste asupra încrederii si stabilitatii de care trebuie sa se bucure mediul economic si de afaceri, neurmate de o riposta adecvata a societatii, ar întretine climatul infractional si ar echivala cu o încurajare tacita atât a faptuitorilor, cât si a altor persoane la savârsirea unor fapte similare, precum si cu scaderea încrederii populatiei în capacitatea de riposta a statului”, se mai arata în motivarea instantei.

Omar Hayssam a fost trimis în judecata de procurorii DIICOT, în acest dosar, în octombrie 2012, alaturi de fratele lui, Mohamad Omar, cumnatul sau, Mihai Nasture, si doi parteneri de afaceri, Viorel Vasile Mafteuca si Doina Farladanschi, fiind acuzati de înselaciune si delapidare. Dosarul se judeca la Tribunalul Bucuresti, urmatorul termen fiind stabilit în 9 septembrie.

Mai multe imobile, terenuri si instalatii industriale, precum si peste un milion de euro sunt puse sub sechestru în acest dosar de catre procurorii DIICOT.

Omar Hayssam a fost condamnat definitiv, în lipsa, în trei dosare, la 20 de ani, 16 ani si, respectiv, trei ani, pentru rapirea celor trei jurnalisti, înselaciune în cazul „Volvo” si fraude în cauza „Foresta Nehoiu”.

În dosarul „Foresta Nehoiu”, Omar Hayssam a fost condamnat definitiv de catre instanta suprema, în iunie 2010, la trei ani de închisoare, dupa ce instantele inferioare dispusesera achitarea lui si a celorlalti inculpati.

Dosarul se rejudeca pe latura civila la Curtea de Apel Bucuresti. La ultimul termen, magistratii Curtii de Apel Bucuresti au amânat judecarea din cauza lipsei de procedura privind citarea lui Omar Hayssam si au dat termen pe 30 septembrie.

Omar Hayssam a fost trimis în judecata în 14 octombrie 2005 si condamnat definitiv, în lipsa, în 20 februarie 2008, la 20 de ani de închisoare pentru implicarea în rapirea jurnalistilor Marie Jeanne Ion, Sorin Miscoci si Ovidiu Ohanesian, în martie 2005, la Bagdad.

În noiembrie 2012, instanta suprema l-a condamnat definitiv pe Omar Hayssam la 16 ani de închisoare în dosarul „Volvo”, în care a fost acuzat ca a înselat patru firme cu 1,6 milioane de euro, de la care a luat în leasing mai multe utilaje, trimise în Siria si Egipt la firmele controlate de el.

Hayssam este judecat si pentru trecerea frauduloasa a frontierei de stat, alaturi de fratii acestuia, Mukhles si Mahmoud, si de omul de afaceri Mustafa Tartoussi. În acest dosar, în 8 octombrie 2012, Omar Hayssam a fost condamnat de Curtea de Apel Oradea la doi ani de închisoare cu executare pentru trecerea frauduloasa a frontierei, în timp ce Mustafa Tartoussi, Mukhles si Mahmoud Omar, acuzati ca i-ar fi înlesnit fuga din tara, au fost achitati. Sentinta nu este definitiva, fiind atacata cu recurs la Înalta Curte de Casatie si Justitie. Instanta a stabilit urmatorul termen în dosar la 12 septembrie.

El mai are doua dosare deschise de DIICOT, cel pentru înselaciune si delapidare în care a fost arestat preventiv pe 2 august, iar al doilea, pentru spalare de bani, înselaciune cu consecinte deosebit de grave si asociere în vederea savârsirii de infractiuni.

Hayssam este vizat si într-un dosar de la Directia Nationala Anticoruptie (DNA), privind privatizarea IPRS Baneasa, cauza vizând depunerea mai multor înscrisuri false referitoare la experienta si capacitatea financiara a firmei reprezentate de sirian, pentru a putea participa la procedura.

Arestat preventiv în aprilie 2005, Omar Hayssam a fost eliberat din motive medicale dupa un an, pentru ca, la 30 iunie 2006, acesta sa fuga din tara.

Omar Hayssam a fost predat Politiei Române în dimineata zilei de 19 iulie.

Dupa ce a fost adus în tara, Omar Hayssam a depus, în 1 august, la instanta suprema, doua contestatii în anulare, în dosarul de terorism si în dosarul „Volvo”, prima având termen în 24 ianuarie 2014, iar cea de-a doua în 15 ianuarie 2014. Admiterea unei contestatii în anulare duce la rejudecarea dosarului. Livia Ispas, Catalin Lupasteanu, mediafax.ro

Cuvinte cheie: , , , , ,

 

Niciun comentariu

Adaugă părerea ta!

Adaugă părerea ta


 

Distribuie