Impozitul suplimentar pe cladire nu va fi platit de anumite PFA-uri. Vezi care sunt

 

Impozitele locale pe cladiri platite de persoanele fizice vor creste, începând de anul viitor, daca în imobilele respective îsi desfasoara activitatea o firma. O anumita categorie de firme va fi însa ocolita de noile prevederi, daca acestea vor fi aprobate de Guvern, a declarat, pentru Capital, Liviu Voinea, ministrul delegat pentru buget.

impozit cladiriRomânia a promis, în scrisoarea de intentie adresata Fondului Monetar International, ca ia în calcul posibilitatea ca impozitele locale pe proprietate sa nu se mai stabileasca în functie de statutul juridic al proprietarului (persoana fizica / juridica), ci de destinatia (locuinta / comerciala) a cladirii.  „Daca va fi aprobata de Guvern, pentru ca înca nu a fost decisa definitiv, masura nu se va aplica pentru persoanele care au înregistrat în locuinta de domiciliu si sediul social al unei firme”, a declarat, pentru Capital, Liviu Voinea, ministrul delegat pentru buget. Persoanele care au însa si un alt apartament pe care îl închiriaza unei firme sau care au contract de comodat cu o firma pentru alt imobil decât cel în care locuioesc vor plati pentru acesta impozit local similar celui platit de persoane juridice. În functie de oras, acesta poate fi si de 20 de ori mai mare decât cel aplicat proprietarilor persoane fizice.

În plus, toti cei aflati într-o astfel de situatie va trebui sa mearga la un evaluator pentru a face evaluarea / reevaluarea cladirii, daca doresc sa evite cote de impozit care pot ajunce chiar si la 30%. Impozitele locale platite de persoane fizice si de firme difera nu doar în privinta cotei aplicate (0,1% – populatie, fata de 0,25% – 1,5% la firme), ci si de baza la care se aplica. În cazul locuintelor detinute de persoane fizice, este vorba de valorea de impozitare stabilita de consiliile locale în functie de criterii precum suprafata, zona, etc. La imobilele detinute de firme, impozitul se aplica la valoarea contabila a cladirii, care trebuie reevaluata din trei în trei ani, altfel impozitul creste. Extinderea metodei de calcul si la imobilele detinute de persoane fizice, care nu au evaluata o valoare contabila a cladirii, va crea dificultati în viitor. „Va fi haos la autoritatile locale. E greu de crezut ca vor putea sa aplice din 2014. Imobilele sunt declarate de persoanele fizice pe suprafata, autoritatile nestiind cat e valoarea cladirilor, iar de persoanele juridice pe valoare, aici autoritatile necunoscând suprafata. În plus, fiecare autoritate are alt soft si nu comunica între ele. Acum doar daca te toarna cineva ca ai o a doua sau a treia locuinta în alt oras poti fi prins si obligat sa platesti impozit suplimentare”, spune consultantul fiscal Gabriel Biris.

Decizia finala în privinta schimbarii modalitatii de impozitare a proprietatii se va lua dupa o noua serie de discutii cu FMI. „în seprembrie va veni o misiune de asistenta tehnica a Fondului cu care vom analiza masurile legate de reforma proprietatii si de redevente. Am cerut asistenta tocmai pentru ca este o problema sensibila”, ne-a declarat ministrul delegat Liviu Voinea. Potrivit afirmatiilor sale, impactul bugetar al masurilor va trebui calculat pâna în octombrie, când România va trimite la Bruxelles proiectul de buget pe 2014. Oana Osman, capital.ro

Cuvinte cheie: , , , , , , ,

 

Niciun comentariu

Adaugă părerea ta!

Adaugă părerea ta


 

Distribuie