Ce schimbari aduce noul Cod Fiscal, care va intra in vigoare la 1 septembrie

 

Noul Cod Fiscal, care va intra în vigoare la 1 septembrie, prevede reducerea TVA la pâine la 9%, ceea ce ar putea determina scaderi de preturi la acest produs, cresterea accizelor la alcool si introducerea unor taxe pentru bijuterii, blanuri, masini puternice si alte bunuri de lux, determinând o scumpire certa.

codul fiscalDin toamna, populatia si agentii economici se vor confrunta cu noi reguli fiscale. Codul Fiscal se va modifica, din nou, începând cu 1 septembrie. Principalele prevederi se refera la reducerea TVA la pâine la 9%, cresterea unor accize si introducerea altora noi pentru o serie de produse. „Adevarul“ va prezinta, în continuare, fiecare masura, dar si impactul economic si social al acesteia.

** Reducerea TVA de la 24% la 9% pentru livrarea de pâine, grâu si faina. Masura a fost promisa de Executiv înca de la începutul acestui an, dar aplicarea ei a fost amânata întrucât finantatorii internationali – Fondul Monetar International, Comisia Europeana si Banca Mondiala – au cerut în schimb sume compensatorii.

În Nota de Fundamentare ce însoteste Proiectul de Ordonanta privind modificarea Codului Fiscal se arata ca reducerea TVA la 9% pentru aceasta categorie de produse va avea un efect pozitiv asupra mediului de afaceri având în vedere ca astfel se va combate evaziunea fiscala în domeniu. De altfel, Daniel Chitoiu, ministrul Finantelor, a aratat la începutul acestei saptamâni ca Executivul nu urmareste scaderea imediata a pretului pâinii prin reducerea TVA, ci diminuarea la jumatate a evaziunii fiscale, care ajunge în prezent la 80%.

Pe de alta parte, în Nota de Fundamentare se arata ca aceasta masura va avea un efect pozitiv asupra populatiei prin crearea premiselor pentru reducerea pretului la pâine, aliment de baza în consumul populatiei. Mai mult, Daniel Constantin, ministrul Agriculturii, a aratat recent ca reducerea TVA la pâine va determina o ieftinire cu 15% a produsului.

** Creste acciza la alcool. Impactul negativ al reducerii TVA la pâine, calculat la 100 de milioane de lei, va fi compensat prin cresterea, tot de la 1 septembrie, a accizelor la alcool si introducerea de accize la bunuri de lux. Astfel, acciza la alcool va creste de la 750 de euro/hectolitru la 1.000 de euro/hectolitru. Romulus Dascalu, presedintele patronatului GARANT, sustine însa ca masura va determina o scumpire a bauturilor alcoolice cu 25-40%, iar evaziunea fiscala va urca la 90%, de la 70-80% în prezent.

** Noi taxe pe lux. Ca partea a masurilor de compensare a minusului determinat de reducerea TVA la pâine, Guvernul introduce accize pentru o serie de produse de lux. Bijuteriile din aur sau platina, cu exceptia verighetelor, vor fi accizate din septembrie cu 1 euro/gram pentru bijuterii de pâna la 14 K inclusiv si cu 2 euro/gram pentru mai mult de 14 K. Pentru masini, acciza va fi aplicata în cazul autoturismelor si autoturismelor de teren, inclusiv cele importate sau achizitionate intracomunitar, noi sau rulate, a caror capacitate cilindrica este mai mare sau egala cu 3.000 centimetri cubi. Acestea vor fi accizate cu 1 euro/cmc.

Confectiile din blanuri naturale vor fi accizate cu 50 de euro la bucata pentru produse cu o valoare unitara între 500-1.500 de euro, cu 200 de euro/bucata pentru valori cuprinse între 1.501-3.000 euro, cu 450 de euro/bucata pentru valori între 3.001-4.500 de euro, cu 750 de euro/bucata pentru valori cuprinse între 4.501-6.000 de euro si cu 1.200 de euro/bucata pentru produse în valoare mai mare de 6.000 de euro.

Armele de vânatoare si cele de uz personal, altele decât cele de uz militar sau de uz sportiv, vor fi accizate cu 50-1.500 de euro/bucata, în functie de valoare, iar cartusele cu glont vor fi, de asemenea, accizate cu 0,1-0,4 euro/bucata. Pentru nave cu vele care au lungime egala sau mai mare de 8 metri va fi aplicata o acciza de 500 de euro/metru liniar din lungimea navei.

În Nota de Fundamentare ce însoteste proiectul se arata ca stabilirea de accize pentru o serie de produse de lux nu are un impact negativ asupra populatiei, deoarece vizeaza un segment restrâns de consumatori.

** Taxa auto si pentru masinile dobândite prin partaj. Aceste autoturisme nu vor mai fi scutite de la plata timbrului de mediu, noua taxa auto, autoritatile descoperind ca sunt masini second-hand cumparate din statele Uniunii Europene în coproprietate, dar cumparatorii fac partajul la notariat asupra masinii înainte de înmatriculare.

„S-a creat un mecanism de eludare a platii timbrului prin achizitionarea unui autovehicul second-hand din spatiul comunitar în coproprietate, iar anterior înmatricularii acestuia coproprietarii fac partajul pe cale notariala, prin buna învoiala, asupra autovehicului respectiv. Prin urmare, prin neplata timbrului de mediu de catre coproprietarul dobânditor, se creeaza atât o discriminare între beneficiarii exceptiei si cei care sunt obligati la plata timbrului prin achizitionarea autovehicului second-hand tot din spatiul comunitar, cât si un prejudiciu adus bugetului general consolidat“, explica Guvernul în document. Adina Vlad, adevarul.ro

Cuvinte cheie: , , , , , , ,

 

Niciun comentariu

Adaugă părerea ta!

Adaugă părerea ta


 

Distribuie