Mugur Isarescu: Lipsa macrostabilitatii poate duce la afectarea democratiei

 

Directiile în care autoritatile ar trebui sa se concentreze pentru ca economia tarii noastre sa evolueze pozitiv, într-un ritm cât mai sustinut si durabil, sunt resursele naturale, în special forta de munca, sustinerea antreprenorilor, instrumentele de ajustare si dinamizarea pietei de capital, au precizat invitatii guvernatorului Bancii Nationale a României, Mugur Isarescu, la a unsprezecea întâlnire anuala cu bancherii si economistii, care a avut loc ieri si care a avut ca tema principala de dezbatere perspectiva economiei autohtone.

mugur isarescuEvolutia economiei în ultimii zece ani poate constitui o sursa de inspiratie pentru viitoarele obiective si politici, a spus ieri guvernatorul Bancii Nationale a României. Domnia sa a precizat ca un dezechilibru major în ultimii 20 de ani a rezultat din raportul între pensionari si angajati, o solutie fiind cresterea numarului de contribuabili la bugetele de asigurari sociale.

Mugur Isarescu a apreciat ca o crestere economica mai mica dar durabila este de preferat în locul uneia mai mare, dar pe termen scurt.

Domnia sa a mai spus ca tara noastra trebuie sa se axeze, în urmatoarele doua decade, pe macrostabilitate, care, desi este considerata o notiune vetusta, este si un obiectiv care n-a fost niciodata dus la bun sfârsit. Potrivit lui Mugur Isarescu, fara macrostabilitate, democratia ar putea fi afectata. Domnia sa a mai precizat ca una dintre directiile care ar trebui sa reprezinte un punct important al ordinii de zi sunt resursele naturale, aici numind, în special, forta de munca.

Seful Bancii Centrale a declarat: „Cred ca obiectivul principal al României pentru perioada urmatoare este o crestere economica moderata, echilibrata, sustenabila, o crestere economica care creeaza locuri de munca. Ne trebuie o crestere economica pe o perioada cât mai îndelungata, o echilibrare a resurselor si politicilor. Daca acceleram cresterea economica dincolo de un nivel sustenabil în perioadele pre-electorale nu facem decât sa grabim declinul în perioada post-electorala. Ne trebuie un ciclu lung de dezvoltare, cu cât mai putine declinuri. Mai bine sa avem crestere economica de 4%, daca acesta este potentialul tarii noastre, decât 7%, care sa se mentina pe 10-12 ani. Concomitent cu acest tip de crestere economica cred ca trebuie sa finalizam infrastructurile din România. Atentie, nu ma refer la infrastructurile fizice de tipul celor de transport, ma refer si la cele umane de tip sanatate, educatie. Trebuie sa punem accent pe resursele interne, si nu ma refer doar la resursele naturale, ci si la forta de munca”.

Guvernatorul a mai precizat ca economisirile interne nu intra în conflict cu investitiile straine, ci sunt complementare. Domnia sa si-a exprimat, totodata, regretul ca terenurile agricole nu sunt introduse în mod corespunzator în circuitul economic si financiar, nefiind luate în calcul drept garantii de catre banci pentru credite.

* Florin Georgescu: „Statul trebuie sa sprijine actiunile antreprenoriale prin diversificarea schemelor de ajutor de stat”

Statul trebuie sa sprijine actiunile antreprenoriale prin crearea unui mix de politici economice, care sa genereze transparenta si predictibilitate, prin diversificarea schemelor de ajutor de stat, precum si prin ges¬tionarea eficienta a participatiilor în societatile de stat, a aratat Florin Georgescu, prim-viceguvernator al Bancii Nationale a României (BNR). Domnia sa a declarat: „Cresterea economica este determinata, pe de o parte, de rezultatul unei combinatii dintre un set de politici si, pe de alta, de initiativa privata. Statul trebuie sa gestioneze eficient participatiile în companiile de stat pe care le mai are si bunurile si serviciile de natura fizica si cele de natura umana. Statul trebuie sa sprijine actiunile antreprenoriale prin diversificarea schemelor de ajutor de stat. Pentru a realiza aceste obiective, statul trebuie sa aiba resurse financiare, altfel nu are credibilitate. Acest flux se poate asigura printr-o disciplina fiscala bazata pe o legislatie fiscala si financiar-contabila din care sa fie eliminate am¬biguitatile”.

Prim-viceguvernatorul BNR a mai spus ca spera ca Fondul Monetar International (FMI) sa impuna Guvernului amendarea legii insolventei, întrucât multe companii ar abuza de prevederi si ar pagubi bancile. „Sper ca în acest acord cu FMI-ul sa fie introdusa si o obligatie pentru a îmbunatati legea insolventei, pentru ca nici agentii economici sa nu abuzeze de aceasta lege”, a mai declarat Florin Georgescu.

* Daniel Daianu: „A fi în zona euro, astazi, este un cosmar daca nu ai instrumente de ajustare”

Intrarea în zona euro reprezinta, în prezent, un cosmar pentru o tara europeana, daca nu are instrumente de ajustare si un minim de competitivitate, a declarat Daniel Daianu, prim-vicepresedintele Autoritatii de Supraveghere Financiara (ASF). Domnia sa a declarat: „Trebuie sa intram în zona euro, dar avem nevoie de instrumente de ajustare, dupa cum spunea si doamna Christine Lagarde, directorul FMI. A fi în zona euro, astazi, este un cosmar daca nu ai minim de competitivitate sa rezisti si daca nu ai instrumente de ajustare”.

Daniel Daianu a mai explicat ca România are un sistem de intermediere financiara ineficient. Oficialul ASF a mai spus: „Bancile sunt necapitalizate, iar, în context global, modelele de business se prabusesc. Acestea sunt problemele care ne vor guverna în perioada urmatoare. Avem un sistem de intermediere financiara stricat, lucru sustinut inclusiv de bancherii centrali. Suntem o economie slaba în Uniunea Europeana. Deficitele de cont curent din 2010-2011 nu au fost, în principal, din cauza executiilor bugetare, ci a îndatorarii private. Aceasta e realitatea si nu numai în tara noastra”.

* Cristian Popa: „Piata de capital ar trebui sa aiba un rol mai activ”

Piata de capital autohtona ar trebui sa aiba un rol mai activ în dezvoltarea economica a tarii noastre, a spus Cristian Popa, viceguvernator BNR. România nu poate face exceptie de la modelul continental în care cea mai mare parte a activitatii de intermediere o reprezinta asigurarea de institutii de credit, a precizat domnia sa. Oficialul BNR a declarat: „Principala provocare este realizarea unui proces de convergenta nominal si real. Trebuie sa ne mentinem activele câstigate: stabilitatea si consolidarea fiscala. Ambele s-au realizat cu mari eforturi si reprezinta o temelie pe care putem construi. Reformele structurale pot face economia mai rezistenta la socuri. Ele pot face ca PIB-ul nominal sa fie mai putin supus unor constrângeri. Avem instrumente, care trebuie bine modificate si dirijate. Totodata, avem o provocare la nivelul sectorului financiar. Tara noastra nu are cum sa faca exceptie de la modelul continental, în care cea mai mare parte a activitatii de intermediere este asigurarea de institutii de credit. Pe de alta parte, ce se poate întâmpla este ca, de exemplu, piata de capital sa aiba un rol mai activ în asigurarea transmisiei dintre economisire si creditare în privinta sectorului real”.

* Misu Negritoiu: „Trebuie vazut ce putem face de acum înainte”

Istoria ultimelor doua decade ar trebui sa reprezinte suficienta inspiratie, în asa fel încât autoritatile sa stie cum sa procedeze în viitor, a declarat Misu Negritoiu, presedinte ING România. Domnia sa a precizat: „Trebuie vazut ce am reusit sa facem în ultimii douazeci de ani si ce putem face concret de acum înainte. Ma uit la mine si la experienta mea, cât am lucrat si la stat, si mai ales la privat. Am participat la ceea ce domnul guvernator numea programul de reforme. A fost un exercitiu extrem de laborios. Trebuie sa ne referim la asta, pentru ca, din acest program, înca mai sunt lucruri neterminate”.

* Lucian Croitoru: „Din punct de vedere al coruptiei, indicii ne plaseaza în rândul tarilor africane”

Avansul economiei nu poate fi sustinut pe termen nelimitat, a precizat Lucian Croitoru, consilierul guvernatorului BNR. Domnia sa a aratat ca trebuie gasita o modalitate de aducere a sistemului capitalist la cea mai eficienta forma posibila a sa. Lucian Croitoru a declarat: „Cresterea economica nu poate ramâne sustenabila pe termen nedeterminat, ci doar o perioada. Toate reformele sunt facute pentru a aduce sistemul capitalist la un nivel cât mai performant. O eficienta sporita a sistemului capitalist asigura separarea politicului de economic. România are o libertate economica medie. Din punct de vedere al coruptiei, indicii ne plaseaza în rândul tarilor africane”.

* Eugen Radulescu: „Înainte de 1989, exportam produse pe care nu încasam bani”

Faptul ca industria, în perioada predecembrista, mergea într-un ritm mult mai sustinut decât în prezent constituie doar un mit, potrivit lui Eugen Radulescu, director BNR. Domnia sa a declarat: „Exista un fenomen, care ma framânta de ceva timp. S-a vorbit despre cât de minunata era industria autohtona înainte de 1990 si cum s-a prabusit dupa aceea. Daca ne uitam la cifre, teoria nu se sustine. În 1988, ultimul an comunist complet, jumatate dintre exporturi erau gunoi schimbat între tarile CAER (n.r. Consiliul de Ajutor Economic Reciproc, care era format din Uniunea Republicilor Sovietice Socialiste, Republica Democrata Germana, Bulgaria, Polonia, Cehoslovacia, Ungaria si România). În plus, exportam produse energointensive, masini în Irak sau tot felul de produse pe care nu încasam bani. Aceasta era miraculoasa industrie din acea perioada”. Veronica Placintescu, bursa.ro

Cuvinte cheie: , , , , , , , , , , , , , , , , ,

 

Niciun comentariu

Adaugă părerea ta!

Adaugă părerea ta


 

Distribuie