Documentele din arhiva fondurilor pensii private pot fi solicitate de participanti

 

Administratorii fondurilor de pensii private au obligatia sa elibereze documente din arhiva, la solicitarea participantilor la fondurile de pensii, a beneficiarilor sau a reprezentantilor legali ai acestora, conform unor reglementari intrate recent in vigoare. Spre deosebire de vechile reglementari, noul actul normativ specifica, in mod concret, cine poate solicita informatii despre documentele din arhiva administratorilor si in ce conditii.

dosareActivitatea de arhiva a administratorilor de fonduri de pensii este reglementata de Legea nr. 135/2007 privind arhivarea documentelor in forma electronica, precum si de Legea Arhivelor Nationale nr. 16/1996, potrivit careia creatorii si detinatorii de documente sunt obligati sa inregistreze si sa tina evidenta tuturor documentelor intrate, a celor intocmite pentru uz intern, precum si a celor iesite.

Aceste documente se grupeaza, anual, in unitati arhivistice, conform problematicii si termenelor de pastrare stabilite in nomenclatorul documentelor de arhiva, care se intocmeste de catre fiecare creator pentru documentele proprii.

Legea mai prevede ca nomenclatoarele intocmite de creatori la nivel central se aproba de catre Arhivele Nationale, iar cele ale celorlalti creatori, de catre serviciile judetene ale Arhivelor Nationale.

Desi, activitatea de arhiva a administratorilor de fonduri de pensii este reglementata de doua acte legislative, aceasta este detaliata intr-o norma emisa de Comisia de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private (CSSPP). Aceasta norma insa nu mai este de actualitate, avand in vedere infiintarea Autoritatii de Supraveghere Financiara (ASF), care a inclus in structura sa si CSSPP.

In acest sens, ASF a emis o nou act, Norma nr. 1/2013 privind organizarea activitatii de arhiva a administratorilor de fonduri de pensii private, aprobata prin Hotararea nr. 3/2013, care a fost publicata in Monitorul Oficial, Partea I, nr. 448 din 22 iulie 2013. Odata cu intrarea in vigoare a noii norme, cea veche se abroga.

Noutatea adusa de actul aprobat de ASF este ca administratorii de fonduri de pensii sunt obligati sa elibereze, la solicitarea participantilor, beneficiarilor sau reprezentantilor legali ai acestora, in baza unor inscrisuri doveditoare care sa le ateste calitatea, certificate, extrase si copii ale documentelor pe care le creeaza sau le detin, daca acestea se refera la drepturi care ii privesc pe solicitanti.

Vechile reglementari obligau administratorii fondurilor de pensii private sa elibereze documente la cererea persoanelor fizice sau juridice, insa nu specificau ca solicitantii erau nevoiti sa isi demonstreze calitatea.

De asemenea, noile dispozitii legale in materie, aprobate prin Norma ASF nr. 1/2013, mai prevad ca administratorii de fonduri de pensii private au obligatia de a desemna personalul insarcinat cu activitatea de arhiva, lucru care nu era precizat in vechile reglementari. Elena Voinea, avocatnet.ro

Cuvinte cheie: , , , , , , , , , ,

 

Niciun comentariu

Adaugă părerea ta!

Adaugă părerea ta


 

Distribuie