Simulatia intre parti – efecte

 

Efectele simulatiei sunt guvernate de trei principii: libertatea de vointa a partilor care cere ca vointa reala sa fi e respectata, teoria aparentei care permite tertilor de buna-credinta sa se prevaleze de actul juridic ostensibil sau aparent si sanctionarea oricarei fraude (fraus omnia corrumpit) care permite anularea unuia dintre cele doua acte juridice prin care se eludeaza legea.

stilou semnaturaPotrivit art. 1289 alin. (1) C.civ., „Contractul secret produce efecte numai intre parti si, daca din natura contractului ori din stipulatia partilor nu rezulta contrariul, intre succesorii lor universali sau cu titlu universal”. Textul reafi rma principiul prevalentei vointei concordante a partilor, consacrat de art. 1266 alin. (1) C.civ.

Fiind un acord de vointa secret, efectele acestuia privesc doar partile care s-au legat prin contract. Ele se rasfrang insa si asupra succesorilor universali sau cu titlu universal ai partilor, persoanele carora li se transmite intregul patrimoniu al autorului sau doar o parte a acestuia.

Sfera avanzilor-cauza este redusa de noua reglementare doar la cele doua categorii de succesori. Cu toate acestea, cand autorul lor a dorit sa le fraudeze interesele, incheind un contract prin care li se incalca rezerva succesorala, aceste categorii de succesori devin terti propriu-zisi, ei fiind prezumati ca au cunoscut doar contractul public.

Conditia pusa de partea fi nala a textului este ca din natura contractului incheiat sau din vointa expresa a partilor sa nu rezulte contrariul. In primul caz este vorba de anumite contracte incheiate intuitu personae, cele care presupun anumite calitati ale partii care se obliga, cum poate fi vorba de contractul de asistenta juridica, nesusceptibil de a fi transmis la succesorii universali sau cu titlu universal ai titularului decedat.

In ce priveste contractul de mandat, desi este si el intuitu personae, poate fi continuat de succesorii mandatarului in conditiile prevazute de art. 2030 lit. c) C.civ. fraza a doua, potrivit careia „Cu toate acestea, atunci cand are ca obiect incheierea unor acte succesive in cadrul unei activitati cu caracter de continuitate, mandatul nu inceteaza daca aceasta activitate este in curs de executare, cu respectarea dreptului de revocare sau renuntare al partilor sau al mostenitorilor acestora”.

A doua situatie vizata de text priveste vointa expresa a partilor prin care se limiteaza efectele contractului incheiat doar in raporturile dintre parti. Este o consecinta fi reasca a libertatii de vointa a partilor contractante, cu singura conditie ca stipulatia acestora sa nu fi e contrara ordinii publice sau bunelor moravuri.

Textul de la alin. (2) al art. 1289 C.civ. conditioneaza producerea efectelor intre parti ale contractului secret de indeplinirea conditiilor de fond cerute de lege pentru incheierea acestuia. Este vorba de conditiile esentiale pentru validitatea contractului prevazute de art. 1179 alin. (1) C.civ.

* Acest fragment reprezinta un extras din lucrarea Izvoarele obligatiilor in Codul civil art. 1164-1395. Pentru mai multe detalii a se vedea Neculaescu Sache, Izvoarele obligatiilor în Codul civil art. 1164-1395., editura C.H.Beck, 2013. Georgiana Matache, infolegal.ro

Cuvinte cheie: , , , , , , ,

 

Niciun comentariu

Adaugă părerea ta!

Adaugă părerea ta


 

Distribuie