Gruia Stoica: Toate companiile mari se finanteaza pentru investitii importante

 

Toate companiile mari se finanteaza pentru investitii importante, sustine Gruia Stoica, proprietarul Grupului Grampet, din care face parte Grup Feroviar Român (GFR), desemnat câstigator al procesului de privatizare a CFR Marfa, în contextul în care presedintele Traian Basescu a spus ca bancile nu sunt dispuse sa acorde credite mari societatilor.

gruia stoicaGruia Stoica ne-a raspuns, ieri, la câteva întrebari, subliniind ca GFR are o relatie veche cu Raiffeisen Bank Austria, de la care a obtinut scrisoarea de bonitate si scrisoarea de garantie în procesul de privatizare pe care l-a câstigat.

GFR va începe colaborarea cu Consiliul Concurentei dupa ce va fi semnat contractul de vânzare-cumparare a pachetului majoritar de actiuni de la CFR Marfa, ne-a spus Gruia Stoica. Consiliul Concurentei asteapta dosarul de notificare de la GFR (care detine circa 30% din piata de profil) pentru a stabili daca, prin cumpararea CFR Marfa (cu o cota de piata de aproape 50%), va fi creata o concentrare economica.

Reporter: Pentru achitarea celor aproape 200 de milioane de euro pe care v-ati angajat ca-i veti plati pentru jumatate din actiunile CFR Marfa veti accesa un credit sindicalizat?

Gruia Stoica: Toate companiile mari fac asa în cazul unei investitii de o astfel de anvergura, toate se finanteaza, iar noi suntem un grup mare, nu vad de ce nu am putea face la fel. Toti se grabesc sa ne critice pentru faptul ca dorim sa facem un lucru bun pentru România, pentru ca nu este doar privatizarea noastra, este privatizarea întregii tari. Este reusita noastra, a tuturor.

Reporter: Referitor la banii cu care veti plati aceasta tranzactie, dupa ce Herbert Stepic a fost schimbat de la conducerea Raiffeisen Bank International, de la care ati obtinut scrisorile de bonitate si garantie, ati continuat colaborarea cu aceasta banca?

Gruia Stoica: În primul rând, scrisoarea de garantie a fost semnata dupa ce a plecat domnul Stepic de la conducerea Raiffeisen Bank Austria. În al doilea rând, Herbert Stepic este o persoana, Raiffeisen este o institutie, iar noi avem o relatie foarte veche cu institutia. Nu are nicio legatura una cu alta.

Reporter: Ati transmis dosarul de notificare catre Consiliul Concurentei?

Gruia Stoica: Asteptam întâi sa semnam contractul si dupa aceea ne vom ocupa de colaborarea cu Consiliul Concurentei.

Reporter: Ati fost înstiintat de ce nu a intrat, înca, în sedinta de Guvern contractul de vânzare-cumparare a CFR Marfa?

Gruia Stoica: Ei (n.r. Ministerul Transporturilor) au mai schimbat câte ceva prin contract si acesta trebuie aprobat. Guvernul, probabil, ca-l analizeaza în amanunt, pentru ca si-l asuma.

Reporter: Nu vi s-a spus când urmeaza sa-l semnati?

Gruia Stoica: Nu stiu nimic în acest sens, nu am fost informati, nu am întrebat. Emilia Olescu, bursa.ro

Cuvinte cheie: , , , , , , , , , , ,

 

Niciun comentariu

Adaugă părerea ta!

Adaugă părerea ta


 

Distribuie