Cel mai scump SUV din lume. Vezi cine il produce si cat va costa

 

Bentley a obtinut acordul Volkswagen pentru a începe dezvoltarea unui automobil SUV de lux si îsi va extinde astfel oferta dincolo de modele sedan si coupe, au declarat pentru Bloomberg surse apropiate discutiilor, potrivit Mediafax.

suv bentleyBentley a obtinut acordul Volkswagen pentru a începe dezvoltarea unui automobil SUV de lux si îsi va extinde astfel oferta dincolo de modele sedan si coupe, au declarat pentru Bloomberg surse apropiate discutiilor.

Informatii despre noul model vor fi prezentate în urmatoarele zile, masina fiind bazata pe conceptul EXP 9 F prezentat anul trecut la Salonul Auto de la Geneva, cu un design modificat semnificativ, au afirmat sursele citate.

Automobilul Bentley va fi cel mai scump SUV din lume, cu un pret care va porni de la aproximativ 180.000 euro, potrivit comentariilor anterioare ale directorilor companiei.
Dezvoltarea si intrarea pe piata a unui nou model al companiei dureaza de obicei trei ani si costa peste 100 milioane euro.

Volkswagen a stabilit, ca obiectiv pentru Bentley, dublarea vânzarilor pâna în anul 2018, la 15.000 de autoturisme pe an. Modelul SUV este considerat un pilon central al acestei strategii.

Dezvoltarea unui SUV mimeaza strategia Porsche, care s-a extins dincolo de masini sport cu modelul Cayenne, devenit cel mai bine vândut autoturism al companiei.

Modelul Bentley va prelua elemente tehnice de la un alt automobil de succes din gama Volkswagen, Audi Q7, si va fi asamblat la Crewe, în Marea Britanie.

Bentley a vândut anul trecut 8.510 automobile, în urcare cu 22% fata de 2011, iar profitul operational a urcat de la 8 milioane euro la 100 milioane euro.

SUV-ul Bentley va concura cu modele precum Porsche Cayenne Turbo S (de la 151.700 euro), Mercedes-Benz GL63 AMG (131.300 euro) sau vârful de gama al Land Rover (112.400 euro), aflat în portofoliul grupului indian Tata Motors.

Maserati, parte a grupului Fiat, a planificat pentru 2015 lansarea crossover-ului Levante, iar Lamborghini, controlat tot de Volkswagen, a prezentat anul trecut în China un SUV concept, solicitând aprobarea grupului pentru dezvoltarea modelului. realitatea.net

Cuvinte cheie: , , , ,

 

Niciun comentariu

Adaugă părerea ta!

Adaugă părerea ta


 

Distribuie