Bloomberg anunta cresteri importante pe pietele aurului si cuprului

 

Pretul aurului a depasit 1.300 de dolari uncia, ieri, pe piata din SUA, urcând la nivelul maxim al ultimei luni, în conditiile în care investitorii speculau ca Federal Reserve (Fed – banca centrala) îsi va metine programul de stimulente monetare. Totodata, plasamentele în aur au fost impulsionate de cresterea pretului petrolului.

aurPretul aurului cu livrare în decembrie a urcat cu 2,3% la ora 09.54, la Comex New York, ajungând la 1.323,30 dolari uncia. Anterior, cotatia atinsese 1.325 dolari/uncie, cel mai ridicat nivel de dupa 20 iunie, iar conform datelor Bloomberg, volumul tranzactiilor de ieri dimineata, de pe piata americana a aurului, a fost cu 8% peste media ultimelor 100 de zile.

Saptamâna trecuta, pretul metalului pretios a câstigat 1,3%, însa de la începutul anului a scazut cu 21%.

Amintim ca presedintele Fed, Ben S. Bernanke, a indicat recent ca este prea devreme sa decida daca începe sa reduca achizitiile de obligatiuni începând cu luna septembrie.

„Afirmatiile recente ale presedintelui Fed au diminuat temerile cu privire la reducerea programului de achizitii de obligatiuni de catre Fed”, potrivit unui raport „Kotak Commodity Services” Ltd., care adauga: „Perspectivele economiei SUA si politica monetara a Fed vor fi factorii cheie pentru evolutia pretului aurului” .

*  Pretul cuprului, ridicat de China

Pretul cuprului a crescut ieri, pentru a treia zi consecutiv, pe piata din SUA, pe fondul optimismului legat de evolutia economiei Chinei, respectiv de avansul cererii din domeniu.

Pretul cuprului cu livrare în septembrie a urcat cu 1,6% la ora 10.22, la Comex New York, ajungând la 3,189 dolari livra (o livra = aproape 500 gr).

Amintim ca, la finele saptamânii trecute, banca centrala a Chinei a decis ca acorda mai multa libertate institutiilor financiare în privinta dobânzilor aferente împrumuturilor, astfel încât acestea sa-si poata stabili ratele. Astfel, limita minima pentru dobânzile împrumuturilor a fost anulata, iar institutiile de credit vor decide propriile rate urmarind principii comerciale. Anularea acestei limite va ajuta la reducerea costurilor de finantare ale companiilor. A.V. bursa.ro

Cuvinte cheie: , , , , ,

 

Niciun comentariu

Adaugă părerea ta!

Adaugă părerea ta


 

Distribuie