16 apartamente, doua spatii comerciale, o vila si terenuri, scoase la vanzare prin negocieri directe de RA-APPS

 

Regia Protocolului de Stat (RA-APPS) a scos la vânzare prin negociere directa 16 apartamente, doua spatii comerciale, o vila în statiunea Predeal, terenul hotelului Robinson din Predeal si cel al hotelului Arad din Neptun, dupa ce licitatiile initiate în pofida recomandarilor expertilor au esuat.

regia autonoma administratia patrimoniului protocolului de stat raappsPentru apartamentele din centrul Capitalei, cu suprafete între 83 si 263 metri patrati, RA-APPS va cere preturi cuprinse între 51.000 euro si 233.000 euro.

Agentia MEDIAFAX a relatat, miercuri, ca  Regia Patrimoniului Protocolului de Stat a esuat si la a treia încercare de a vinde imobilele din portofoliu, cedând un singur apartament din aproape 30 active ofertate în prima decada a lunii iulie, astfel ca are acum cale libera, oferita legal de Guvern, pentru a începe negocieri directe.

Negocierea directa va fi initiata desi consultanti imobiliari au atentionat în repetate rânduri ca vânzarea activelor RA-APPS în conditiile actua­le ale pietei nu este cea mai buna solutie si ca înfiintarea unui fond imobiliar listat la bursa pentru administrarea activelor sau transferul acestor servicii catre fir­me private sunt alternative la vânzarea in­di­viduala a proprietatilor, care ar asigura o trans­parenta sporita si un câstig mai bun pen­tru stat.

Noul cadru legal introdus de Guvern în primavara acestui an prevede ca, în cazul în care cea de-a treia licitatie a avut loc fara ca vreun ofertant sa fi oferit cel putin pretul de pornire al licitatiei, imobilul va putea fi vândut prin negociere, pe baza unei oferte de cumparare care va putea fi mai mica cu 30% decât pretul de pornire, nu mai mica decât „valoarea de inventar” a imobilului.

În termen de doua zile lucratoare de la înregistrarea ofertei de cumparare, RA-APPS va publica pe site-ul propriu anuntul privind înregistrarea acesteia, iar o noua licitatie va fi organizata doar daca, în termen de alte doua zile, vor fi înregistrate mai multe oferte.

Întreaga operatiune este pregatita în contextul în care singurele variante viabile indicate de consultanti imobiliari pentru un câstig mai bun al statului sunt înfiintarea unui fond imobiliar listat la bursa pentru administrarea activelor sau transferul acestor servicii catre fir­me private.

Pentru acest an, RA-APPS estimeaza venituri totale de 449,1 milioane lei, dar încasarile din vânzarea de imobile nu ar urma sa depaseasca 193,5 milioane lei.

Estimarea este sub prognoza regiei pentru anul trecut, de 296,2 milioane lei, dar nici aceasta nu a putut fi în final atinsa desi, pe fondul licitatiilor esuate, tinta fusese deja drastic redusa comparativ cu proiectia initiala.

Anul trecut, Guvernul a revizuit în scadere drastica estimarea de venituri obtinute din vânzarea imobilelor aflate în administrarea RA-APPS, de la 706 milioane lei, prevazuta în bugetul de stat, la doar 296,2 milioane lei, pe fondul licitatiilor esuate în lipsa de oferte.

Un document oficial prezentat însa de MEDIAFAX în primavara acestui an a indicat ca si aceasta noua tinta a fost ratata la mare distanta si ca vânzarea nu a decurs conform asteptarilor, RA-APPS reusind sa vânda doar 16 imobile dintr-un total de 103 active scoase la vânzare. În aceste conditii, veniturile încasate s-au ridicat la doar 39,3 milioane lei, din care 7,98 milioane lei au fost cheltuieli aferente, inclusiv valoarea ramasa neamortizata.

Regia Protocolului de Stat, la care lucreaza peste 2.170 de angajati cu un câstig mediu lunar mai mare de 1.900 lei, detine aproximativ 650 locuinte de protocol si de serviciu, peste 75 de vile si mai mult de 250 hectare teren, mostenite de la fosta gospodarie de stat a PCR si ocupate de actuali sau fosti demnitari, ori chiar de rudele acestora.

Acestora li se adauga zeci de spatii comerciale, ferme si unitati turistice, dintre care hotelul Triumf din Bucuresti, hotelul Mara din Sinaia, Clubul Floreasca, complexul Scrovistea, complexul Palat Snagov sunt printre cele mai valoroase.

Surse oficiale au declarat ca întregul patrimoniu RA-APPS este evaluat la 500 milioane euro -1 miliard euro. Thomas Dinca, mediafax.ro

Cuvinte cheie: , , , , , , , , ,

 

Niciun comentariu

Adaugă părerea ta!

Adaugă părerea ta


 

Distribuie