Certificatul de performanta energetica – obligatoriu si in cazul donatiei locuintei?

 

Proprietarii vor fi obligati, incepand de astazi, sa prezinte un certificat de performanta energetica la vanzarea sau inchirierea unei locuinte, conform unui act normativ publicat recent in Monitorul Oficial. Ce se intampla, insa, in cazul donatiei locuintei?

certificat performanta energetica cladiriLegea nr. 159/2013 pentru modificarea si completarea Legii nr. 372/2005 privind performanta energetica a cladirilor, ce introduce obligativitatea prezentarii certificatului la vanzarea sau inchirierea locuintei, intra astazi in vigoare

„Pentru cladirile sau unitatile de cladire care se vand sau se inchiriaza, investitorul/proprietarul/administratorul este obligat sa puna la dispozitia potentialului cumparator sau chirias, anterior perfectarii contractului, o copie de pe certificat, astfel incat acesta sa ia cunostinta despre performanta energetica a cladirii/unitatii de cladire pe care urmeaza sa o cumpere/inchirieze, dupa caz”, se precizeaza in documentul citat.

Va fi certificatul obligatoriu si in cazul donatiei locuintei?

Una dintre situatiile dificile cu care „actorii” implicati (auditori energetici, notari publici, cumparatori) se pot confrunta incepand de astazi este ce se intampla in cazul in care proprietarii decid sa isi doneze locuinta, nu sa o vanda sau sa o inchirieze?

„Orice transfer de proprietate, sub orice forma, deci inclusiv donatie, se va face numai prin act autentic”, a raspuns, la intrebarea adresata de AvocatNet.ro, prof.dr.ing. Emilia Cerna Mladin, presedinte al Asociatiei Auditorilor Energetici pentru Cladiri din Romania (AAECR).

Mai exact, potrivit explicatiilor auditorului, notarii publici care autentifica actele de transfer a proprietatii solicita unele acte, conform procedurii, in vederea finalizarii transferului. Unele din aceste acte sunt: documentatie cadastrala a proprietatii, certificat de atestare fiscala sau extras de carte funciara pentru autentificare.

„Incepand cu data de intrare in vigoare a Legii 159/2013 (19 iulie, n.red.), procedura de transfer a proprietatii prevede si prezentarea certificatului de performanta energetica”, a declarat Emilia Mladin. Mai mult decat atat, continua presedintele AAECR, acest certificat va fi obligatoriu si la inchirierea unei cladiri sau la receptia unei cladiri nou construite.

Pe de alta parte, tot la solicitarea AvocatNet.ro, notarul public Ioana Surdescu, din cadrul Camerei notarilor publici Bucuresti si membra a Uniunii Nationale a Notarilor Publici din Romania, a precizat ca legislatia prevede obligativitatea prezentarii certificatului de performanta energetica doar pentru intocmirea contractelor de vanzare si inchiriere, deci nu si pentru contractul de donatie.

Concret, potrivit notarului, intentia legiuitorului de a impune obligativitatea prezentarii certificatului de performanta energetica doar la incheierea contractelor de vanzare si inchiriere rezulta si din expunerea de motive a proiectului de Lege pentru modificarea si completarea Legii nr. 372/2005 privind performanta energetica  a cladirilor, actuala Lege nr. 159/2013:  „obligativitatea prezentarii certificatului de performanta energetica la vanzarea-cumpararea sau inchirierea cladirilor/unitatilor de cladire existente (precum apartamentele din blocurile de locuinte), precum si prezentarea acestuia la receptia la terminarea lucrarilor, in cazul cladirilor noi”.

„In orice caz, Ministerul Dezvoltarii Regionale si Administratiei Publice va emite norme metodologice de aplicare a Legii nr. 159/2013, care vor aduce cu siguranta lamuriri suplimentare in privinta aplicarii noilor dispozitii”, a punctat Ioana Surdescu.

Ce este donatia?

Donatia este un contract prin care o persoana, numita donator, transmite in mod gratuit si, de regula, irevocabil, dreptul de proprietate asupra unui bun mobil sau imobil catre o alta persoana, numita donatar, care il accepta.

Conform informatiilor de pe site-ul Biroului Notarului Public „Ioana Surdescu”, donatia este un contract cu titlu gratuit pentru ca una dintre parti urmareste sa procure celeilalte parti un beneficiu, fara a obtine in schimb vreun avantaj. De asemenea, donatia este si irevocabila, in baza principiului reglementat de Noul Cod Civil. O exceptie de la acest principiu este donatia incheiata intre soti care poate fi revocata, insa numai in timpul casatoriei.

Potrivit Noului Cod Civil, donatia se incheie prin inscris autentic, sub sanctiunea nulitatii absolute. „Prin urmare, pentru a fi valabil, atat actul de donatie a unui bun imobil (casa, apartament, teren etc.), cat si a unui bun mobil (automobil, bani etc.) trebuie incheiat la notarul public, in forma autentica”, informeaza biroul notarial citat.

Acte necesare donatie imobil (casa, apartament, teren etc.)

  • acte de identitate parti;
  • acte de proprietate asupra imobilului ce face obiectul donatiei (dupa caz: contract vanzare-cumparare, contract de donatie, proces-verbal de predare-primire, act vanzare-cumparare autentificat, sentinta/decizie civila definitiva si irevocabila, titlu de proprietate, certificat de mostenitor etc.);
  • certificat fiscal pe numele proprietarului, eliberat de Administratia Financiara competenta, din care sa rezulte ca proprietarul este la zi cu platile catre Stat. Administratia Financiara competenta este cea la care se plateste impozitul anual pentru imobilul respectiv. Certificatul fiscal este valabil numai pana la sfarsitul lunii in curs. In situatia instrainarii dreptului de proprietate asupra unui bun aflat in coproprietate, organul fiscal emite certificate de atestare fiscala fiecarui proprietar, proportional cu cota-parte de proprietate indiviza a acestuia, astfel incat la instrainarea intregului bun aflat in coproprietate se impune sa se solicite tuturor coproprietarilor certificate de atestare fiscala, pentru cota detinuta de fiecare dintre ei;
  • documentatia cadastrala a bunului imobil (fisa bunului imobil si planul de amplasament, respectiv planul releveu), intocmita de un expert cadastral autorizat;
  • extrasul de carte funciara se obtine prin intermediul biroului notarial si este valabil 10 zile lucratoare de la data inregistrarii cererii;
  • in cazul apartamentelor, adeverinta eliberata de asociatia de proprietari sau locatari care sa arate ca proprietarul este la zi cu datoriile fata de aceasta (intretinere, cheltuieli, reparatii, cheltuieli comune etc.). Adeverinta nu este necesara in cazul in care cumparatorul consimte sa preia eventualele debite existente;
  • in cazul terenurilor, certificat de urbanism;

Pentru persoanele juridice sunt necesare si alte documente, dupa cum urmeaza:

  • certificat de atestare fiscala a persoanei juridice valabil, eliberat de ANAF;
  • certificatul de inregistrare la Registrul Comertului sau actul in baza caruia isi desfasoara activitatea persoana juridica;
  • certificat constatator valabil, eliberat de Registrul Comertului (pentru societati comerciale). In lipsa certificatului constator, biroul notarial poate elibera, contracost, un extras prin serviciul RECOM Online.
  • imputernicire (delegatie, hotarare A.G.A) pentru reprezentantul persoanei juridice la incheierea actului (daca este cazul).

Mai multe informatii privind donatia puteti citi AICI.

Certificatul de performanta energetica, obligatoriu de astazi

Noile dispozitii introduse prin Legea nr. 159/2013, aplicabile de astazi, stabilesc ca, la incheierea contractului de vanzare-cumparare, proprietarul are obligatia de a transmite certificatul de performanta energetica, in original, noului proprietar.

Totodata, in actul normativ se arata ca la data inregistrarii contractului de vanzare-cumparare, respectiv de inchiriere, proprietarul are obligatia de a depune la organul fiscal competent o copie de pe certificat, iar originalul va ramane in posesia proprietarului.

In plus, o modificare importanta introdusa de legea mentionata este aceea ca, d-acum, toate anunturile cu oferte de vanzare si de inchiriere (site-uri imobiliare, ziare, etc) trebuie sa contina clasa energetica a apartamentului oferit, dupa cum a explicat, la sfarsitul lunii mai, inginerul Ovidiu Stanciu, auditor energetic grad I cladiri si instalatii si membru al Comisiei Comunicare Imagine a Asociatiei Auditorilor Energetici pentru Cladiri din Romania (AAECR). Mirela Oprea, avocatnet.ro

Cuvinte cheie: , , , , , , , ,

 

Niciun comentariu

Adaugă părerea ta!

Adaugă părerea ta


 

Distribuie