Constantin Boscodeala, primarul municipiului Buzau, declarat incompatibil de ANI

 

Agentia Nationala de Integritate a stabilit ca primarul municipiului Buzau, Constantin Boscodeala, s-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 21 mai 2010 – 12 martie 2013, întrucât a detinut simultan si functia de reprezentant al Primariei în cadrul Adunarii Generale a Actionarilor SC Aquafor SA Buzau.

constantin boscodealaPotrivit unui comunicat al ANI remis miercuri AGERPRES, Constantin Boscodeala a încalcat dispozitiile art. 87, alin. (1), lit. f) din Legea nr. 161/2003, potrivit carora „functia de primar este incompatibila cu functia de reprezentant al unitatii administrativ – teritoriale în adunarile generale ale societatilor comerciale de interes local”.

Conform prevederilor legale, „persoana fata de care s-a constatat existenta conflictului de interese ori starea de incompatibilitate este decazuta din dreptul de a mai exercita o functie sau o demnitate publica pe o perioada de 3 ani de la data eliberarii, destituirii din functia ori demnitatea publica respectiva sau a încetarii de drept a mandatului. Daca persoana a ocupat o functie eligibila, nu mai poate ocupa aceeasi functie pe o perioada de 3 ani de la încetarea mandatului”.(AS – autor: Eusebi Manolache, editor: Cristina Tatu), agerpres.ro

Cuvinte cheie: , , , , ,

 

Niciun comentariu

Adaugă părerea ta!

Adaugă părerea ta


 

Distribuie