Permisul de conducere – Reguli noi pentru eliberare

 

Potrivit unui proiect de ordin aflat în dezbatere publica pe site-ul Ministerului Afacerilor Interne (MAI), privind conditiile de eliberare a permisului auto sau a duplicatului, soferii vor putea depune cererea de eliberare a carnetului de conducere la orice Serviciu Public Comunitar, indiferent de resedinta sau domiciliul persoanei în cauza, specificând exact locul unde doresc sa primeasca permisul.

permis„Daca aceste schimbari vor intra în vigoare, ele fiind acum la faza de transparenta decizionala, soferii vor putea depune cererea de eliberare a permisului la orice Serviciu Public Comunitar din tara, indiferent de resedinta sau domiciliul persoanei respective. Ceea ce trebuie specificat cu exactitate este locul unde sa-ti fie trimis permisul. Spre exemplu, daca te detasezi doua luni la Constanta si vrei sa-l primesti acolo, specifici acest lucru în cererea facuta“, au explicat pentru adevarul.ro surse din cadrul Directiei Înmatriculari Permise.

Cerererea pentru eliberarea unui duplicat si prin corespondenta

Un alt element de noutate din proiectul MAI se refera la faptul ca „pentru permisele de conducere emise dupa data de 1 ianuarie 2009, cererea pentru eliberarea unui duplicat poate fi adresata si prin corespondenta, pe adresa Serviciului Public Comunitar care a emis permisul de conducere anterior“.

Important!- În cazul în care cererea a fost transmisa prin corespondenta, permisul de conducere se ridica de la serviciul public comunitar mentionat de solicitant în cerere . În cazul în care cererea a fost transmisa prin posta electronica , pentru ridicarea permisului de conducere titularul depune la serviciul public comunitar, în original, documentele ale caror copii au fost transmise în conditiile prevazute.

„Este important, asa cum spuneam si mai devreme, sa se specifice în cerere locul unde doresti sa-ti fie trimis permisul de conducere, iar facilitatea asa cum se specifica foarte clar în cadrul proiectului se aplica în cazul duplicatelor“, au mai precizat sursele citate.

Din 19 ianuarie 2013, analize medicale la înnoirea permiselor auto

Conform directivelor europene (2006/126/CE), din 19 ianuarie 2013, conducatorii auto care îsi înnoiesc permisele de conducere înainte ca perioada de valabilitate a acestora sa expire nu vor mai putea sa „fenteze“ analizele medicale care atesta ca sunt apti sa conduca autovehicule.

Tocmai de aceea, potrivit ordinului, printre actele necesare se afla si „documentul din care rezulta ca titularul este apt din punct de vedere medical sa conduca autovehicule din categoria pentru care solicita eliberarea permisului de conducere“.

Acte obligatorii pentru eliberarea permisului:

Art. 3. (1) Cererea pentru eliberarea permisului de conducere sau a duplicatului trebuie însotita de urmatoarele documente:

a) actul de identitate al titularului, în original si copie sau, în cazul prevazut la art. (2) alin. (2), numai în copie;

b) procura speciala si actul de identitate al persoanei împuternicite, în original si copie, în cazul prevazut la art. (2) alin. (2);

c) dovada platii taxelor si tarifelor aferente eliberarii permisului de conducere;

d)documentul din care rezulta ca titularul este apt din punct de vedere medical sa conduca autovehicule din categoria pentru care solicita eliberarea permisului de conducere, numai în cazul prevazut la art. 1 lit;

e) permisul de conducere, atunci când acesta se afla în posesia titularului declaratie pe propria raspundere a titularului din care rezulta, dupa caz, pierderea ori furtul permisului;

Cu toate acestea, daca soferul solicita eliberarea unui duplicat pentru permisul de conducere, declarându-l furat, pierdut sau deteriorat, nu mai este nevoie de efectuarea obligatorie a analizelor medicale. Duplicatul permisului nu îi prelungeste însa valabilitatea.

Conditii pentru cetatenii români cu resedinta în România, aflati temporar în strainatate

Potrivit Ordinului ministrului Afacerilor Interne, în cazul cetatenilor români care au domiciliul sau resedinta în România si se afla temporar în strainatate, „cererea pentru eliberarea permisului de conducere cu o noua valabilitate administrativa sau a duplicatului poate fi depusa de o persoana împuternicita prin procura speciala, la misiunile diplomatice sau oficiile consulare ale României”.

Totodata, pentru permisele de conducere emise dupa data de 1 ianuarie 2009, cererea pentru eliberarea unui duplicat poate fi adresata si prin corespondenta, pe adresa serviciului public comunitar care a emis permisul de conducere anterior.

Permis de conducere emis de un alt stat decât statele membre ale Uniunii Europene

În cazul detinerii unui permis de conducere emis de un alt stat decât statele membre ale Uniunii Europene sau Spatiului Economic European, care a înlocuit un permis de conducere obtinut în România, „se poate solicita eliberarea unui duplicat sau, dupa caz, a unui permis de conducere cu o noua valabilitate administrativa, în conditiile prezentului ordin, numai pentru categoriile obtinute prin examen în România, daca: permisul de conducere detinut reprezinta un permis de conducere international, un permis de conducere a carui validitate a expirat ori un permis de conducere provizoriu, temporar sau de elev conducator; permisul de conducere nu a fost anulat; exercitarea dreptului de a conduce nu este suspendata“.

Potrivit sursei citate, textul documentului este afisat si poate fi consultat la adresa www.mai.gov.ro, la sectiunea Transparenta decizionala“. Mara Raducanu, adevarul.ro

Cuvinte cheie: , ,

 

Niciun comentariu

Adaugă părerea ta!

Adaugă părerea ta


 

Distribuie