Pronuntarea in dosarul Apostu, amanata de Curtea de Apel Targu Mures

 

Curtea de Apel Târgu Mures a anuntat luni ca a amânat pronuntarea în dosarul de coruptie al fostului primar al municipiului Cluj-Napoca Sorin Apostu pentru data de 25 iulie.

ciocanMagistratul care instrumenteaza acest caz a considerat ca mai are nevoie de timp pentru a analiza probele din dosar si pentru a pronunta o solutie.

La ultimul termen pe fond în aceasta cauza, din data de 1 iulie, instanta a dat cuvântul inculpatilor si aparatorilor acestora pentru a formula concluziile, ocazie cu care fostul primar al municipiului Cluj-Napoca Sorin Apostu, sotia acestuia, Monica Undina Apostu, si omul de afaceri Calin Stoia si-au sustinut nevinovatia.

Dosarul a fost stramutat la Târgu Mures de la Curtea de Apel Cluj, iar în acesta patru persoane au fost trimise în judecata – Sorin Apostu, Calin Mihai Stoia, Monica Undina Apostu si denuntatoarea Aspazia Droniuc – pentru infractiuni de coruptie, printre care dare de mita, spalare de bani, fals intelectual etc.

Fostul primar Sorin Apostu este acuzat de DNA ca a luat mita 94.000 de euro în schimbul încheierii unor contracte legate de asigurarea parcului auto si de salubrizare.

”În cursul anilor 2009 – 2011, în schimbul încheierii unor contracte – de asigurare a parcului auto al regiilor subordonate Consiliului Local Cluj, respectiv de salubrizare a orasului – inculpatul Apostu Sorin, în calitatea sa de primar, a pretins si primit sume de bani totalizând echivalentul în lei a 94.000 de euro. Pentru a se disimula provenienta si scopul banilor obtinuti din actele de coruptie, între firmele care au primit contractele de la primarie si cabinetul de avocatura al sotiei primarului au fost încheiate contracte de consultanta juridica fictive, astfel încât sumele de bani au fost încasate prin cabinetul de avocatura al lui Apostu Monica Undina, învinuita în acelasi dosar”, precizeaza DNA.

În sarcina lui Sorin Apostu s-a retinut savârsirea infractiunii de luare de mita în forma continuata.

În decembrie 2011, când DNA a anuntat trimiterea în judecata a sotilor Apostu, precum si a omului de afaceri Calin Mihai Stoia si a denuntatorului Aspazia Droniuc, s-a dispus si instituirea sechestrului asigurator si indisponibilizarea sumelor de 145.000 de lei si 10.000 de euro, care i-ar fi apartinut lui Sorin Apostu, precum si a sumei de 358.326,93 lei apartinând Monica Undina Apostu.

Procurorii DNA sustin ca în perioada 2010-2011 Calin Mihai Stoia, administratorul SC Compania de Salubrizare Brantner Veres S.A., i-ar fi remis primarului Sorin Apostu suma totala de 188.760 lei, echivalentul a 45.000 de euro, ”pentru ca inculpatul Apostu Sorin sa îi favorizeze firma în obtinerea contractului de salubrizare a municipiului Cluj-Napoca si pentru ca acest contract sa se deruleze fara incidente”.

Conform DNA, pentru a crea aparenta de legalitate a remiterii acestei sume de bani, ”suma de 188.760 de lei a fost achitata cu titlu de plata a unor contracte de consultanta juridica încheiate fictiv între firma beneficiara a contractului de salubrizare si cabinetul de avocatura al Monicai Apostu, sotia primarului, în conditiile în care asistenta juridica aferenta acestor contracte este inexistenta”.

Aspazia Droniuc a fost inculpata în dosar pentru infractiuni de coruptie, printre care dare de mita, spalare de bani, fals intelectual. Aceasta a fost initial condamnata în dosar la trei ani de închisoare cu suspendarea executarii pedepsei, însa a fost reinculpata ulterior.(AS – autor: Dorina Matis, editor: Karina Olteanu), agerpres.ro

Cuvinte cheie: , , , ,

 

Niciun comentariu

Adaugă părerea ta!

Adaugă părerea ta


 

Distribuie