Franta a pierdut ratingul de top din partea agentiei de evaluare Fitch
Franta a pierdut ratingul de top din partea agentiei de evaluare Fitch, care a retrogradat cu o treapta calificativul tarii, la „AA+”, din cauza situatiei economice dificile si cresterii datoriei de stat.
Perspectiva atribuita ratingului Frantei este „stabila”.
Fitch era singura dintre cele trei mari agentii de rating care mai atribuia Frantei ratingul de top „AAA”.
Agentia a avertizat, într-un comunicat, asupra riscurilor legate de deficitul bugetar al Frantei, pe fondul perspectivei incerte a cresterii economice si crizei din zona euro, chiar si în conditiile în care angajamentul guvernului pentru consolidarea fiscala ar ramâne valabil.
Economia Frantei nu a mai înregistrat o crestere semnificativa de trei ani, iar somajul este la cel mai ridicat nivel din 1999. Fondul Monetar International anticipeaza ca economia Frantei se va contracta în acest an cu 0,2%, noteaza Bloomberg.
Standard & Poor’s a coborât ratingul Frantei de la „AAA” la „AA+” în luna ianuarie a anului trecut. Moody’s a retrogradat Franta de la „Aaa” la „Aa1” în noiembrie.
Pietele nu au avut reactii sesizabile la aceste decizii, investitorii preferând sa se bazeze în mai mare masura pe propriile analize si mai putin pe sfaturile agentiilor de rating.
Potrivit datelor Bank of America Merrill Lynch, obligatiunile guvernamentale franceze s-au apreciat pe piata secundara cu 9,6% de la retrogradarea operata de S&P, respectiv cu 0,3% dupa decizia Moody’s.
Randamentul obligatiunilor de stat franceze cu maturitatea la 10 ani a închis vineri la 2,19%, fata de 2,53% în iunie, respectiv 1,65% în mai. Titlurile similare germane afisau vineri un randament de 1,56%.
Presedintele Francois Hollande, care conduce un guvern socialist, încearca sa revigoreze cresterea economica si sa reduca somajul dupa un deceniu de scadere a prezentei franceze pe pietele de export, pe fondul ascensiunii Chinei si Germaniei.
Comisia Europeana a cerut Frantei în luna mai sa restructureze sistemul public de pensii si codul muncii, iar FMI considera ca taxele au ajuns la un nivel maxim, astfel încât nu mai pot fi crescute pentru a acoperi deficitul. Vlad Popescu, mediafax.ro
Niciun comentariu
Adaugă părerea ta!