România a semnat un protocol privind cooperarea in lupta impotriva coruptiei la nivel regional

 

Joi, 11 iulie 2013, reprezentantul României, Simona-Maya Teodoroiu, secretar de stat în cadrul Ministerului Justitiei, a semnat, în cadrul unei ceremonii care a avut loc la Zagreb, Protocolul de modificare a Memorandumului de Întelegere privind cooperarea în lupta împotriva coruptiei la nivel regional, prin intermediul Initiativei Anticoruptie din Sud-estul Europei – RAI, potrivit unui comunicat al MJ.

stilou semnaturaProtocolul mentionat reprezinta temeiul pentru continuarea cooperarii între statele din sud-estul Europei în materia luptei împotriva coruptiei, prin intermediul RAI, ca unic organism în materie la nivel regional. Initiativa marcheaza astfel un nou început, având în vedere recenta alegere a unei noi echipe la nivelul Secretariatului RAI.

De la 1 iulie 2013, România a preluat si Presedintia SEECP, procesul de cooperare la nivel sud-est european, calitate în care va organiza în prima jumatate a anului 2014 conferinta ministeriala a ministrilor de justitie si afaceri interne, care îsi propune sa reflecte progresele în implementarea Memorandumului de Întelegere al RAI si eforturile anticoruptie din regiune. juridice.ro

Cuvinte cheie: , , , , , , , , ,

 

Niciun comentariu

Adaugă părerea ta!

Adaugă părerea ta


 

Distribuie