Proprietarii Shopping City Sibiu au dat in judecata Volksbank si NEPI pentru incercare de preluare ostila

 

Fondul de investitii Argo Real Estate (AREOF), cel mai mare proprietar de centre comerciale din România, i-a dat în judecata pe sud-africanii de la New Europe Property Investments si pe Volksbank acuzându-i ca au uneltit preluarea ostila a centrului comercial pe care fondul îl detine în Sibiu.

Shopping City Sibiu„Compania anunta ca a demarat procedurile legale la tribunalele din România împotriva New Europe Property Investments (NEPI) si Volksbank. NEPI este un competitor de-al AREOF în România. Volksbank este creditorul parcului de retail Sibiu Shopping City detinut de AREOF în Sibiu. Pretentii AREOF sunt legate de folosirea ilegala si difuzarea unor informatii confidentiale despre Sibiu Shopping City, declaratii publice daunatoare la adresa Sibiu Shopping City si concurenta neloiala“, se arata într-un comunicat publicat de Argo la Bursa de la Londra.

NEPI a anuntat, la sfârsitul lunii martie, ca a achizitionat o parte din datoria unui centru comercial din Sibiu si ca intentioneaza sa înceapa negocierile cu ceilalti finantatori bancari si cu proprietarii proiectului, pentru a recapitaliza si restructura societatile care detin proprietatea. NEPI ar fi vrut sa reduca datoria la un nivel sustenabil pentru a exista resursele necesare renovarii si reconfigurarii centrului comercial.

Argo Real Estate Opportunities Fund detine patru parcuri de retail în România Shopping City Sibiu, Shopping CitySuceava, Era Shopping Park Oradea si Era Shopping Park Iasi care cumuleaza o suprafata totala închiriabila de 271.000 mp. Urmatorul în topul proprietarilor de centre comerciale din România este ieseanul Iulian Dascalu cu o suprafata totala de 239.100 mp închiriabili si austriecii de la Immofinanz cu 186.000 mp.

Într-o perioada în care majoritatea investitorilor încearca sa îsi lichideze proprietatile acumulate înainte de criza, NEPI a reusit sa cumpere imobile în valoare cumulata de peste 370 mil. euro, ceea ce reprezinta peste 30% din volumul tranzactionat în ultimii patru ani. Sud-africanii au cucerit efectiv piata româneasca si detin primele patru pozitii în topul celor mai mari tranzactii imobiliare încheiate în criza. Alexandru Urzica, capital.ro

Cuvinte cheie: , , , , ,

 

Niciun comentariu

Adaugă părerea ta!

Adaugă părerea ta


 

Distribuie