Milionarii de Top 300 si samsarii de datorii sunt campionii insolventelor

 

În 2012, insolventele au atins vârful absolut, pierderile creditorilor putând ajunge la circa 13% din PIB-ul României. Capital va prezinta topul milionarilor cu probleme, dar si pe cei mai mari „insolventi de meserie“

insolventaÎn 2012, aproximativ 28.000 de firme au intrat în insolventa, acesta fiind si cel mai mare numar de la debutul crizei pâna în prezent si un record istoric, cu aproape 30% peste precedentul vârf (din 2010, 21.700 insolvente). Practic, fata de anul 2008, 2012 a adus de doua ori mai multe insolvente, ceea ce arata ca vorbim despre un adevarat fenomen. Pentru creditori, insolventa unuia dintre clienti înseamna un adevarat dezastru în conditiile în care, în România, nici 5% dintre cei care îsi declara insolventa nu ajung sa evite falimentul, iar rata de recuperare a creditorilor este cea mai mica din Europa – doar 30%. Daca acceptam suma înaintata de presedintele Uniunii Practicienilor în Insolventa din România ca total al masei credale, de peste 110 miliarde de lei, ar rezulta ca aproape 80 miliarde lei sunt ca si pierdute, adica echivalentul  a circa 13% din PIB-ul României. Prejudiciul mediu produs  furnizorilor de catre debitorii intrati în insolventa a ajuns la 210.000 de lei, suficient cât sa îngroape o firma mica sau sa creeze probleme mari unei firme medii.

De profesie insolvent

Profitând de legea nu foarte clara, dar si de usurinta cu care judecatorii accepta planurile (peste 70% din insolventele acceptate anul trecut în Bucuresti au fost cerute chiar de patronii respectivei firme), o multime de „întreprinzatori“ destepti folosesc umbrela insolventei exclusiv pentru a scapa de datorii sau pentru a da tepe. Datele obtinute de Capital de la vrajitorul.eu arata ca exista patroni care si-au facut firme doar pentru a le duce în insolventa dupa ce au creat datorii sau pentru a prelua companii cu mari datorii de la altii.

În 2012, românul cu cele mai multe firme bagate în insolventa era Gabriel Constantinescu, în vârsta de doar 33 de ani.

El conduce detasat în acest top cu nu mai putin de 69 de firme care au deschis procedura de insolventa în 2012, cele mai multe fiind din Galati. Gabriel Constantinescu este de fapt cunoscut ca fiind „locotenent“ al lui Catalin Chelu, milionarul de Top 300 condamnat la sase ani de închisoare cu executare în dosarul „Mita la MAI“, în care a încercat sa îl mituiasca pe fostul secretar de stat în MAI Dan Fatuloiu.

Chiar în acel dosar, campionul insolventelor din 2012, Gabriel Constantinescu, a fost condamnat la 2 ani de închisoare cu suspendare, alaturi de alti doi apropiati ai lui Chelu – Nitache Stefan Badea (4 ani cu executare) si Cristi Antonel Bunu (6 luni cu suspendare).

Locul al doilea în rândul campionilor insolventelor din 2012 este ocupat de Daniel Nicolae Cercel, cu 56 de firme.

Daniel Nicolae Cercel este un tânar de numai 23 de ani din Bucuresti, care are pe numele sau circa 500 de firme cu datorii din Bucuresti, Constanta, Cluj, Prahova, Sibiu, Iasi, Dolj, Gorj, Galati, Giurgiu, Mehedinti si Arges. El este în vizorul Fiscului, fiind banuit ca este un „samsar de datorii“, preluând prin cesiune, contra unui comision de 5%-10%, partile sociale ale unor firme pentru a le scapa de datorii.

Podiumul insolventilor de profesie este încheiat de tânarul de 38 de ani Gheorghe Bucur, care a reusit performanta de a avea anul trecut 39 de firme în insolventa. Acesta pare sa fie tot un samsar de datorii, întrucât firmele sale intrate în insolventa sunt din Bucuresti si din multe judete din tara, cum ar fi Hunedoara, Suceava, Galati etc.

Topul este completat de Leonard Mazilu (31 firme), Emil Cismaru (29 firme), Rodica Anton, Manuel Barlianu, Paraschiv Iamandache si Catalin Munteanu, toti cu câte de 28 de firme bagate anul trecut în insolventa.

O figura interesanta în top este Omar Hayssam, care a falimentat cel putin trei firme bine cunoscute – Bucovina Mineral Water, Rio Bucovina Distribution si Best Wood Nehoiu.

Totodata, Nicusor Sorin Dima, cu 25 de firme ajunse în insolventa în 2012, a fost ridicat cu un an înainte de mascati, fiind presupus a fi capul unei retele de trafic de medicamente si acuzat de spalare de bani.

Potrivit datelor vrajitorul.eu, circa 2% din numarul celor care aveau afaceri intrate în insolventa în 2012 erau insolventi în serie.

Citeste articolul integral pe capital.ro

Cuvinte cheie: , , , , , , , , , , , , , , ,

 

Niciun comentariu

Adaugă părerea ta!

Adaugă părerea ta


 

Distribuie