Lucian Vladescu sustine ca si-a prezentat demisia de la sefia ANRMAP din motive personale, fara legatura cu OUG 77/2012

 

Lucian Dan Vladescu a declarat luni ca si-a prezentat demisia din functia de presedinte al Autoritatii Nationale pentru Reglementarea si Monitorizarea Achizitiilor Publice din motive personale, fara vreo legatura cu Ordonanta de urgenta 77/2012, criticata în presa.

Lucian Dan Vladescu„La data de 13 iunie, mi-am prezentat demisia, din motive personale, din functia de presedinte al Autoritatii Nationale pentru Reglementarea si Monitorizarea Achizitiilor Publice. I-am solicitat primului-ministru Victor Viorel Ponta sa fiu eliberat din functie începând cu data de 1 iulie 2013, dar am convenit sa ramân la conducerea ANRMAP pâna la întoarcerea domniei sale din turneul asiatic si numirea unei alte persoane la conducerea autoritatii”, a declarat, pentru AGERPRES, Lucian Dan Vladescu.

El a sustinut ca demisia sa nu are nicio legatura cu legea pentru aprobarea OUG 77/2012.

„Demisia nu are nicio legatura cu legea pentru aprobarea OUG 77/2012 si nu are nicio legatura cu ‘numirea’ mea la DG Competition, deoarece nu s-a pus niciodata aceasta problema”, a precizat el.

În final, el i-a urat succes lui Bogdan Dobrin care-l va înlocui la conducerea ANRMAP.

Lucian Dan Vladescu si-a prezentat demisia din functia de presedinte al Autoritatii Nationale pentru Reglementarea si Monitorizarea Achizitiilor Publice (ANRMAP).(AS – autor: Victoria Vioara, editor: Georgiana Tanasescu), agerpres.ro

Cuvinte cheie: , , , , , ,

 

Niciun comentariu

Adaugă părerea ta!

Adaugă părerea ta


 

Distribuie