Doi investitori vor sa preia 30% din Avrig 35 de la lichidatorul averii lui Wasendorf

 

Doi investitori sunt interesati sa preia 30% din actiunile dezvoltatorului imobiliar Avrig 35, a anuntat lichidatorul judiciar al averii omului de afaceri american Russell Wasendorf, care executa o pedeapsa cu închisoarea de 50 de ani pentru o frauda de 215 milioane de dolari.

avrig 35Wasendorf detine o participatie minoritara de 30% la Avrig 35, doua parti exprimându-si interesul pentru preluarea actiunilor, a declarat Michael Eidelman, lichidatorul judiciar care se ocupa de valorificarea activelor omului de afaceri în vederea desbagubirii clientilor si creditorilor fraudati.

Avrig 35 se numara printre multitudinea de afaceri finantate de Wasendorf cu fondurile de 215,5 milioane de dolari sustrase de la clientii casei de brokeraj detinuta de acesta, Peregrine Financial Group.

Peregrine s-a prabusit anul trecut, dupa o tentativa de sinucidere a lui Wasendorf, care si-a marturisit faptele.

Wasendorf a pledat vinovat într-o instanta federala si executa o pedeapsa cu închisoarea de 50 de ani.

Evaluatorii desemnati de magistrati estimeaza ca clientii si creditorii lui Wasendorf au de recuperat 190 milioane de dolari.

Sediul Peregrine, locuinta lui Wasendorf, restaurantul sau cu specific italienesc, colectia de vinuri si alte proprietati a fost vândute între timp de Eidelman, care a recuperat astfel 6,5 milioane de dolari.

Eidelman a declarat ca participatia la Avrig 35 este ultimul activ din averea lui Wasendorf care ar mai putea fi valorificat.

„Încercam sa actionam cât mai urgent”, a afirmat Eidelman, care analizeaza situatia Avrig 35 de câteva luni, potrivit Wall Street Journal. El a refuzat sa comenteze în ceea ce priveste identitatea investitorilor interesati sau sumele discutate.

Potrivit documentelor transmise de lichidator instantei de judecata, stiuatia Avrig 35 a fost dificil de evaluat din cauza „aparentei insolvente” a grupului, litigiilor dintre investitori si conditiilor economice dificile din România, noteaza WSJ.

Eidelman estimeaza ca Avrig detine partial sau integral 32 de proprietati.

Grupul Avrig 35 a fost înfiintat în 1999, Wasendorf fiind unul dintre partenerii initiali. Grupul s-a extins rapid prin dezvoltarea de proiecte în Europa de Est, atragerea de chiriasi si apoi vânzarea proprietatilor. Autoritatile canadiene au selectat una dintre cladirile Avrig 35 pentru sediul ambasadei în România, potrivit documentelor transmise de lichidator tribunalului federal.

În 2007, o banca a evaluat grupul la 800 milioane de euro, în cadrul unor discutii privind o posibila listare la bursa.

Dupa prabusirea pietei imobiliare românesti, numeroase vehicule investitionale detinute partial sau integral de Avrig au intrat în incapacitate de plata. Creditorii au chemat grupul în instanta si au aparut litigii între investitori, potrivit documentelor.

Avrig 35 a fost înfiintat în 1999 de patru investitori americani – Russell Wasendorf, Alexander Hergan, Mark Proskine si un fost broker. Hergan a fost înlocuit în 2010 din functia de director executiv al Avrig 35.

Pe lânga proiecte imobiliare, grupul este implicat si în alte activitati, precum asset management, constructii, arhitectura sau retail.

Printre proiectele emblematice dezvoltate de Avrig 35 se numara Charles de Gaule Plaza si Euro Tower Center pe segmentul office sau Iris Shopping Center pe retail în Bucuresti si Pitesti. Vlad Popescu, mediafax.ro

Cuvinte cheie: , , , , , , , , , , , , , , , ,

 

Niciun comentariu

Adaugă părerea ta!

Adaugă părerea ta


 

Distribuie