SMS-ul recurent, a fost lansat in premiera in România de UNICEF

 

UNICEF, cu sprijinul Asociatiei pentru Relatii Comunitare (ARC), foloseste pentru prima data în România SMS-ul recurent ca instrument de strângere de fonduri în cadrul unei campanii dedicate sprijinirii copiilor cu dizabilitati.

unicef„România este a treia tara în lume, dupa Norvegia si Marea Britanie, unde UNICEF introduce SMS-ul recurent. Pentru a produce cu adevarat o schimbare în societate avem nevoie de un sprijin constant din partea sustinatorilor nostri, sub forma unor donatii luna de luna. Astfel, împreuna – UNICEF, ARC si ‘Prietenii UNICEF’ – vom putea face o schimbare durabila în viata copiilor vulnerabili din România”, a declarat Sandie Blanchet, reprezentant al UNICEF România.

Directorul executiv al ARC, Dana Pîrtoc, a spus ca donatiile recurente prin SMS se alatura celor prin debit direct si celor unice prin SMS, pentru ca donatiile de la persoane fizice sa fie cât mai usor de facut.

„Astfel, le oferim clientilor Orange si Vodafone sansa de a dona 2 euro lunar, la început pentru campania UNICEF. Sistemul este astfel gândit încât ofera control asupra momentului în care donatorul opreste donatia si are integrate sisteme de transparenta care îl ajuta sa afle câti bani s-au strâns si care sunt rezultatele obtinute dupa colectarea fondurilor donate”, a declarat Dana Pîrtoc.

În ceea ce priveste campania „Priveste întâi copilul!” UNICEF precizeaza ca va dezvolta modele de interventie prin care se vor oferi sanse egale la dezvoltare copiilor cu dizabilitati cu fondurile strânse prin donatiile lunare.

„Priveste întâi copilul!” este o campanie de informare, constientizare si strângere de fonduri dedicata copiilor cu dizabilitati din România, derulata de UNICEF si Realitatea TV în perioada iunie – august.(AS – autor: Iulia Petre Carciog, editor: Marina Badulescu), agerpres.ro

Cuvinte cheie: , , , , , , ,

 

Niciun comentariu

Adaugă părerea ta!

Adaugă părerea ta


 

Distribuie