Taxele judiciare de timbru – OUG nr. 80/2013

 

Ordonanta de Urgenta a Guvernului nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru a fost publicata in Monitorul Oficial, Partea I, nr. 392, din 29 iunie 2013.

balanta cu bani taxe judiciare de timbruAvand in vedere modificarea cadrului legal de desfasurare a procesului civil prin adoptarea Codului de procedura civila, precum si punerea in aplicare a noilor institutii adoptate prin Codul civil, tinand seama de faptul ca evolutia in plan legislativ mentionata nu s-a reflectat intr-un mod adecvat si la nivelul cadrului normativ privind taxele judiciare de timbru, care au ramas in principal la nivelul stabilit in anul 1997, actualizat in anul 20 10 prin aplicarea indicelui de inflatie, pentru ca sistemul de taxare sa reflecte noua structura si dinamica a procesului civil, noile garantii procedurale acordate partilor pentru asigurarea unui proces echitabil, precum si acoperirea costurilor suplimentare pentru dezvoltarea infrastructur ii si pentru asigurarea logisticii necesare punerii in aplicare a noilor prevederi legale, tinand cont, astfel, de necesitatea asigurarii, pe de o parte, a unui echilibru corespunzator intre eforturile bugetare de asigurare a unui serviciu public calitativ si obligatia cetateanului care foloseste acest serviciu de a contribui la sustinerea costurilor, dar si, pe de alta parte, a transparentei aplicarii normelor in materie implicand o evidenta clara asupra tuturor operatiunilor pe care le implica sistemul de taxare, luand in considerare faptul ca neadoptarea in regim de urgenta a prezentului act normativ ar conduce la conservarea unui sistem de taxare neadecvat fata de liniile trasate prin regandirea sistemului juridic romanesc odata cu adoptarea noului Cod civil si a noului Cod de procedura civila, cu consecinte negative pe planul situatiei justitiabililor si al nevoilor acute ale sistemului judiciar, dar si al transparentei si disciplinei financiare impuse de exercitiul colectarii la buget a sumelor derivand din pla ta taxelor judiciare de timbru, avand in vedere ca aspectele mai sus mentionate vizeaza un interes public si constituie o situatie extraordinara, a carei reglementare nu poate fi amanata, impunand adoptarea de masuri imediate pe calea ordonantei de urgenta, in temeiul art. 115 alin. (4) din Constitutia Romaniei, republicata,

Guvernul Romaniei adopta prezenta ordonanta de urgenta.
Art. 1. – (1) Actiunile si cererile introduse la instantele judecatoresti, precum si cererile adresate Ministerului Justitiei si Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie sunt supuse taxelor judiciare de timbru prevazute in prezenta ordonanta de urgenta.
(2) Taxele judiciare de timbru sunt datorate, in conditiile prezentei ordonante de urgenta, de catre toate persoanele fizice si juridice si reprezinta plata serviciilor prestate de catre instantele judecatoresti, precum si de catre Ministerul Justitiei si Parchetul de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie.
(3) In cazurile anume prevazute de lege, actiunile si cererile introduse la instantele judecatoresti, precum si cererile adresate Ministerului Justitiei si Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie sunt scutite de la plata taxelor judiciare de timbru.

Citeste textul integral pe avocatnet.ro

Cuvinte cheie: ,

 

Niciun comentariu

Adaugă părerea ta!

Adaugă părerea ta


 

Distribuie