Cazarea nu va mai fi decontata parlamentarilor care au locuinte in judetul Ilfov

 

Parlamentarilor care au locuinte în judetul Ilfov nu li se va mai deconta cazarea, cota de carburant pentru alesi va fi plafonata la 7,5 litri, va fi permisa o singura calatorie cu avionul pe saptamâna, iar în vacanta parlamentara se deconteaza cheltuielile doar pentru opt zile în circumscriptie.

parlamentari in picioareBirorurile permanente reunite (BPR) au adoptat, luni seara, normele de aplicare a Statutului deputatilor si senatorilor, dupa adoptarea acestuia de catre plenul reunit, presedintele Camerei, Valeriu Zgonea, precizând ca astfel se vor reduce substantial cheltuielile Legislativului în perioada urmatoare.

Astfel, BPR au aprobat ca cheltuielie parlamentarilor pe perioada vacantei sa nu mai fie decontate pentru 15 sau 16 zile, ci doar pentru 8 zile.

„Atât are fiecare posibilitatea sa deconteze, chiar daca merge în circumscriptie 20 de zile. El va deconta din bani publici doar 8 zile”, a spus Zgonea.

În al doilea rând, BPR au aprobat ca suma forfetara sa ramâna la fel, respectiv în cuantum de o indemnizatie si jumatate pentru anul în curs.

Pe de alta parte, BPR au decis ca fiecare deputat sau senator care nu are masina de la Parlament sau renunta la masina sa primeasca o suma în cuantum de 1.000 de lei, reprezentând cheltuielile de transport din circumscriptia electorala.

BPR au adoptat, totodata, si normele privind modul de utilizare si justificare a sumei forfetare pentru cheltuielile cu birourile parlamentare, stabilind ca parlamentarii vor fi obligati sa justifice 50% din suma forfetara, fata de 46% cât era în prezent.

De asemenea, BPR au decis sa aprobe initierea unei sume forfetare pentru acoperirea cheltuielilor de cazare în muncipiul Bucuresti în cuantum de 4.000 de lei.

Zgonea a mai spus ca nu se va mai acorda parlamentarilor din judetul Ilfov decontul de cazare pentru venirea la Parlament în zilele în care exista plen, ca numarul de zboruri a fost limitat la un zbor dus-întors pe saptamâna si ca, totodata, cota de carburant a fost plafonata la 7,5 litri.

Presedintele Camerei Deputatilor a precizat ca exista, la nivelul Camerei, un deficit de 13 milioane de lei, el aratând ca aceste norme vor reduce substantial cheltuielile parlamentarilor în perioada urmatoare. Liviu Dadacus, mediafax.ro

Cuvinte cheie: , , , ,

 

Niciun comentariu

Adaugă părerea ta!

Adaugă părerea ta


 

Distribuie