Esecul proiectului Nabucco ne trimite inapoi la rusi. Altenativele ca si inexistente
Esecul proiectului Nabucco înseamna, pentru noi, gaze mai scumpe, dictate de Gazprom, pierderea investitiilor aferente proiectului si slabirea securitatii energetice nationale
Putine comentarii oficiale despre esecul înregistrat în proiectul Nabucco, de transport al gazelor naturale din regiunea caspica spre vestul Europei. Un esec eminamente politic, care a dovedit ca Rusia îsi mentine influenta în zona caspica, Uniunea Europeana nu are prea multe de spus în aceasta chestiune, si România conteaza mai putin decât are impresia, în ciuda faptului ca a primit, în primavara, asigurari din partea Azerbaidjanului ca relatiile economice au întâietate.
În detrimentul Nabucco a fost preferata Transadriatic Pipeline (TAP), un traseu sudic, care trece prin Grecia si Albania pâna în sudul Italiei. Nabucco implica Bulgaria, România si Ungaria, cu punct final în Austria. Prima pierdere, pentru noi, apare prin Transgaz, transportatorul român care ar fi sustinut 475 de km (din totalul de 1.329 km) de conducte ce traversau tara noastra. O alta pierdere, mult mai mare de data aceasta, este cea legata de securitatea energetica a tarii, care si-ar fi asigurat, prin Nabucco, o sursa secundara de gaz ieftin, care sa compenseze, fara sa majoreze pretul final, productia interna.
„Prima lovitura pentru România în urma esecului proiectului este în zona de siguranta si securitate a sistemului national de transport gaze. Adica, pierdem o componenta de securitate, ca urmare a sursei alternative pe care am fi avut-o. A doua este pe partea de cost, de sansa a reducerii pretului gazelor naturale. Azerbaidjanul ar fi oferit cele mai ieftine gaze naturale din zona. Deci avem un impact asupra costului la nivelul consumatorului român si, de asemenea, un impact asupra echilibrului fata de Gazprom, care continua o presiune artificiala pe pret, fara nicio legatura cu o ratiune de pret, de piata“, ne-a declarat deputatul Iulian Iancu, presedintele Comisiei pentru Industrii si Servicii din Camera Deputatilor. În fapt, pretul gazelor din România este lovit din doua parti: liberalizarea obligatorie a pretului de anul viitor, cerere a UE, si dependenta de pretul pe care îl stabileste Gazprom si cu care nu avem nicio pârghie de negociere.
Alternative ca si inexistente
Pentru evitarea dependentei fata de Gazprom, avem o sansa prin exploatarea gazelor de sist si a celor din Marea Neagra. Numai ca utilizarea acestora nu va fi posibila înainte de 2020, adica mai târziu cu un an sau doi fata de finalizarea estimata a Nabucco. Teoretic, mai avem o sansa: cea data de AGRI, care, la fel, este o conducta conectata la gazul azer si merge pâna în Ungaria. În acest proiect sunt implicate, cu parti egale, patru tari: Azerbaidjan, Georgia, România (prin Romgaz de aceasta data) si Ungaria. Valoarea AGRI se ridica la 4-4,5 miliarde euro, în timp ce estimarile pentru Nabucco sareau de 10 miliarde de euro.
Problema, si aici, este tot politica. Atâta timp cât deciziile se iau doar pe considerente si influente politice, proiectul are putine sanse de realizare, dupa cum spune si Iulian Iancu, care se declara pesimist fata de acest proiect.
Si ca si cum toate vestile negative nu ar fi de ajuns, Iulian Iancu ne mai da una: pierderile din sistemul energetic national se ridica la 27% anual. Adica, 4,4 miliarde de dolari, pierderi pe lantul productie-transport-distributie, pentru care avem nevoie de un „Plan Marshall pentru eficienta energetica“, care sa includa pe toata lumea, de la producatori pâna la consumatorii finali.
Din pacate, la câta vointa politica avem, „Planul Marshall“ are la fel de multe sanse de realizare ca si AGRI. Adica foarte putine. „Noi pierdem 27% în sistemul energetic, cea mai mare pierdere dintre toate sistemele energetice din Europa. Pierdem 4,4 miliarde dolari anual.” Iulian Iancu, pretedintele CIS din CD. Ciprian Mailat, Aurel Dragan, capital.ro
Distribuie
Niciun comentariu
Adaugă părerea ta!