Medierea se va impune doar printr-un corp profesional unit

 

Ultimii ani au adus o serie de modificari legii medierii facute, consider eu, in graba si fara un studiu de impact. Inainte de a produce avantaje corpului profesional al mediatorilor sau beneficiarilor medierii, legea a atras atentia grupurilor de sustinere a profesiilor juridice care au navalit cu sabiile scoase pentru a imparti promisiunile pe care medierea le-ar putea aduce celor care o profeseaza. Unele proiecte de lege au putut fi blocate, altele au trecut, iar sfarsitul nu este aici. Rezultatul, la ora la care facem vorbire, este o lege incoerenta, ilogica si impotriva spiritului si scopului pe care medierea il are.

Comisie Consultativa MediereMotivul ?  Daca ne-am concentra pe gasirea unor vinovati, probabil ca am gasi oameni si conjuncturi nefavorabile suficiente.

Numai ca mediatorii nu cauta vinovati, ci solutii !

Ce putem face pentru a obtine din mediere o profesie sigura si eficienta?

Inainte sa reinventam roata putem sa ne inspiram din restul profesiilor liberale prezente si impuse onorabil pe piata la momentul acesta .

Prin ce difera corpul profesional al mediatorilor de cel al notarilor, al expertilor contabili sau cel al avocatilor ?

In timp ce mediatorii sunt rupti in zeci de asociatii profesionale fara nicio forta, prinse in jocuri de interese meschine si orgolii marunte, celelalte profesii fac corp comun si vorbesc aceeasi voce !

Ca sa ne putem proteja profesia trebuie sa fim uniti ! La ora actuala nu avem forta nici cat sa sustinem un clip la tv, cu atat mai putin sa speram ca putem bloca interesele fortelor care au navalit asupra medierii.

Cu toate ca nimeni nu o spune, adevarul este urmatorul: breslele profesionale unite au grija sa isi sustina reprezentatii in legislativ, iar acestia sa le sustina interesele ! De ce nu face nimeni un proiect de lege care sa ameninte interesele notarilor, ale expertilor contabili s.am.d. ? De ce atunci cand apare o lege care i-ar putea incurca pe avocati avem atatea proiecte legislative menite sa sufoce medierea la modul efectiv ?

Pentru a avea un corp profesional unit trebuie sa avem o motivatie si lideri puternici !

Initiativa de coagulare a fortelor din corpul profesional trebuie sa plece atat de jos in sus, cat si de sus in jos ! Pe de o parte mediatorii trebuie sa dea dovada de maturitate si viziune, iar pentru asta sa renunte la micile sicane pe care le fac liderilor alesi sa conduca corpul profesional. Pe de alta parte liderii din C.d.M. ar trebui sa isi imbunatateasca comunicarea cu colegii din corpul profesional si isi motiveze deciziile.

Din punctul meu de vedere actiunea cu pliantul pe strazi efectuata de C.d.M, nu a fost un mare succes. Daca socotim cati mediatori au participat la actiune raportat la numarul de mediatori autorizati, putem trage concluzia ca ori C.d.M. are o comunicare perfectibila ori o sustinere discutabila.

La asta se aduga si orgoliile sau interesele liderilor asociatiilor profesionale existente.

Ce putem face ? In primul rand eforturi pentru a ne uni fortele !

Apoi, odata uniti de interese si proiecte comune, putem avea proiecte pe termen lung , mediu si scurt !

Pe termen lung trebuie sa ne sustinem si sa ajutam reprezentantii din legislativ. Nu stiu de cata sustinere sau respect se bucura la ora actuala din partea mediatorilor personalitati ca Alina Gorghiu sau Cristi Danilet care au pus umarul la conturarea unei identitati a profesiei de mediator.

Pe termen mediu ar trebui sa inasprim accesul in profesie pentru a nu mai exista exemple de colegi nepregatiti care sa strice imaginea profesiei.

Chiar si pe termen scurt putem schimba lucrurile in favoarea breslei mediatorilor daca ne unim fortele si devenim o echipa care sa vorbeasca pe un singur glas.

Mijloace democratice precum lobby-ul, greva, greva fiscala, pichetarea, luarea de pozitie, sesizarea forurilor europene s.a.m.d, ar avea mai multe forta daca ar fi sustinute de intregul corp profesional decat daca sunt mijloace ale unui om sau a unui grup care se lupta in tacere cu armate de profesionisti uniti de interese si proiecte, organizati si reprezentati de foarte multi parlamentari dispusi la orice efort pentru a-si proteja prefesiile si corpurile profesionale care in schimb le ofera sustinere politica neconditionata.

Putem, noi mediatorii, coexista in spritul medierii si astfel sa transformam o drama intr-un avantaj ? Sunt problemele acestea pentru noi niste provocari carora sa le facem fata unindu-ne fortele ? Putem gasi o forma care sa ne reprezinte de solicitare a revendicarilor noastre ?  Sau in zilele acestea suntem martorii sfarsitului unui vis comun care nu s-a materializat niciodata ?

Mediator Petru Mustateanu, mediatorbucurestimustateanu.ro

Cuvinte cheie: , , , , , ,

 

Niciun comentariu

Adaugă părerea ta!

Adaugă părerea ta


 

Distribuie