Laura Georgescu, presedinte CNA in conflict cu Valentin Jucan, membru al CNA

 

Laura Georgescu, presedintele CNA, îl acuza pe Valentin Jucan, membru al CNA, ca absenteaza de la sedintele Consiliului, spunând, totodata, ca, lunar, costurile aferente postului acestuia sunt de 11.000 lei, în conditiile în care ea, ca sef al institutiei, încaseaza un venit de 5.000 de lei pe luna.

cnaÎntr-un document remis MEDIAFAX, intitulat „Apel public al presedintelui CNA, Laura Georgescu, catre un membru al Consiliului, dl. Valentin Alexandru Jucan”, aceasta spune: „Având în vedere ca astazi, 27.06.2013, la ora 15.30, sedinta publica a Consiliului National al Audiovizualului s-a suspendat din lipsa de cvorum, va somez public, domnule Valentin Alexandru Jucan, membru CNA, sa participati la sedintele publice ale Consiliului care se desfasoara în fiecare saptamâna, martea si joia, acceptând ca în celelalte 3 zile lucratoare ale saptamânii sa participati la proiectele institutiei si nu la audientele publice pe care le-ati solicitat, prin abuz de încredere, celorlalti membri ai CNA”.

Potrivit site-ului CNA, „cei 11 membri ai Consiliului National al Audiovizualului se reunesc de doua ori pe saptamâna, martea si joia. Sedintele Consiliului sunt publice, la ele putând asista toti cei interesati. De asemenea, membrii CNA participa la conferinte publice, dezbateri si seminarii. Deciziile sunt adoptate prin vot deschis. Pentru ca o decizie sa fie adoptata, ea trebuie sa întruneasca cel putin sase voturi favorabile, în prezenta a cel putin opt membri CNA. Membrii Consiliului pot vota doar prin ‘Da’ sau ‘Nu’, fara a se putea abtine”.

CNA este format în prezent din: Laura Georgescu (presedinte al Consiliului), Viorel-Vasile Buda (vicepresedinte), Florin Gabrea, Lorand Turos, Valentin-Alexandru Jucan, Narcisa Iorga, Monica Gubernat, Christian Mititelu, Cristina Trepcea, Rasvan Popescu si Radu Calin Cristea (membri).

De la sedinta CNA de joi, pe lânga Valentin Alexandru Jucan a absentat si Christian Mititelu, în timp ce Lorand Turos si Rasvan Popescu au plecat înainte ca discutiile pe subiectele de pe ordinea de zi anuntate sa se epuizeze.

Pe de alta parte, Valentin Jucan era joi în concediu de odihna, asa cum reiese din doua copii ale unor cereri de concediu ale acestuia, din ultima perioada, anexate documentului remis joi seara presei de Laura Georgescu. Cererile de concediu, „care se refera numai la zilele în care sunt programate sedintele publice ale Consiliului”, dupa cum spune presedintele CNA, sunt pentru zilele de 20 iunie 2013, 27 iunie 2013 si 2 iulie 2013.

În acelasi document remis joi seara presei, Laura Georgescu mai spune ca Jucan a adus atingere imaginii Consiliului National al Audiovizualului, declarând la postul B1 TV ca „CNA este cea mai corupta institutie din România”.

Totodata, Laura Georgescu spune ca venitul ei ca presedinte al CNA, încasat pentru cele 7 zile lucrate pe saptamâna, este de circa 5.000 de lei lunar.

În acelasi timp, costurile din bani publici aferente postului lui Valentin Jucan, care nu locuieste în Bucuresti, ci la Cluj, sunt de „aproximativ 11.000 de lei lunar, reprezentând indemnizatia lunara, chiria pentru locuinta din Bucuresti, transportul pentru patru deplasari cu avionul la resedinta din teritoriu, abonamentul la telefonul mobil, regia de la sediu, costurile cu întretinerea masinii de serviciu si benzina aferenta”.

Pe de alta parte, pe 11 aprilie, Valentin Jucan i-a cerut Laurei Georgescu, potrivit unui comunicat remis atunci MEDIAFAX, demisia din functia de presedinte al CNA, precizând si ca a depus la Parchet un denunt care are ca obiect falsificarea de catre aceasta a unei Decizii adoptate de Consiliu.

„Asa cum am anuntat în conferinta de presa din data de 9 aprilie a.c., organizata la sediul Consiliului National al Audiovizualului, astazi (11 aprilie, n.r.) am depus la Parchetul de pe lânga Înalta Curte de Casatie si Justitie, denuntul referitor la faptele comise de doamna Laura Georgescu în calitate de presedinte al CNA. Denuntul a fost înregistrat la cabinetul adjunctului Procurorului General al României cu nr. 169/C3 din 11 aprilie 2013 si are ca obiect falsificarea de catre presedintele CNA a textului deciziei nr. 141 din 28 martie 2013, prin schimbarea textului adoptat de Consiliu în unanimitate cu unul ilegal”, spunea Valentin Jucan în acel comunicat.

„Acest demers reprezinta ultima etapa dupa mai multe încercari de a se gasi o rezolvare normala si legala a acestei situatii. Argumentele presedintelui CNA s-au constituit, de fapt, într-un refuz permanent de corectare a acestei fapte fara precedent. Regret ca necunoasterea legii si insistenta presedintelui CNA de a ramâne în aceasta stare atrage institutia într-un scandal pe care nu îl merita”, mai spunea atunci Jucan.

Acesta a mai precizat atunci ca îi retrage sprijinul acordat Laurei Georgescu, tinând cont de faptul ca presedintele CNA este ales de membrii Consiliului, prin votul acestora, conform Legii audiovizualului. „Si îi solicit demisia din functia de presedinte al Consiliului National al Audiovizualului”, mai spunea Valentin Jucan.

În denuntul facut de Valentin Jucan la Parchetul de pe lânga Înalta Curte de Casatie si Justitie se spune ca faptele comise de Laura Georgescu „pot întruni si elementele constitutive ale infractiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice, prevazuta si pedepsita de art. 248 cu raportare la art. 145 si 147 din Codul Penal”.

El a precizat în denunt ca aspectele pe care le supune atentiei instantei pot fi confirmate de membrii CNA. „De altfel, la data de 4 aprilie 2013, patru dintre membrii CNA, respectiv Cristina Trepcea-Suhan, Narcisa Iorga, Florin Gabrea si subsemnatul, Valentin-Alexandru Jucan, am adresat o plângere doamnei Laura Georgescu protestând asupra faptului ca a trimis spre publicare în Monitorul Oficial al României textul deciziei Consiliului National al Audiovizualului nr. 141/28.03.2013, cu un continut diferit de forma în care a fost adoptata cu votul unanim al membrilor Consiliului”, se mai spune în denuntul lui Valentin Jucan. Ulterior, însa, Cristina Trepcea a precizat pentru MEDIAFAX, ca „s-a desolidarizat” de cei trei colegi ai sai – Iorga, Gabrea si Jucan -, „chiar din momentul în care nemultumirea a depasit spatiul dezbaterilor între colegi”.

De cealalta parte, Laura Georgescu, presedintele CNA, a declarat atunci, referitor la acuzatiile aduse, ca a respectat procedura legislativa fireasca.

Întrebata daca considera justificata plângerea penala pe care Valentin Jucan a anuntat ca o va depune împotriva sa, Laura Georgescu a spus: „Mie mi se pare ca liberul acces la justitie este un prerogativ pe care îl are nu numai un membru CNA, ci orice om liber dintr-o tara libera cum este România si ma bucura ca întâi au preferat sa fie în lumina reflectoarelor. Eu le-as fi sugerat sa mearga direct sa atace, e firesc asa ceva si legea trebuie sa îsi spuna cuvântul, indiferent de persoana care este în cauza”.

Laura Georgescu a fost numita membru titular al Consiliului National al Audiovizualului pe 30 octombrie 2012, de plenul reunit al Senatului si Camerei Deputatilor, pentru un mandat cu o durata de sase ani. Pe 28 decembrie 2012, într-o sedinta CNA care nu a avut un regim public si în care voturile membrilor au fost secrete, Laura Georgescu a fost aleasa presedinte al CNA, fiind singurul membru care a candidat pentru aceasta functie. Pe 22 ianuarie 2013, Laura Georgescu a fost validata de plenul reunit al Parlamentului, pentru functia de presedinte al Consiliului National al Audiovizualului.

Valentin Jucan a fost numit membru titular al CNA în februarie 2012, pentru un mandat de sase ani, conform Legii audiovizualului.

Consiliul National al Audiovizualului este unica autoritate de reglementare în domeniul programelor audiovizuale, o institutie publica autonoma aflata sub control parlamentar.mediafax.ro

Cuvinte cheie: , , , , ,

 

Niciun comentariu

Adaugă părerea ta!

Adaugă părerea ta


 

Distribuie