Judecatorul sindic. Rolul sau activ in materia insolventei
Procedura insolventei a fost conceputa ca o procedura soft de executare silita, urmarind recuperarea fortata a creantelor de la debitor.
Dimensiunea fenomenului insolventei în România, începând cu anul 2008, atrage atentia asupra consecintelor nefaste pentru economia tarii noastre:
– mici afaceri ruinate ca urmare a unor mari falimente, oameni în somaj, furnizori neplatiti, orase pustiite prin disparitia micilor firme;
– resurse bugetare neîncasate, în crestere de la un an la altul, si multe alte asemenea consecinte care au transformat insolventa într-o veritabila afacere, profitabila doar pentru cei antrenati în procedura, desi legea le-a consacrat un rol activ tocmai pentru realizarea scopului insolventei, prevazuta de art. 2 din Legea nr. 85/2006.
O evaluare sumara a litigiilor având ca obiect insolventa demonstreaza cresterea îngrijoratoare a fenomenului, dar si faptul ca debitorul îsi autodenunta „cu bucurie” insolventa, facându-se nevazut, fara teama de represalii si grija de a fi „cautat” în evidentele contabile, caci insolventa s-a transformat „într-un furt pe care legea, din nefericire, îl ia sub protectia sa”.
Jurisprudenta în domeniu demonstreaza ca procedura insolventei, care ar trebui sa intereseze societatea datorita componentei sale economice si consecintelor pe care le produce în macroeconomia unei tari, se departeaza tot mai mult de la scopul prevazut de legiuitor.
Se omite ca, întreg creditul unei tari depinde de punctualitatea efectuarii platilor în afaceri, ca încetarea platilor comerciantilor prezinta mult mai mare importanta decât ramânerea în suferinta a datoriilor civililor! Un singur faliment poate antrena intrarea în incapacitate de plata a unui lant întreg de firme destructurând componente întregi ale economiei nationale, cu consecinte asupra progresului economico-social al societatii.
Citeste articolul integral pe juridice.ro
Niciun comentariu
Adaugă părerea ta!