CCR se va putea pronunta in continuare asupra hotararilor Parlamentului
Curtea Constitutionala a Romaniei (CCR) se va putea pronunta in continuare asupra hotararilor Parlamentului, conform unui act normativ publicat recent in Monitorul Oficial. Mai precis, magistratii CCR isi pastreaza atributia referitoare la controlul de constitutionalitate al hotararilor plenului Camerei Deputatilor, hotararilor plenului Senatului si hotararilor plenului celor doua Camere reunite ale Parlamentului, desi aceasta atributie a fost eliminata de Guvern in luna iulie 2012.
Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 38/2012, care stabilea ca CCR nu se mai poate pronunta asupra hotararilor Parlamentului, a fost publicata in Monitorul Oficial, Partea I, nr. 445, din 4 iulie 2012, intrand in vigoare la data publicarii. Mai precis, potrivit OUG, din categoria actelor normative asupra carora CCR se pronunta pentru constitutionalitate NU mai fac parte hotararile plenului Camerei Deputatilor, hotararile plenului Senatului si hotararile plenului celor doua Camere reunite ale Parlamentului.
Totusi, potrivit normelor de tehnica legislativa, pentru a produce efecte juridice pe termen nedefinit, ordonantele de urgenta trebuie adoptate prin lege de Parlamentul Romaniei.
In acest sens, proiectul de lege pentru aprobarea OUG nr. 38/2012 a fost inregistrat la Camera Deputatilor, in calitate de prima camera sesizata, in luna iulie 2012, fiind si adoptat de deputati cu 159 de voturi „pentru” si 7 abtineri.
Forma adoptata de deputati la acea data modifica usor prevederile OUG nr. 38/2013, in sensul ca stabilea ca magistratii CCR se vor putea pronunta asupra hotararilor Parlamentului, insa doar asupra celor cu caracter normativ sau care afecteaza valori, reguli si principii constitutionale. In acelasi timp, CCR nu se va pronunta asupra hotararilor care vizeaza autonomia interna a Parlamentului sau a celor privind acte juridice cu caracter individual.
La scurt timp de la adoptarea proiectului legislativ pentru aprobarea OUG nr. 38/2012, 63 de deputati PDL au depus o sesizare de neconstitutionalitate, in care puncteaza ca „prin OUG nr. 38/2012 au fost stirbite competentele Curtii Constitutionale, in sensul ca atributia de control al constitutionalitatii hotararilor plenului Camerei Deputatilor, ale plenului Senatului si ale plenului celor doua 2 Camere reunite ale Parlamentului, reglementata prin Legea nr. 177/2010, a fost eliminata”.
Ulterior, in toamna anului 2012, CCR a admis sesizarea de neconstitutionalitate si a constatat ca Legea privind aprobarea OUG nr. 38/2012 este neconstitutionala.
De asemenea, magistratii CCR au constatat ca prin eliminarea atributiei CCR referitoare la controlul de constitutionalitate al hotararilor plenului Camerei Deputatilor, hotararilor plenului Senatului si hotararilor plenului celor doua Camere reunite ale Parlamentului a fost afectat regimul juridic al CCR, ceea ce atrage neconstitutionalitatea OUG nr. 38/2012 prin intreg continutul reglementarii, Guvernul intervenind intr-un domeniu pentru care nu avea competenta materiala, incalcand, astfel, dispozitiile din Constitutie.
In consecinta, prin aprobarea de catre Parlament a unei ordonante de urgenta neconstitutionala, caracterul neconstitutional se transfera asupra legii de aprobare.
Motiv pentru care comisiile de specialitate din Parlament au reexaminat situatia in aceasta primavara si au supus Legislativului proiectul de lege pentru respingerea OUG nr. 38/2012.
Noul proiect, prin care sunt respinse dispozitiile OUG nr. 38/2012 (adica cele care stabileau ca CCR nu se mai poate pronunta asupra hotararilor Parlamentului, n.red.), a fost avizat favorabil de ambele camere ale Parlamentului si apoi promulgat de presedintele Romaniei la inceputul lunii iunie.
Concret, Legea nr. 183/2013 privind respingerea Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 38/2012 pentru modificarea Legii nr. 47/1992 privind organizarea si functionarea Curtii Constitutionale a fost publicata in Monitorul Oficial nr. 369, din 20 iunie 2013 si a intrat in vigoare la 3 zile de la publicare.
Acest lucru inseamna ca reglementarile introduse in iulie 2012 de OUG nr. 38/2012 nu se vor aplica, iar CCR se va putea pronunta, in continuare, asupra hotararilor Parlamentului. Mirela Oprea, avocatnet.ro
Niciun comentariu
Adaugă părerea ta!